PLANUL PROFETIC ÎN
BIBLIE! - PARTEA A TREIA
Cifrul
spiritual al cifrelor:
Este îndeobște cunoscut că unele din limbile vechi, ca de exemplu ebraica
și latina, folosesc aceleași semne atât pentru litere cât și pentru cifre. În
felul acesta, fiecare cuvânt are, pe lângă semnificația literară și o valoare
numerică dată de suma tuturor semnelor care îl compun. Știința care se ocupă cu
interpretarea spirituală a valorilor numerice a cuvintelor se numește „Gematrie/Ghematrie”. Cititorul atent
al Bibliei a observat deja că anumite numere și cuvinte se repetă în pasaje cu
semnificații asemănătoare. În afara mult discutatului „666” ca semn al lui Antihrist,
celelalte numere și semnificațiile lor spirituale nu sunt prea bine cunoscute
creștinilor de astăzi. Iată mai jos o scurtă enumerare a semnificațiilor
spirituale înscrise în numerele Bibliei:
UNU. Poartă în el semnificația unității și
a originii. Ca regulă generală, prima apariție în textul
Scripturii definește semnificația unui anumit termen și-I reglementează
interpretările ulterioare. Cifra UNU apare în contextul creației primordiale.
În cea dintâi zi, Dumnezeu a făcut lumina. Primele cuvinte ale Bibliei sunt:
„La început, Dumnezeu… ” Cifra unu este asociată cu divinitatea, ca
sursă, suport și scop unic al întregii creații.
DOI. Este sinonim cu noțiunea
de „diferență”. Teritoriul lui „doi” începe acolo unde se
sfârșește limita unității. Cifra doi înseamnă conflict, opoziție, dezbinare.
În cea de a doua zi a creației, Dumnezeu a „despărțit apele”. În domeniul lui
„doi”, similaritățile sunt excepționale și trebuiesc tratate cu tot respectul.
De exemplu, la tribunal sau la judecată, când două entități diferite au o poziție
comună, mărturia lor este suficientă pentru un verdict, pentru o decizie. Tot
așa, avem două urechi, doi ochi, etc..
TREI. Definește echilibrul și suficiența.
Trei puncte sunt minimul suficient pentru definirea unui plan geometric sau
pentru a face un scaun stabil. Cifra 3 a îmbrăcat foarte repede semnificația
„perfecțiunii divine” și a desăvârșirii. În cea de a treia
zi a creației, Dumnezeu a făcut să apară lucruri, care împreună cu celelalte
lucrări din primele două zile, au completat elementele strict necesare vieții.
De fapt, zilele creației merg în serii paralele de câte trei. Ziua a patra, a
cincea și a șasea, complectează simetric lucrarea lui Dumnezeu din cea dintâi,
cea de a doua și cea de a treia zi (În domeniul Luminii apar „luminătorii”; în
spațiul Cerului apar păsările și animalele terestre). Cifra trei este asociată
și cu Învierea, căci în cea de a treia zi a ieșit la iveală
pământul de sub acoperișul de ape și a dat naștere la belșugul de vegetație, ca
un prim salt de la materia moartă la cea vie.
PATRU. Poartă semnificația înfăptuirilor
creatoare (3+1) și este întotdeauna asociată cu contextul
realizărilor din lumea materială, a realității „de sub soare”. Există 4
Evanghelii care redau viața terestră a Domnului Iisus. Sunt patru puncte
cardinale (Nord, Sud, Est, Vest). Întreaga aventură a vieții umane a fost
așezată de Dumnezeu într-un Univers cu patru dimensiuni: lungime, lățime,
înălțime și timp.
CINCI. Este cifra Harului (4+1)
și multiplicată prin ea însăși duce la 25, care este „har peste har” (Ioan
1:17). Cifra este menționată de 318 în Biblie. Este realitatea pământescului în
care apare contribuția factorului divin. Dumnezeu adaugă de la Sine ceea ce
lipsește performanțelor și strădaniilor noastre omenești. În limba ebraică,
„Ha^areț” (pământul) este un multiplu de patru, în timp ce „Hașamaim” (cerul)
este un multiplu de cinci. Cifra 5 este unul din factorii care apar
pretutindeni în structura și măsurătorile Cortului Legământului. Interesant,
simbolul harului apare până și în contextul Legii lui Moise! Cele Zece Porunci
sunt alcătuite din două serii de câte cinci. Prima reglementează relațiile
noastre cu Dumnezeu, iar cea de a doua reglementează relațiile cu semenii
noștri. Harul apare și în domeniul jertfelor, procedee date de Dumnezeu ca
intermediar între El și fința căzută în păcat. Există cinci feluri de jertfe:
arderea de tot (Lev. 1; 8:18-21; 16:24), pentru păcat (Lev. 4; 16:3 - 22),
pentru vină (Lev. 5:14 - 19; 6:1 - 7; 7:1 - 6), de mîncare (Lev. 2) și de
mulțumire (Leviticus 3; 7:11 - 34). Pentateucul lui Moise cuprinde cinci
cărți, iar cartea mare a psalmilor este împărțită în cinci colecții
individuale: prima este paralelă cu cartea Geneza (Psalmii 1 - 41) și se referă
la Paște, la începuturile lui Israel și la inițierea planului de răscumpărare
prin Hristos. A doua secțiune corespunde cu cartea Exodul (Psalmii 42 - 72),
cântă despre Israelul care primește Țara Promisă și prevestește noua creație
din Noul Testament. Cea de a treia secțiune corespunde cărții Levitic (Psalmii
73 - 89) și agonizează peste distrugerea Templului și a Ierusalimului, trecând
dincolo de ele la evenimentele catastrofale din vremea sfârșitului. Cea de a
patra secțiune corespunde cărții Numeri (Psalmii 90 - 106). Ea sărbătorește
profetic domnia de 1.000 de ani a Domnului Iisus peste Israelul reunit în țară.
Secțiunea a cincea corespunde cărții Deuteronom (Psalmii 107 - 150), fiind o
colecție de cântări pentru vremurile de ascultare de Dumnezeu și de reașezare a
rânduielilor sfinte. Femeia samariteancă a avut cinci bărbați, răbdată de
Dumnezeu și salvată prin Hristos. Domnul Iisus a hrănit în mod miraculos 5.000
de oameni cu numai 5 pâini, poruncind mulțimii să stea în cete de câte 50. După
înviere, Domnul Iisus s-a arătat prin har la peste 500 de frați deodată (1 Cor.
15:6). Duhul Sfânt a fost trimis prin har în cea de a ,,Cincizecea” zi. La
predica lui Petru s-au botezat 5.000 de oameni.
ȘASE. Este cifra Omului. Omul a fost creat în cea de a șasea zi. Numărul
șase este cifra căderii, a nedesăvârșirii, a uzurpării (7-1). Dumnezeu i-a
poruncit omului să lucreze șase zile din săptămână. Numărul orelor din zi și
numărul lunilor din an sunt și ele multiplii ai lui șase. Atalia a uzurpat
tronul lui Iuda timp de șase ani. Tiranii care s-au semețit și I s-au
împotrivit lui Dumnezeu în istorie au nume cu valoare numerică din familia lui
șase: Goliat, Nebucadnețar, Antihrist.
ȘAPTE. Definește superlativul divin în toată splendoarea și desăvârșirea.
El este un sigiliu al lucrării Duhului Sfânt. Ca Autor divin al Scripturilor,
Duhul Sfânt și-a lăsat imprimat filigramul cifrei șapte în paginile Bibliei,
tot așa cum fabricantul de hârtie își pune emblema în structura foii de
celuloză. Dumnezeu este Izvorul și Dătătorul vieții și tot ce ține de gestație,
incubație, în insecte, păsări, animale și om este reglementat de cifre cu
factorul șapte. În creație, cea de a șaptea zi i-a aparținut în întregime lui
Dumnezeu. El S-a odihnit în ea, preocupându-se în întregime de Sine. Lumina
albă, care ne înlesnește percepția realității înconjurătoare, și care este
simbol al dumnezeirii, este compusă, așa cum ne arată și curcubeul, din șapte
culori, (roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo și violet). Este
semnificativ că, în aproape toate limbile națiunilor, cifrele care ne vin cel
mai rapid în minte sunt cifrele divinității: unu, trei și șapte. Oamenii de
știință onești își dau seama din Biblie că Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii
și că această ordine se găsește în creația Sa. În mod logic, rezultă că, dacă
Dumnezeu a pus ordine în toată creația Lui, cu atât mai mult El a pus ordine și
în Cuvântul Său, Biblia. Biblia este plină de cifra șapte. Zilele omului pe
pământ „se ridică la șaptezeci de ani” (7 x 10). Anatomia spune că, la fiecare
șapte ani, întreaga structură a corpului uman se schimbă. Unii fiziologi afirmă
că există ceea ce se numește „cele șapte vârste ale omului”. Diferitele
perioade de gestație pentru vietăți sunt, surprinzător, de obicei un multiplu
de șapte, fie zile sau săptămâni. Ouăle de viespe, albină, etc. produc
larve la șapte jumătăți de zile, iar la alte insecte timpul ecloziunii este de
șapte zile întregi. Majoritatea insectelor au nevoie de la 14 (2 x 7) până la
42 (6 x 7) de zile de „gestație”. Pentru mamifere perioada de gestație
este după cum urmează:
- Șoarecele - 21 (3 x 7) zile.
- Iepurele și șobolanul - 28 (4 x 7) zile.
- Pisica - 56 (8 x 7) zile.
- Câinele - 63 (9 x 7) zile.
- Leul - 98 (14 x 7) zile.
- Oaia - 147 (21 x 7) zile.
La păsări
incubarea are loc, de exemplu:
- Găina - 21 (3 x 7) zile.
- Rața - 28 (4 x 7) zile.
La specia
umană gestația este de 280 zile (sau 40 x 7). Mai mult decât atât, omul pare să
exemplifice ceea ce am putea numi „principiul de șapte zile”. În diferite boli
a șaptea, a paisprezecea, și a douăzeci și una zi sunt critice; în alte boli
medicii recomandă perioada de șapte sau 14 jumătăți de zile. „Te laud că sunt o
făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul
meu lucrul acesta!” (Psalmul 139:14 - T.M.)
OPT. Urmând după desăvârșitul șapte, cifra opt
arată un nou început (7+1). Ea poate fi asociată deci
cu Învierea și Regenerarea. De fapt, socotind în
baza 7, cifra 8 este un nou 1. Această structură se vede din realitățile
creației divine: ziua a VIII-a este de fapt cea dintâi zi a unei noi săptămâni;
a opta notă muzicală este repetiția celei dintâi (octava). Domnul Iisus a
înviat în ziua a VIII-a, dăruindu-ne un nou început. De fapt, în Gematrie,
valoarea numelui IiSUS este 888 (777+111).
NOUĂ. Este cifra asociată cu Judecata și cu Deznodământul.
Descompusă fragmentar, cifra 9 este 3×3 sau produsul perfecțiunii
divine. Valorile lui nouă și ale multiplilor lui apar în Biblie acolo unde este
vorba despre judecată.
ZECE. Această cifră/număr este
asociată cu ordinea perfectă. Ea apare după ce a avut loc judecata (9+1). După
judecare și deznodământ, ea dă ocazia reașezării unei noi ordini. Toate sunt
bune, atâta timp cât stăm în teritoriul lui zece; avem zece degete la mâini și
tot zece degete la picioare; ni s-a dat pe Sinai o ordine divină a lumii
guvernată de zece porunci. Sigur că dincolo de semnificația primelor zece
cifre există semnificații și pentru altele: 11 este sinonim cu
dezordinea(12-1); 12 este asociat cu guvernarea perfectă (12 luni în anul
administrativ, 12 seminții ale lui Israel, 12 ucenici, etc.); 13 este cifra
răscoalei, a apostaziei, a dezintegrării (prima ei apariție în textul sacru
ilustrează acest lucru (Gen. 14:4) și cea de a doua o confirmă (Gen. 17:25). 13
este al 6-lea număr prim); 40 este cifra ordinii în încercările sau
întreprinderile umane (40 de ani în pustie, 40 de zile de post și rugăciune,
etc). Din enumerarea de mai sus se vede clar că există cinci numere perfecte:
1,3,7,10,12. Produsul lor (1x3x7x10x12) ne duce la numărul 2.520 care este cel
mai mic multiplu comun al cifrelor de la unu la zece și ilustrează perfecțiunea
cronologică (7×360). Unul din marile merite ale Gematriei este acela că
certifică inspirația divină a textului scris. Nu haosul hazardului, nici mintea
muritorilor, ci doar desăvârșirea divină putea produce o asemenea armonie a numerelor.
Mulți teologi au înțeles faptul că Universul are două căi de comunicare:
literele, care redau sunetele și cifrele. Pentru că sunetele sunt și ele
rezultatul unor vibrații de anumite frecvențe, și ele au de fapt o valoare
numerică (atâtea vibrații pe secundă). Spațiul poate fi și este exprimat
numeric. Timpul poate și este și el exprimat numeric. Iată deci că cea mai fundamentală
exprimare a Universului spațiu-timp este una „numeric”, cea mai universală și
cea mai rațională dintre toate comunicările posibile. Matematica este aceeași
în toate limbile și în toate colțurile Universului. Ea reprezintă armonia sub
care și-a așezat Creatorul planurile Creației, atât materiale, cât și
spirituale. Unele limbi străvechi, ca ebraica și greaca, au preluat această
realitate și au ilustrat-o dând „semnelor” din limbaj o dublă valoare, una
fonetică și una numerică. Textele pot fi citite atât ca o înșiruire (grupare)
de sunete, cât și ca înșiruire (grupare) de numere. Între semnele scrise pot
exista relații care dau sens literar, dar și relații care pot da un sens, o
semnificație spirituală. Altfel spus, literele-numere sunt simboluri ale unor
comunicări de rang superior, devenind „simboluri” cu mesaj divin. Thales,
Pitagora și o sumedenie de alți oameni numiți astăzi „matematicieni”, au fost
de fapt la vremea lor profeți și preoți, care s-au dedicat descoperirii
relațiilor ascunse din arhitectura lumii și comunicării mesajelor înscrise în
ea. „Teoremele” lor au fost și sunt adevăruri universal valabile, relații
armonioase așezate de „voia lui Dumnezeu” în Universul care ne înconjoară.
Așadar, Biblia poartă atât un mesaj literar-didactic, cât și unul numeric,
purtător al unor comunicări care-L vor dovedi în final pe Dumnezeul evreilor
drept singurul Mare Arhitect al lumii, Creatorul care stăpânește și călăuzește
Universul spre împlinirea planurilor Lui eterne.
Planul profetic revelat în
numele patriarhilor:
Biblia este mai mult decât o culegere de
șaizeci și șase de cărți independente, scrise de peste patruzeci de autori
într-o perioadă de peste o mie de ani. Există dovezi că ea este un sistem
integrat de informații imprimate în mai toate paginile ei. Rabinii evrei trăiesc
cu ideea că nu vom înțelege Biblia în adevăratul sens al cuvântului decât
atunci când va veni Mesia. Când va veni, El ne va tălmăci nu numai fiecare
pasaj al Scripturii, ci și fiecare cuvânt, fiecare „iotă”. Aceasta a fost
și părerea Domnului Iisus: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să
stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și
pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se
fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:17-18). „Iota” este echivalentul punctului de pe „i”, iar „frântura” este asemănătoare cu liniuța
orizontală de pe litera „t”. Un exemplu extraordinar se găsește în Geneza 5,
unde ni se dă genealogia lui Adam până la Noe. Este unul din capitolele peste
care trecem foarte repede, dar n-ar trebui să fie așa. Un studiu etimologic al
numelor care se succed acolo ne pune la dispoziție un mesaj de o însemnătate
epocală. Metusala, de exemplu, vine
de la „muth” care înseamnă „moarte” și de la „shalah” care înseamnă „a aduce”
sau „a trimite”. Metusala înseamnă în traducere „moartea lui va aduce”. Tatăl lui Metusala a primit de la Dumnezeu
înștiințarea că atunci când va muri acest copil se va dezlănțui pedepsirea
lumii prin potop. Vă închipuiți cu câtă atenție a fost crescut copilul acesta.
La fiecare strănut intra lumea în panică. Când a murit Metusala a venit
potopul. Chiar și faptul că acest om a trăit mai mult decât toți ceilalți din
vremea lui are un mesaj pentru oameni: Dumnezeu nu se grăbește la pedeapsă, ci
are o îndelungă răbdare. Care este semnificația celorlalte nume din Geneza 5? Adam înseamnă bărbat (om prin extensie); Set
înseamnă „înlocuit” sau „destinat” (Gen. 4:25); Enos înseamnă „fragil, muritor, mizerabil”. Este un derivat de la rădăcina „anaș”
și este un adjectiv care înseamnă „fără leac, incurabil” așezat lângă un
substantiv ca „rană, chin, boală sau răutate”. Pe vremea acestui om, oamenii au
practicat pentru prima dată idolatria (Gen. 4:26); Cainan vine de la „Chenan” care înseamnă „tristețe, elegie, bocet”. Balaam folosește perspectiva
„Cheniților” pentru a face un joc de cuvinte prin care anunță distrugerea (Num.
24:21); Mahalaleel este un derivat
de la „Mahalal” și înseamnă „binecuvântat
sau slăvit” așezat împreună cu „El”
numele lui Dumnezeu. Termenul compus se traduce prin „Dumnezeu binecuvântat”. Iared
este un derivat de la „Jaradh” și înseamnă „va
coborî jos”; Enoh înseamnă „învățătură,
inițiere”. A fost cel dintâi dintre patru predicatori care s-au succedat
unul după altul. De fapt, cea mai veche profeție amintită în Biblie a fost
rostită de acest Enoh, al șaptelea urmaș în linie dreaptă a lui Adam: „Și pentru ei a proorocit
Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: Iată că a venit Domnul cu
zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, și să
încredințeze pe toți cei nelegiuiți, de toate faptele nelegiuite pe care le-au
făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit
împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți” (Iuda 14-15). Enoh
a fost tatăl lui Metusala despre care am amintit deja. Enoh a umblat cu
Dumnezeu și a primit vestea că mânia lui Dumnezeu va dezlănțui potopul. Omul
acesta nu a murit pentru că Dumnezeu l-a luat la Sine în slavă (Gen. 5:24). Lameh, fiul lui Metusala, este un nume
derivat dintr-un cuvânt care înseamnă „disperare,
deznădejde”. Păstrăm și astăzi termenul „lamentație”, cu sensul de plângere
amară. Noe vine de la „nacham” care
înseamnă „a aduce scăpare, odihnă, a da
mângâiere și comfort”. Lameh, tatăl
lui ne-a spus de ce a ales acest nume pentru copilul său: „El i-a pus numele
Noe, zicând: Acesta ne va mângâia pentru osteneala și truda
mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul” (Gen.
5:29). Dacă punem numele patriarhilor dinainte de potop unul sub celălalt
obținem o frazare interesantă:
Evreiește -
Românește:
Adam -
Omul
Set -
Destinat
Enos -
Muritor
Cainan - Tristețe
Mahaleleel - Dumnezeul
binecuvântat
Iared -
Va coborî
Enoh -
Învățătură
Metusala
- Moartea lui va aduce
Lameh -
Disperare
Noe - Odihnă, mângăiere
Este un mesaj care nu numai că are sens, dar este … senzațional! „Omul este destinat la moarte
și tristețe, (dar) Dumnezeul binecuvântat va coborî învățând (că) moartea
lui va aduce (după) disperare, odihnă și mângăiere”. Un întreg plan profetic al
Evangheliei ascuns într-o succesiune de nume nebăgate în seamă de nimeni! Este
o poveste de dragoste scrisă acum 2000 de ani cu sânge pe lemnul unei crucii.
Lucifer - Satanah - Diabolos:
Biblia plasează facerea omului în atmosfera
unui conflict preexistent între Dumnezeu și unul din îngerii creați de El:
Lucifer. Lucifer - (Luceafărul) -
este un nume care face aluzie la strălucirea și slava pe care Dumnezeu i-o
dăruise acestui înger prin creație. Două pasaje din Vechiul Testament ne
descriu ceva din măreția poziției și făpturii lui: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeu:
Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de desăvârșire și plin de
frumusețe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu și erai acoperit de tot felul
de pietre scumpe: … ; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru
ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te
pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu și umblai prin mijlocul pietrelor
scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut
până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoțului tău
te-ai umplut de silnicie și ai păcătuit; de accea te-am aruncat de pe muntele
lui Dumnezeu și te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare.” „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai
fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta:
Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui
Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei;
mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.” (Ezec.
28:12-16; Isaia 14:12-14). În ambele cazuri, descrierile apar pe fundalul unor
capete de acuzare enunțate de Dumnezeu împotriva unor lideri ai lumii
(împăratul Tirului, în Ezechiel și împăratul Babilonului, în Isaia). Este
evident însă că aluziile se adresează „domnului lumii acesteia”,
„stăpânitorului acestui veac” (Ioan 12:31;14:30;
Efes. 6:12). Satanah - (Împotrivitorul) - „Satana” este o transliterare a
originalului aramaic. Numele definește poziția antagonistă față de Dumnezeu (1
Petru 5:8). Diabolos - (Pârâșul, Calomniatorul) - „Diavolul” este o transliterare a
originalului grec, „diabolos” (Iov 1,2; Zah. 3:1,2; Apoc. 12:10). Numele arată
dușmănia pe care o poartă oamenilor. Îl întâlnim astfel în cartea Iov,
unde Satan îl batjocorește pe Iov, pretinzând că purtarea lui bună se datorează
doar faptului că îi aduce prosperitate. În întâmplarea cu ispitirea Domnului Iisus,
Satan Îl batjocorește aruncând îndoială asupra faptului că El este Fiul lui
Dumnezeu. În Noul Testament din limba greacă există un singur „diabolos”, Satan
însuși. Unele traduceri folosesc acest termen la plural, „diavoli”, dar aceasta
nu este niciodată corect, pentru că termenul „daimonia” trebuie tradus peste
tot prin „demoni”. Textul original spune clar că există un singur „diabolos”,
dar mai mulți „daimonia”, un singur diavol și mai mulți demoni. Din cele trei
numiri și din descrierile de mai sus este clar că Lucifer, Satanah, Diabolos nu
are nimic comun cu arătarea urâtă, neagră, cu coarne și coadă și cu furca în
mână, atât de des întâlnită în tradițiile populare. Arătarea aceea urâtă este
un produs al religiilor păgâne din Nordul Europei și a pătruns în creștinism
de-a lungul istoriei, ca și alte forme și tradiții păgâne. Lucifer nu a fost și
nu este urât la înfățișare. Prima referință despre el o găsim în Geneza 3, când
a ispitit-o pe Eva și a provocat căderea primilor oameni. Se pare că noi am
provocat o mare confuzie când am interpretat un pasaj figurativ în
mod literal. Când Biblia spune „Șarpele era mai șiret decât toate
fiarele câmpului” textul folosește o metaforă pentru a-l
identifica pe Lucifer. Făptura aceea a fost un șarpe propriu- zis la fel de
puțin cum a fost Dan un „șarpe”, când a primit binecuvântarea de la
Iacov (Gen. 49:17). Tot prin metafore, Biblia îl numește pe Irod „vulpe” (Luca
13:32) și pe Iuda „pui de leu”. Apocalipsa folosește aceeași
metaforă pentru Lucifer, numindu-l „șarpele cel vechi” (Apoc.
20:2). Este clar că „cel vechi” este o aluzie la arătarea sa
precedentă în grădina Edenului. Faptul că acest Satan L-a ispitit pe
Hristos, „ultimul Adam”, ne obligă să credem că tot el a
fost și acela care l-a ispitit pe Adamul cel dintâi. „Mai șiret decât toate fiarele
câmpului” este iarăși o traducere nu prea fericită.
Originalul folosit pentru „fiarele pământului”, „chai”,
trebuie tradus prin „făpturile vii”, la fel cum grecescul „zoe” a
fost tradus prin „făpturile vii” în Apoc. 4:6. În felul acesta, primul verset
din Geneza 3 se traduce prin: „Șarpele
era cea mai șireată dintre toate făpturile vii pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu”. Cuvântul aramaic „Nachaș”
- „șarpe” - înseamnă și „strălucitor”. Același
cuvânt identifica în caldeiană și cuprul sau arama, pentru că strălucea când
era lustruit. Îl întâlnim în această dublă semnificație în 2 Regi
18:4: „ … a sfărâmat în bucăți șarpele de aramă, pe care-l făcuse Moise, căci
copiii lui Israel arseseră până atunci tămâie înaintea lui; îl numeau Nehuștan.” În
mod asemănător, „seraf” din Isaia 6:2,6 înseamnă în
limba originală „cei înfocați”, „plini de strălucire”. În Numeri 21, când
Dumnezeu îi spune lui Moise să facă „șarpele de aramă”, șerpii care-i mușcau pe
evrei sunt numiți „înfocați” (Num. 21:6). În Eden, Lucifer i-a apărut Evei în
toată splendoarea strălucirii sale, pentru a ruina rasa umană și pentru a bloca
planul divin de restaurare a cosmosului. Pedeapsa rostită împotriva lui este și
ea plină de metafore (Gen. 3:14,15). „Să te târăști pe pântece”, mai mult decât „să cazi cu fața la
pământ” este o ilustrare a smeririi și umilinței la care va fi supus, iar „să mănânci țărână” este
o expresie care descrie o mare dezamăgire, un semn al înfrângerii (Psalm 72:9 -
T.M.). Noi spunem astăzi: „parcă aș avea nisip între dinți”. Ca animal, șarpele
nu mănâncă pământ, ci se hrănește cu viețuitoare mici. Tot așa, „aceasta îți va
zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul” vorbește
metaforic despre lucrări spirituale cu valoare eternă săvârșite prin
înfruntarea dintre Lucifer și Domnul Iisus la Calvar. Departe de a fi un
„scaraoțchi” cu coarne și coadă, Lucifer este și astăzi o ființă capabilă să se
prefacă „într-un înger de lumină” și în stare să înșele lumea întreagă (2
Cor. 11:14). Frecvența numelui său în conținutul înjurăturilor și blestemelor
românești este o dovadă de fascinație obsesivă și, în același timp, o practică
foarte periculoasă. Într-un fel, orice înjurătură este o rugăciune adresată
diavolului! Biblia ne avertizează drastic împotriva unor astfel de obiceiuri: „Arhanghelul Mihail,
când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a
îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis:
„Domnul să te mustre!” Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc și se
pierd singuri în ceea ce știu din fire, ca dobitoace fără minte.” (Iuda
9-10). „Ca niște îndrăzneți și încăpățânați ce sunt, ei nu se tem să
batjocorească dregătoriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie și
putere, nu aduc înaintea Domnului nici o judecată batjocoritoare împotriva lor.
Dar aceștia, ca niște dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse și
nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăși stricăciunea lor și își
vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor” (2
Petru 2:10-13). Creștinii sunt astăzi păziți de puterea lui Dumnezeu (Rom.
8:31-39; 1 Ioan 5:18) și au asigurată biruința; „Dumnezeul păcii va zdrobi în
curând pe Satana sub picioarele voastre” (Rom. 16:20). Până
atunci, ei trebuie „să fie treji și să vegheze” ca unii care nu sunt în „neștiință despre
planurile lui” (2 Cor. 2:11). Lucifer este instigatorul
din conflictul angelic produs în lumea lui Dumnezeu înainte de facerea omului.
O treime din îngeri l-au urmat în revolta lui (Apoc. 12:4; Matei 12:24).
Milioane de oameni, orbiți de Lucifer ca să nu primească mântuirea oferită prin
Hristos, se află și ei în astăzi robia lui Satan și-i vor împărtăși destinul
(Matei 25:41). Despre lucrarea lui Lucifer prin Antihrist și despre soarta lui
finală puteți citi în: 1 Tesal. 2:1-13; Apoc.12:7-12; 16:13-16; 19:11-21;
20:1-3, 10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu