CARTEA BIBLICĂ „APOCALIPSA” - CHEMAREA LA TRANSCENDENȚĂ!” - PARTEA A ZECEA.

CARTEA BIBLICĂ „APOCALIPSA” - CHEMAREA LA TRANSCENDENȚĂ! - PARTEA A ZECEA

Capitolul  20: Lucrurile de la urmă - Nimicirea ultimilor vrăjmași: Gog, Magog, Satana și a celor păcătoși:

  Iată un studiu de care ne apropiem cu trepidația unor sentimente amestecate. Pe de o parte experimentăm bucuria pentru biruințele lui Dumnezeu, pe de altă simțim tristețe pentru mulțimea oamenilor care vor merge în focul cel veșnic. După paranteza care ne-a vorbit despre legarea Satanei, prima înviere și Împărăția de o mie de ani, reluăm istoria nimicirii dușmanilor lui Dumnezeu și vom parcurge ultima revoltă împotriva lui Dumnezeu, cu nimicirea lui Satan și cu sfârșitul celor păcătoși. Mileniul va fi și marea demonstrația prin care Dumnezeu va arăta că omul este pornit spre rău nu doar din cauza ispitirilor satanice, ci și din natura lui. Omenirea va trebui condusă „cu un toiag de fier” pentru că altfel ar lua-o razna. Cel care va muri la o sută de ani va muri ca blestemat, din cauza neascultării lui, iar la finalul celor o mie de ani, când Satana va fi dezlegat iarăși, el nu va trebui să depună mari eforturi ca să înșele iar neamurile: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării” (Apocalipsa 20:8). Dezlegarea lui Satana va produce o scurtă rebeliune a color nemântuiți care au trăit în Împărăția de o mie de ani. Ea se numește generic „Gog și Magog” pentru că este o renaștere a duhului de împotrivire care a adunat popoarele lumii la marea bătălie de la Armaghedon. Se va dovedi astfel că vina pentru răutatea oamenilor nu poate fi dată în întregime pe influențarea lor de Satana. Inspirat de „Paradisul pierdut” al lui John Milton, Lord Byron a scris un poem celebru numit „Cain”. În el, întâiul născut al lui Adam, refuză să participe la rugăciune și la închinarea față de Dumnezeu. El se răscoală împotriva lui Dumnezeu pentru că „nu este drept”, spune el, nu i-a dat aceeași șansă ca tatălui său Adam, ci a fost „forțat” să trăiască și mai ales să moară într-o lume căzută. Cain întruchipează într-un fel protestele tuturor urmașilor lui Adam care, crezându-se mai buni, contestă deciziile înțelepciunii divine. Crescuți pe vremea când Satana a fost legat, oamenii nemântuiți din Împărăția Milenară vor da pe față răutatea din inimile lor, ținută în frâu doar atunci când Mielul i-a condus „cu un toiag de fier”.

Nimicirea lui Gog și Magog: Ce ni se spune despre această ultimă rebeliune? „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit” (Apoc. 20:7-9). Ni se spune că va fi inițiată de Satana: „va ieși ca să înșele Neamurile”. Cei o mie de ani de temniță nu i-au schimbat în niciun fel caracterul și pornirile. Ni se spune că va avea caracter mondial: „Neamurile, care sunt în cele patru colțuri ale pământului”, „Numărul lor va fi ca nisipul mării”. Inima omului nenăscut din nou, chiar după ce a trăit o mie de ani sub influența lui Iisus Hristos, este la fel de rea și înșelătoare, un veritabil butoi de pulbere gata să explodeze la cea mai mică scânteie! Ni se spune că va fi o reeditare a conflictului lui Gog și Magog. Ni se spune că va fi printr-un război împotriva Ierusalimului: „au înconjurat tabăra sfinților și cetatea prea iubită”. Ni se spune că nu va fi nicio luptă, ci Dumnezeu îi va nimici imediat: „Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit”.

Nimicirea lui Satana: Ioan ne spune simplu că Dumnezeu a încheiat foarte repede și de data aceasta definitiv conflictul multimilenar cu Satana. Textul contrazice orice formă de „anihilare„, de „aneantizare”, de „nimicire spre neființă”! Entitățile acestea care au perturbat și pângărit sfințenia lumii lui Dumnezeu vor continua să sufere veșnic. Satana va fi acolo împreună cu Fiara și cu Profetul Mincinos. Lucrul acesta și locul acesta a fost pregătit de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii noastre. Satana s-a răsculat în sferele cerești, dar a fost înfrânt și pedepsit prin evoluția lui în lumea noastră: „ Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41 vezi și 2 Petru 2:4 și Iuda 6). Atunci se va încheia „conflictul angelic” declanșat în sferele cerești, focarul în care a fost creat și așezat omul. Probabil că unul din motivele pentru care Satana îi convinge pe oameni să nu citească Apocalipsa este și acela că nu vrea ca ei să afle care îi va fi sfârșitul, căutând să ducă împreună cu el cât mai mulți ignoranți! El nu poate suporta gândul că omul, o creatură infinit mai neînsemnată ca el, va ajunge în Împărăția Harului divin în timp ce el se va perpeli etern în flăcări.

Judecata de la urmă: Judecata aceasta este confundată și combinată de mulți cu judecata neamurilor descrisă în Matei 25: 31-46. Există însă mari deosebiri între cele două. Judecata descrisă de Domnul Iisus în Matei nu este Marea Judecată de la urmă, pentru că are următoarele caracteristici: 1. Cei judecați - Neamurile; 2. Timpul - la Revenirea Domnului Iisus, după Necazul cel Mare și înainte de Împărăția terestră (Apoc. 19); 3. Locul - Tronul slavei Sale, aici pe Pământ;  4. Criteriul judecății - Atitudinea față de martorii lui Hristos în Necazul cel Mare; 5. Rezultatul - unii sunt răsplătiți, alții sunt nimiciți. Răsplătirea celor de la Judecata Neamurilor va fi să intre în Împărăția terestră a Fiului lui Dumnezeu: „Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei. 25:34). Răsplătirea celor din ziua Marii Judecăți de la urmă va fi cu totul … alta. Așa cum vom vedea din studiul acestui capitol. Oricâte lămuriri am avea însă, problema evenimentelor de la urmă va rămâne totuși pentru majoritatea confuză, iar pentru cei studioși, incompletă. Așa cum spunea și apostolul Pavel: „Cunoaștem în parte și propovăduim în parte”. Este greu să plasezi cu certitudine evenimentele despre care vorbește apostolul Pavel: „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Cor. 6:2) și „Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?” (1 Cor. 6:3). Ambele presupun că Biserica va trece ea însăși printr-o judecată de curățire anterioară. Nu știm totul, dar ceea ce știm este suficient ca să ne alerteze și să ne facă să ne pregătim cum se cuvine pentru ceea ce ne așteaptă. Să citim, acum, mai întâi textul din Apocalipsa capitolul 20, care ne descrie cea mai solemnă și mai serioasă scenă, pentru că descrie cel mai tragic eveniment din istoria omenirii, sala Judecății de la urmă dinaintea merelui tron alb al lui Dumnezeu: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.  Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.  Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20:11-15). Să privim împreună la scena judecății, la standardul de justiție și la sentința pronunțată.

Scena Judecății de la urmă: În terminologia unui tribunal, aceasta este „ultima înfățișare în fața dreptății divine”. Nu va fi un tribunal ca toate tribunalele și nu va fi o procedură ca procedurile obișnuite. Nu vor fi dezbateri despre vinovăție sau nevinovăție. Va fi un acuzator, dar nu va exista un avocat al apărării. Nu vor exista dezbateri, doar o scurtă citire a capetelor de acuzare, fără martori și fără circumstanțe atenuante. Va fi un Judecător suprem lipsit de simpatie, care va pronunța o sentință la care nu există drept de apel, o pedeapsă din care nu se poate ieși prin cauțiune și din care nu se poate evada. Locul unde se va desfășura această Mare Judecată va fi undeva între Pământ și Cer, între cea dintâi creație și creația cea nouă. Indiferent și independent de lucrurile create, plasat în „neființa creată” din afara lumii materiale, există acest scaun de domnie mare și alb adus la ființă din Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Este mare în importanță cosmică și alb ca semn al neprihănirii absolute: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele” (Apoc. 20:11). „Domnul împărăţeşte în veac şi Şi-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată” (Psalm 9:6 - T.M.). Este scena pe care a văzut-o și profetul Daniel: „Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile Lui, ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.” (Daniel 7:9-10). Dar ce înseamnă „Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele”? Aceasta este o afirmație imensă, atotcuprinzătoare. Pământul primei creații a fost reașezat și refăcut pe timpul Împărăției Milenare, dar tot purtător de germenele păcatului pângăritor a fost. El nu are loc în eternitate!  Avem aici procesul de dizolvare a creației vechi, învechite ca o haină.  „Nu s-a mai găsit loc pentru ele!” Apocalipsa 21 descriind faza cerească a Împărăției lui Hristos, va debuta cu afirmația: „Am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era” (Apoc. 21:1). Unii fizicieni susțin că lumea există în Cosmosul actual prin echilibrul dintre materie și antimaterie, așa cum pentru fiecare cifră reală există una imaginară (1,-1; 2,-2; etc.). Dacă materia s-ar întâlni cu antimateria ar rezulta energie creatoare de o lume nouă, la fel cum numerele reale și negative s-ar îndrepta unele spre celelalte, s-ar uni în locul lui zero și s-ar despărți apoi într-o altă axă a numerelor. Este imaginea pe care ne-a dat-o apostolul Petru. De unde ar fi știut „pescarul” din Galileia despre astfel de lucruri dacă n-ar fi stat de vorbă cu Cel înviat în Seminarul celor 40 de zile? „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. …   aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2 Petru 3:10, 12-13). Biblia are un mesaj clar pentru ecologiștii panicați care se tem că stricăm Pământul: Dacă vi se pare că acum este stricat, așteptați să vedeți ce va face mânia lui Dumnezeu din sistemul acesta blestemat din pricina păcatului! Nu încercați să salvați planeta!, ci grăbiți-vă să vă salvați pe voi înșivă!! Dumnezeu ne spune prin profetul Isaia: „Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte, dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit” (Isaia 51:6). „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte” (Isaia 65:17). Dr. Donald Grey Barnhouse  a spus: „Cerurile materiale și Pământul pe care-l cunoaștem acum vor avea un sfârșit. Ele nu vor fi doar curățate sau reabilitate, ci vor fi pur și simplu distruse, vor înceta să mai existe, vor trece printr-o inversare a procesului creației, au fost făcute prin Cuvântul Domnului din nimic și se vor întoarce prin același Cuvânt al Domnului în nimic.” Cel care stă pe scaunul de domnie mare și alb este Iisus Hristos, persoana desemnată de Sfânta Treime să conducă procesul. El s-a calificat prin două argumente: 1) este alesul Tatălui s-o facă și (2) a trăit experiența umană, „a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat”: „Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl” (Ioan 5:22-23). „Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului” (Ioan 5:27). „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte, acum, tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” (Fapte 17:30-31). Mulțimea celor acuzați care stau înaintea Lui este imensă și impresionantă, alcătuită din toți oamenii care în toate veacurile au ales să nu asculte de Dumnezeu: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie” (Apoc. 20:12). Îi putem numi generic „păcăliții istoriei”, cei care crezând că-L pot păcăli pe Dumnezeu s-au păcălit pe ei înșiși, lăsându-se înșelați de dușmanul sufletelor lor, Satana.  Acum îl vor urma pe Satana în locul de peseapsă veșnică. Satana, Profetul Mincinos și fiara se află deja în „iazul de foc și de pucioasă” și-i așteaptă! Cum vor putea aceștia „să stea în picioare” înaintea scaunului de domnie, când nu va exista ceva pe care să se așeze? Îmi veți spune că este greu de priceput. Vă voi răspunde că nu este  greu, este … imposibil!! Doar când vom ieși din limitările experiențelor noastre terestre vom putea pricepe! Cine sunt cei din mulțimea imensă care stă înaintea scaunului de judecată? Există, nu uitați, două judecăți, pentru că există două învieri, așa cum a spus Domnul Iisus în Evanghelia lui Ioan: „Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28-29). Există judecata pentru răsplata creștinilor prin examinarea faptelor celor din Biserica lui Hristos descrisă în 1 Corinteni 3:10-15 și explicată iar în cea de a doua epistolă către cei din Corint: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Corinteni 5:10). Toți copiii lui Dumnezeu din Biserică vor supraviețui Judecății pentru fapte, chiar dacă unii vor ajunge de cealaltă parte a ei „ca prin foc”, adică fără nicio răsplătire. Curățați prin focul acestei judecăți, ei vor sta apoi pe tronuri alături de Hristos și „vor judeca lumea”! Cea de a doua judecată nu va fi pentru „răsplată”, ci pentru „pentru pedeapsă” și vor ajunge la ea toți cei care n-au vrut să creadă în Dumnezeu și să fie salvați prin credința în jertfa Lui ispășitoare. Judecata celor răi va avea loc la sfârșitul istoriei lumii. Toți cei care n-au fost înviați până atunci împreună cu sfinții înviați odată cu Iisus, împreună cu toți credincioșii morți la Răpire, împreună cu credincioșii martirizați în Necazul cel Mare și împreună cu cei proslăviți prin moarte în timpul Împărției terestre, vor învia pentru această Mare Judecată de la urmă. Miliarde și miliarde de oameni vor sta fără excepție și fără deosebire („cei mici și mari”) înaintea scaunului mare și alb al lui Hristos. Va fi o părtășie teribilă acolo, cei morți, suflete moarte înviate în trupuri moarte într-o părtășie a groazei și a disperării! Oameni mici și femei pierdute care s-au complăcut toată viața în fleacuri și în lucruri de nimic, toți cei care s-au pângărit în certuri, bârfe, mici înșelătorii, viclenii de duzină, minciunele, furtișaguri, vulgarități de mahala, glume vulgare vor fi acolo. Tot acolo vor fi și cei considerați pentru o vreme „mari”, un Napoleon, un Alexandru cel Mare, un Hitler, asasini care au mâinile pătate de sângele a milioane și milioane de oameni. Acum toți și fiecare în parte va fi judecat și condamnat, o gloată înspăimântată adunată pentru prima și ultima oară ca să-și primească osânda binemeritată! Așa cum spune autorul Epistolei către Evrei: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31). Am privit de aproape scena marii Judecăți. Să trecem acum la …

Standardul de justiție - capetele de acuzare: Ioan scrie: „Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.  Fiecare a fost judecat după faptele lui” (Apoc. 20:12-13). Standardul judecății va fi sfințenia absolută a lui Dumnezeu. Toți cei care nu s-au refugiat sub sângele răscumpărător al lui Iisus Hristos vor fi osândiți de acest standard: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). În fața sfințeniei absolute care zice că „plata păcatului este moartea”, nimeni nu poate spune că este „fără de păcat”: „Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate” (Iacob 2:10). Tragedia este că oamenii din acea mulțime imensă ar fi putut avea și ei parte de harul iertării și ar fi putut avea numele scrise în cartea vieții, dar … n-au vrut! Și noi am fost ca ei, dar am fost salvați de la osândă: „Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2:13-14). Pentru refuzul harului manifestat în sângele lui Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, majoritatea imensă a oamenilor din istorie vor sta la Judecata de la urmă în fața standardului de sfințenie absolută a lui Dumnezeu și-și vor primi „sentința”.

Sentința pronunțată la judecata de la urmă: Verdictul dat pentru fiecare om care va sta la Marea Judecată de la urmă va fi: „Vinovat!” Pedeapsa este descrisă în aceste cuvinte: „Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20:14-15). Statistica arată că Domnul Iisus a vorbit de trei ori mai mult despre iad decât despre rai. A fost modul Lui de a-Și arăta dragostea și dovada că Dumnezeu „nu dorește moartea păcătosului”: „Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?” (Ezec. 18:23). Iazul cu foc și pucioasă este despărțirea definitivă de Dumnezeu, numită și „moartea a doua”. Este un loc de chin în care oamenii vor fi torturați de flăcările remușcărilor, vinovăției, păcatului și ale durerii! Dacă vă aduceți aminte de relația lui Dumnezeu cu omenirea prin metafora secerișușui, cu judecata aceasta am ajuns la ultima lui fază. După semănat, secerat, și vânturat, pleava nefolositoare trebuie aruncată în foc. Așa i-a avertizat Ioan Botezătorul pe cei din vremea lui, îndemnându-i din toată inima să se pocăiască: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela Îşi are lopata în mână, Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar, dar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge” (Mat. 3:11-13). Biblia este foarte clară și explicită. Iadul veșnic este un loc care nu aparține creației actuale, ci este din afara ei și de dicolo de ea. Creația actuală va exploda într-o zi într-o formă de energie pură din care va apare o creație nouă. Păcătoșii care mor acum, în veacul acesta al creației actuale cu timp și spațiu, vor mai muri o dată într-o lume în care nu mai există timp și spațiu, în pedeapsa veșnică. Iazul de foc este deja în existență, chiar dacă în prezent nu este ocupat de nimeni. Oamenii care mor acum, merg în locuința morților, în compartimentul numit iad, iar demonii rebeli sunt legați în „adânc”. Cei dintâi locuitori ai iazului cu foc vor fi Fiara și Profetul Mincinos (Apoc. 19:20), iar după încă o mie de ani, va fi și Satana și toți îngerii răzvrătiți care l-au urmat (Apoc. 20:10). În urma Judecății de apoi, toți oamenii neîmpăcați cu Dumnezeu vor ajunge și ei acolo! Se spune că Wolfgang Amadeus Mozart a pus atâta simțire în compunerea unui recviem, o compoziții despre moarte, comandat de un eluziv personaj foarte bogat,  încât a murit de epuizare. S-a stins compunând despre stingerea sufletului! Am același sentiment de chin ori de câte ori trebuie să vorbesc ceva despre chinurile iazului de foc. Sunt teribile! O metaforă pentru iazul de foc este „Gheena”. Domnul Iisus spune: „ Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă” (Mat. 10:28). Locuința morților, prin iad, a găzduit numai sufletele celor păcătoși, dar iazul îi va primi după înviere când li se va da un trup veșnic! Valea Gheenei (Valea Ben-Hinnom) se afla la sud-vest de Ierusalim. Acolo era groapa de gunoi a orașului. Locul era asociat cu un miros teribil, cu un foc care nu se stinge, cu fum și cu o lume a viermilor. O altă numire a pedepsei eterne este „locul de afară”, sau „întunericul de afară”. „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8:12). Lumea se îndreaptă irevocabil spre Marea Judecată de la urmă. Dar numai cei care vor cu tot dinadinsul vor ajunge acolo. Ei aleg să nu-L primească pe Iisus Hristos ca Mântuitor și Domn, preferând să trăiască în plăcerile de o clipă ale păcatului, înșelați de Satana care le-a întunecat mintea și le-a orbit ochii! Mă rog ca acest studiu să ne trezească pe toți la o viață de veghere și sfințire, pentru că, așa cum vom vedea începând cu capitolul următor, ne așteaptă creația cea nouă, cu minunatele ei realități cerești!

REFLECȚII SUPLIMENTARE LA APOCALIPSA CAP. 20:

Apocalipsa 20.7-9: Firea păcătoasă a omului neschimbată și în împărăția de o mie de ani (20.7, 8):

 În timpul Împărăției de o mie de ani viața omenească pe Pământ va continua ca în prezent și mulțimi se vor naște în trecerea anilor, iar cuvintele Domnului: „ce este născut din carne este carne” vor fi tot atât de adevărate atunci ca și acum. Dacă nu are loc o lucrare a harului în astfel de inimi, toate tendințele firii păcătoase vor fi prezente, înăbușite de stăpânirea divină din afară; Satan, instigatorul la rău, nu va fi prezent ca să lucreze asupra lor. Aceasta justifică faptele deosebit de rele din versetul 8, care altfel nu s-ar putea explica. La sfârșitul Mileniului Satan va fi dezlegat din închisoare și i se va permite să-și facă voia. El n-a învățat nimic și n-a primit vreo corectare. Este absolut neschimbat. Îndată se duce să înșele națiunile. Oamenii, urmașii lui Adam, în afară de cazul când sunt născuți din nou, sunt de asemenea neschimbați, cu toate că au trăit sute de ani sub un regim absolut drept. Prin evanghelie am învățat că „gândirea firii păcătoase este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune legii lui Dumnezeu și nici nu poate. Și cei care sunt în firea păcătoasă nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8.7, 8). De aceea este absolut necesară nașterea din nou! Lucrul acesta va fi arătat din nou într-un fel izbitor la sfârșitul Mileniului. Oamenii în firea păcătoasă nu pot să fie plăcuți lui Dumnezeu, iar Dumnezeu și stăpânirea Lui dreaptă nu le este plăcută lor. De aceea la prima ocazie, când sunt provocați, ei se răzvrătesc.

Națiunile răzvrătite împotriva sfinților și a cetății cea iubită (Apocalipsa 20.8-9):

  Răzvrătiții vin din toate națiunile, deși „Gog și Magog” sunt numiți în mod special. Ezechiel 38 și 39 prezic distrugerea marii puteri de la nord când începe timpul Mileniului - ultima lovitură, se pare, a conflictului de la Armaghedon. Au trecut o mie de ani, și din nou aflăm reprezentanți ai acelei puteri luând conducerea în mișcarea împotriva lui Dumnezeu. Marile teritorii rusești sunt destul de clar indicate în capitolele lui Ezechiel, și chiar în timpul nostru spiritul împotriva lui Dumnezeu pare să se pregătească aici. Obiectivul lor este tabăra sfinților și cetatea cea iubită, în centrul căreia va sta templul lui Dumnezeu, de unde va ieși și autoritatea și binecuvântarea timpului Mileniului. Este curată răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Ea cere o judecată meritată, și o primește. Foc din Cer îi mistuie și acest teribil episod duce la sfârșitul perioadei milenare și a tuturor veacurilor timpului, încât ajungem pe pragul stării eterne. Capitolul nostru continuă să prezinte faptele lui Dumnezeu în judecarea păcatului, și guvernamentală și eternă. Nu se menționează ce se întâmplă cu pământul material (decât că „pământul și cerul au fugit și nu s-a mai găsit loc pentru ele” în versetul 11), până ajungem la cel dintâi verset din capitolul următor, și atunci ni se spune că Cerul și Pământul dintâi „trecuseră”. Trebuie să ne referim la 2 Petru 3.7, 10 pentru detalii mai precise, și atunci aflăm că focul este folosit pentru aceasta. Deci s-ar putea foarte bine ca această cădere a focului din Cer ca să mistuie pe răzvrătiți este de asemenea un act al lui Dumnezeu care dă drumul forțelor atomice care vor produce ceea ce a prezis Petru.

Apocalipsa 20.10: Diavolul aruncat în iazul de foc:

 Ultimele 6 versetele din acest capitol ne dau rezultatele judecăților de la urmă ale lui Dumnezeu; nu partea lor materială, ci partea morală și spirituală. Se termină cu izvorul oricărui rău. În tot Universul, cum ne revelează Scriptura, Satan a fost rebelul original. În lumea aceasta el a introdus păcatul pe calea amăgirii. Numele lui, diavol, înseamnă acuzator, calomniator și, prin defăimarea lui împotriva lui Dumnzeu și a cuvântului Său, a amăgit-o pe Eva, după cum Geneza 3 poartă mărturie. Ca o ființă spirituală măreață, având puteri uriașe ale inteligenței, dincolo de ce este uman, n-a fost nicio dificultate să-l amăgească pe om. Tot așa lucrează el și astăzi și va lucra până la sfârșit. Dar s-a ajuns acum la limita determinată de Cel ce este Atotputernic și el este aruncat în „focul cel veșnic, pregătit diavolului și îngerilor lui”,despre care a vorbit Domnul în Matei 25.41. Aici focul este numit ca un „iaz”, care dă ideea unui loc închis, limitat. În el fuseseră aruncați Fiara și Profetul fals/mincinos când începe timpul Mileniului, iar acum, la sfârșitul acestei perioade, citim că ei sunt deja, nu că vor fi. Focul nu i-a distrus.
Suntem foarte obișnuiți cu focul și efectele lui în lucrurile materiale; dar, din câte știm, focul nu are vreun efect asupra ființelor spirituale. Gândim deci că fraza aceasta este simbolică, întocmai ca multe altele din cartea aceasta, dar ea rămâne ca simbolul necazului și chinului arzător al judecății lui Dumnezeu, care și pentru diavol va însemna un chin „zi și noapte, în vecii vecilor”.

Apocalipsa 20:12-15: Morții judecați după faptele lor, după cele scrise în cărți (20.12):

  Marea judecată finală a păcătoșilor fi bazată nu pe ceea ce știa Dumnezeu despre ei că vor fi, ci pe ceea ce ei înșiși s-au arătat a fi în faptele lor exterioare. Despre aceste fapte s-a păstrat o „însemnare” înaintea lui Dumnezeu. Este de remarcat că la sfârșitul Vechiului Testament se vorbește despre o „carte de aducere aminte” scrisă înaintea Domnului pentru cei ce se temeau de El (Maleahi 3.16); Noul Testament la încheierea lui vorbește despre „cele scrise în cărți”, pe baza cărora sunt condamnați cei necredincioși. În timpul nostru știm cum să înregistrăm vorbirea și faptele oamenilor în așa fel încât să fie păstrate pentru generațiile viitoare. Ceea ce oamenii învață să facă în mod imperfect, Dumnezeu a făcut de veacuri în mod perfect! Un gând îngrozitor pentru fiii oamenilor păcătoși!

Marea și locuința morților dau înapoi pe morți (20.13):

 Cam trei sferturi din suprafața Pământului este mare, ocean. Dacă unii dintre morți ar putea fi trecuți cu vederea în ceasul acela, ar fi cei care și-au găsit îngroparea în întinderea largă și în adâncurile imense ale apei. Dar marea le va da înapoi. Moartea este văzută ca ținând trupurile oamenilor și locuința morților (hadesul/iadul) ținând sufletele lor. Amândouă vor lăsa libere prada lor, pentru ca trupurile și sufletele lor să fie unite din nou! Ei au păcătuit în trupurile lor, și în trupurile lor vor fi condamnați. Și din nou este subliniat: „judecați fiecare potrivit faptelor lor”.

Moartea a doua: iazul de foc (20.14-15):

 Moartea și hadesul vor avea numai pe cei nemântuiți, de aceea versetul 14 arată faptul solemn că toți cei din ele își vor găsi locul în iazul de foc, și în felul acesta moartea și hadesul nu vor mai fi! Acestea două n-au fost permanente; amândouă au avut un scop provizoriu și acum el se termină. Versetul 15 arată același fapt teribil într-un alt fel. Dacă scrierea „cărților” a condamnat pe oameni într-un fel pozitiv, „cartea vieții” a lucrat într-un mod negativ. Dacă numele lor nu este scris în această carte, acest fapt le pecetluiește soarta.

Un studiu de caz: Ziua Judecăţii divine: deznodământul care aduce bucurie! Noi oamenii, am fost creaţi ca să trăim pentru totdeauna. Dacă Adam şi Eva ar fi ascultat de poruncile lui Dumnezeu, n-ar fi murit niciodată (Geneza 1:28; 2:8, 16, 17;Eclesiastul 3:10, 11). Dar, păcătuind, ei au pierdut perfecţiunea şi viaţa. Prin urmare, şi descendenţii lor le-au pierdut, iar moartea, acest duşman de neînduplecat, a ajuns să domnească peste omenire (Romani 5:12, 14; 1 Corinteni 15:26). Totuşi, scopul lui Dumnezeu nu s-a schimbat. El doreşte ca Pământul transformat în paradis, în timpul Mileniului, să fie locuit de oameni perfecţi care să trăiască veşnic. În marea sa iubire faţă de omenire, el l-a trimis pe Pământ pe Fiul său, Iisus, care şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru „mulţi” dintre descendenţii lui Adam (Matei 20:28;Ioan 3:16). Glorioasa Domnie de O Mie de Ani a lui Iisus începe după aruncarea lui Satan în abis. Ioan spune: „Şi am văzut un tron mare şi alb şi pe cel ce stătea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele” (Apocalipsa 20:11). Ce reprezintă acest „tron mare şi alb”? Nu poate fi decât scaunul de judecată al lui „Dumnezeu, Judecătorul tuturor” (Evrei 12:23). El va judeca omenirea, pentru a stabili cine va beneficia de jertfa de răscumpărare a lui Iisus. - Marcu 10:45. Despre tronul lui Dumnezeu se spune că este „mare”, subliniindu-se astfel măreţia Tatălui Ceresc  şi „alb”, fapt ce arată dreptatea Sa perfectă. El este Judecătorul suprem al omenirii (Psalmul 19:7-11 - T.M.; Isaia 33:22; 51:5, 8). Cu toate acestea, El i-a încredinţat lui Iisus Hristos judecata: „Căci Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata i-a încredinţat-o Fiului” (Ioan 5:22). Ioan vede o mulţime foarte numeroasă la Judecata Finală. Ea va fi alcătuită din miliarde de oameni!! „Şi am văzut morţii, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului şi au fost deschise nişte suluri” (Apocalipsa 20:12a). Printre cei „mari şi mici” se numără oameni de seamă şi nu numai, oameni care au trăit şi au murit pe acest Pământ înmiile de ani de istorie umană. În Evanghelia pe care apostolul Ioan a scris-o la puţin timp după Apocalipsă, Isus a zis despre Tatăl: „(El) i-a dat (lui Iisus) autoritate să judece, pentru că este Fiul omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul său şi vor ieşi afară” (Ioan 5:27-29). Ce perspectivă uluitoare: moartea şi Locuința Morților care au marcat întreaga istorie a omenirii vor dispărea! Miliardele de oameni care se află în memoria lui Dumnezeu vor fi readuşi la viaţă.   Ioan spune: „Dar a fost deschis şi un alt sul: sulul vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după cele scrise în suluri, după faptele lor. Marea i-a dat înapoi pe morţii din ea, moartea şi Hadesul i-au dat înapoi pe morţii din ele. Şi au fost judecaţi fiecare după faptele lui” (Apocalipsa 20:12b, 13). Ce privelişte extraordinară! Iisus a spus că, la sfârşitul lumii, vor exista oameni asemănători caprelor, care vor merge în „focul veşnic pregătit pentru Diavol şi îngerii lui”, adică în moartea a doua - iazul de foc și de pucioasă! Cine sunt „cei nedrepţi” din Faptele 24:15? În această categorie intră mulţimile de oameni care au murit de-a lungul vremii, îndeosebi cei care au trăit în „timpuri de neştiinţă” (Faptele 17:30). Din cauza locului în care s-au născut şi a epocii în care au trăit, ei n-au avut ocazia să cunoască voia lui Dumnezeu şi s-o împlinească. Ei vor fi înviați în timpul Mileniului; această categorie de oameni va trebui să facă schimbări în modul de gândire şi de viaţă pentru a putea beneficia, la Judecata Finală, de posibilitatea  obţinerii vieţii veşnice. Este strict o părere personală! Este deasemenea posibil, ca printre acești nedrepți să fie și oameni sinceri, căutători de Dumnezeu, dar care au fost înșelați de doctrinele și învățăturile diverselor biserici existente în prezent. Ei, în timpul Mileniului, vor avea șansa de a cunoaște adevărata credință creștină și vor trebui să o accepte sau … nu! Ioan vorbește şi despre alte suluri/cărți, care vor fi deschise, după unii comntatori, în timpul Domniei Milenare (Apocalipsa 20:12). Ce sunt aceste suluri? Ioan spune în continuare că morţii vor fi „judecaţi după cele scrise în suluri, după faptele lor”. Când se vor deschide aceste suluri se va şti în detaliu ce le va cere Dumnezeu oamenilor în timpul celor o mie de ani. Aplicând în viaţa lor legile şi poruncile din aceste suluri, oamenii ascultători îşi vor putea prelungi zilele, ajungând în cele din urmă la viaţă veşnică. Așadar, admitem posibilitatea ca aceste suluri să fie noi cărți inspirate adaptate vieții în timpul Mileniului! Este tot o părere personală! După cât se pare, învierea „celor nedrepți” va avea loc în aşa fel încât cei care vor fi în viaţă să îi poată întâmpina cu bucurie şi să-i instruiască pe membrii familiilor lor şi pe cunoscuţii lor, care şi ei îi vor întâmpina şi îi vor instrui pe alţii (compară cu 1 Corinteni 15:19-28, 58).