LUNA MAI - ORI LA BAL, ORI LA SPITAL!

LUNA MAI - ORI LA BAL, ORI LA SPITAL!

  S-a dat vestea cea mare, vom ieși din case, aproape sigur, în luna mai. Vom ieși pe rând, iar nouă, românilor ni s-a promis data de 15 mai. Ura! Ieșim din izolare și ne vom relua viețile de acolo de unde le-am lăsat. Cu toții abia așteptam să se întâmple asta. Toți vrem pe plajă, la terase sau la vechile noastre activități care ne ocupau tot timpul. Totuși, cu nici două luni înainte, la momentul instaurării stării de urgență, aveam doar câteva cazuri de Covid 19, acum avem câteva mii spre zeci de mii de cazuri. Prin urmare, în ciuda sperieturii pe care am tras-o, și a protecției suplimentare pe care am deprins-o, efectele ieșirii din izolare pot fi devastatoare pentru rasa umană. Eu nu zic că decizia de a ieși din izolare este proastă sau că am vreuna mai bună. N-am, din păcate, argumente suficiente nici pentru a sta în izolare, nici pentru a ieși, iar în variantele intermediare nu cred încă, pentru că nu le consider suficient de bine calculate. Însă, este cert că omenirea va da un examen dur în luna mai a anului 2020. Va fi momentul în care va trebui să dăm piept cu pandemia, din lipsa de alternative. Iar consecințele sunt incalculabile. Tot incalculabile sunt și pierderile economice mondiale care s-au înregistrat deja. În fiecare zi, lumea întreagă acumulează pierderi economice de sute de milioane. Probabil, la finalul pandemiei, volumul total al pierderilor economice va fi avea atât de multe zerouri, încât nimeni nu-l va mai putea înțelege. În fond, care este diferența între o sută de miliarde și o mie de miliarde? Pentru oamenii de rând, aceste numere sunt incomprehensibile. Ele sunt pur și simplu prea mari pentru a fi imaginate de mintea noastră, obișnuită cu cantități mult mai mici, din orice. Un trilion de dolari (președintele Trump le-a promis americanilor două trilioane) înseamnă un milion de milioane de dolari. Un trilion de secunde înseamnă 32,000 ani iar un trilion de metri este măsura de calcul a distanței până la soare. Este vreo minte umană care poate înțelege dimensiunea acestor ordine de mărime? Anunțarea măsurilor de relaxare a restricțiilor nu are nicio legătură cu graficele îmbolnăvirilor sau ale morților. Este limpede ca măsurile sunt acum dictate de factorii economici. Pe graficele îmbolnăvirilor, situația este sumbră, iar viitorul la fel. Aplatizarea curbei, reușită prin izolare forțată în anumite țări, înseamnă, de fapt, doar transformarea unei creșteri exponențiale într-una logaritmică. Adică, un grafic care tot spre infinit merge, însă mai încet. Momentul de regres al bolii este departe, deși unii politicieni se prefac că nu înțeleg acest lucru simplu. El se va întâmpla abia atunci când numărul vindecaților va începe să-l depășească pe cel al noilor îmbolnăviți, respectiv numărul cazurilor active se va reduce. Totuși, neobișnuit de unitar, mai toate vocile liderilor democrațiilor occidentale au început să vorbească în cor, săptămâna trecută, despre relaxarea restricțiilor, despre reînceperea activităților economice, și chiar a anumitor activități sociale. Se discută despre reluarea competițiilor sportive iar Primărița din Las Vegas vrea să redeschidă cazinourile! Pentru mulți politicieni este ultima încercare de a mai rezista la putere. Dar până și ei sunt conștienți că, în cazul în care decizia lor se va dovedi un fiasco, vor trebui să se ascundă în gaură de șarpe pentru a nu fi linșați cu pietre, de populația îndoliată și revoltată! Am încercat să corelez vigoarea noului trend politic, cel pentru suspendarea izolării, cu evenimentele recente. Cel mai relevant eveniment de săptămâna trecută cred că a fost prăbușirea prețului petrolului, la valori negative. S-au umplut depozitele de petrol, sunt full, forțate la capacitate maximă, la fel ca și răbdarea încercată a marilor capitaliști. Eu cred că scăderea valorii petrolului la zero a fost principalul factor declanșator al marii destinderi care urmează. Rezervoarele pline de petrol pot fi o măsură metaforică a prea-plinului pe care oligarhii lumii vechi au fost până acum dispuși să-l accepte. Acum li s-a umplut, și lor, paharul. Mulți naivi cred cu sinceritate că industriile, școlile sau hotelurile pot porni la cheie, iar după 15 mai oamenii își vor regăsi ușor viața cotidiană, la care se vor întoarce. Este o abordare superficială. Nu va fi „la fel, dar cu măști”, așa cum își imaginează cei care fac planuri pentru „când va trece pandemia”. Mulți cred că deja pericolul a cam trecut, și ne putem relaxa, chiar înainte de data limită. La începutul lui mai vremea este superbă, iar grătarele abia așteaptă să sfârâie. Ce mai contează câteva zile? Ieșirea din izolare va evidenția și dezbinarea socială. Discrepanțele de viziune dintre membrii comunității vor obstrucționa solidaritatea, cea atât de necesară în momente de criză. Solidaritatea, în varianta izolării era mai ușor de realizat, pentru că oamenii reacționează previzibil la o frică indusă spontan. Însă adepții ieșirii din case, în condiții de pandemie mondială, nici măcar nu pot spera la solidaritate generală. Solidaritatea este apanajul exclusiv al comunităților bazate pe valori comune, iar ea se deprinde în generații și funcționează numai atunci când nivelul cultural al populației este echilbrat (vezi cazul Suediei). Ea nu poate fi descoperită peste noapte, de grupuri de oameni cu valori si credințe atât de diferite, cum sunt in majoritatea societăților actuale. Toate apelurile la solidaritate pretind susținerea ideilor și valorilor autorilor lor, prezentate drept bune, logice și unice. Dacă argumentele nu sunt înțelese sau crezute, solidaritatea nu se întâmplă. Pandemia nu s-a încheiat, este încă departe de a se fi încheiat. Izolarea inițială a fost o reacție firească, de teamă, însă omenirea nu avea rezervele necesare pentru a rezista mai mult de o luna sau două, așa cum tocmai s-a văzut. Acum, problema mare este că pompele de petrol nu se pot opri, iar acesta se dovedește a fi cel mai mare sacrilegiu capitalist posibil, de fapt imaginat. În lunile astea, s-a stat si s-a analizat, s-a măsurat și s-a sperat într-o minune. Din păcate, minunea nu există. După ce problema a fost întoarsă pe toate fețele, s-a conchis că nu există nicio soluție viabilă serioasă, așadar nu avem altceva de făcut decât să înfruntăm vitejește boala. Măsurile propuse de distanțare socială sunt bineînțeles ineficiente, însă altă varianta mai bună pur și simplu nu s-a găsit. Așadar, vom merge ori la bal ori la spital! Baftă tuturor!