AUTONOMII LOCALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC - PARTEA A DOUA!

AUTONOMII LOCALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC - PARTEA A DOUA!

INSTITUȚII CENTRALE:

Consolidarea statelor: Consolidarea s-a realizat în perioada imediat următoare și a constat în edificarea instituțiilor statale.

TRANSILVANIA: s-a consolidat la sfârșitul sec. XIII începutul sec. XIV, în timpul voievozilor Roland Borșa și Ladislau Kan.

ȚARA ROMÂNEASCĂ: s-a consolidat în vremea lui Nicolae Alexandru, păstrându-și independența până în 1359. A fost organizată prima Mitropolie ortodoxă a Țării Românești la Curtea de Argeș, dependentă de Patriarhia de la Constantinopol. Vladislav Vlaicu a extins granițele Țării Românești, a bătut monedă și a întemeiat a II-a Mitropolie la Severin.

MOLDOVA: Lațcu a reușit să păstreze independența Moldovei, orientându-se spre Papalitate. Petru Mușat întemeiază prima Mitropolie ortodoxă la Suceava, bate monedĂ și jură credință regelui polon, căutând ajutorul Poloniei în cazul unui conflict cu maghiarii. Roman I este cel care a desăvârșit unificarea Moldovei, ducând granițele până la Dunăre și Marea Neagră.

Crearea instituțiilor:

TRANSILVANIA: Aici, crearea instituțiilor s-a realizat după modelul european occidental.

Instituții centrale: a) Voievodatul este o instituție autohtonă (adică a fost o organizare specific românească; creată și dezvoltată aici). Voievodatul a fost sub suzeranitate maghiară până în 1541. Voievodul avea atribuții militare, judecătorești și administrative, dar ajutat de un vice-voievod și cancelarie. În 1541 Transilvania devine principat autonom sub suzeranitate otomană. Această schimbare se produce în condițiile în care Ungaria medievală este dezmembrată, ea fiind împărțită între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman. Principele era ales de Dietă și confirmat de sultan, el având atribuții destul de largi și în politica externă. În prima jumătate a sec. XVII principatul se consolidează iar la sfârșitul secolului intră sub stăpânire habsburgică. În 1691 prin Diploma Leopoldină stabilește organizarea internă a Transilvaniei. Se menține sistemul celor 3 națiuni privilegiate - maghiari, sași și secui și se stabilesc cele 4 religii oficiale - cea catolică, calvină, luterană și unitariană. Românii erau considerați o națiune tolerată (acceptată dar nu privilegiată), iar religia ortodoxă nu era recunoscută în mod oficial. Urmează ca în 1699 prin Pacea de la Karlowitz, Imperiul Otoman să predea, definitiv, Transilvania Imperiului Habsburgic. În 1765 Transilvania devine mare principat, funcția este luată de împărat iar conducerea este asigurată de un guvernator, ajutat de un guberniu și armata austriacă, toți fiind coordonați de Curtea Imperială de la Viena. b) Adunarea stărilor privilegiate era formată din reprezentanții nobilimii și ai clerului. La început din această adunare făceau parte și românii însă treptat au fost excluși. În 1366 prin „Diploma” lui Ludovic de Anjou este condiționată calitatea de nobil de apartenența la religia catolică. Mai târziu în 1437 prin actul „Unio Trium Nationum” se recunoștea în mod oficial existența doar a 3 națiuni: maghiari, sași și secui. Din secolul XVI în perioada principatului, Adunarea Stărilor Privilegiate se va numi Dietă.

Instituții locale: a) Organizarea administrativă: teritoriul Transilvaniei este împărțit în mai multe forme de organizare: teritoriul stăpânit efectiv de unguri este organizat sub formă de comitate (la început nobiliare iar apoi regale); teritoriul locuit de sași era împărțit în 7 scaune și 2 distrincte  care formează împreună ceea ce s-a numit „Universitatea Sașilor”; teritoriul stăpânit, încă, de români este împărțit în distrincte, acestea fiind fostele cnezate, voievodate, țări. b) Organizarea religioasă: Catolicismul este religia oficială iar ortodoxia este o religie tolerată dar sub autoritatea mitropolitului Țării Românești. 

ȚARA ROMÂNEASCĂ ȘI MOLDOVA :

 În Țara Românească și Moldova modelul de organizare era asemănător celui bizantin, având și influențe slave. a) Domnia era exercitată de domnitor. Domnia avea, în principiu, caracter ereditar. Atribuțiile domnitorului erau: politice, militare, judecătorești, administrative, financiare, religioase. Domnia a cunoscut mai multe transformări: În secolele XIV-XVI - are un rol important în susținerea luptei anti-otomane prin acțiuni militare cât și diplomatice; în secolul XVII - domnia decade în condițiile în care Țara Românească (1545) și Moldova (1538) intră sub controlul Imperiului Otoman. Domniturul începe să depindă tot mai mult de voința sultanului cât și de cea a boierilor care sunt tot mai înclinați spre înțelegerea cu Imperiul Otoman. Au existat și domnii autoritare  care au încercat să refacă autoritatea domnească. Astfel, în Țara Românească - Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu iar în Moldova - Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir. În secolul XVIII, turcii introduc regimul fanariot (din 1716 până în 1822). Domnitorii sunt aleși de sultan din rândul grecilor din Fanar, perioadele de domnie fiind scurte, instabile și pe sistemul licitației domniei. În timpul fanarioților este desființată armata națională iar abuzurile și corupția ating cele mai înalte cote din istoria de până atunci. b) Sfatul domnesc era format la început din marii boieri însă treptat va fi alcătuit doar din boierii cu dregătorii (boierii cu funcții și atribuții administrative); sfatul domnesc avea rol consultativ dar trebuia să-și dea acordul în legătură cu deciziile domnitorului; c) Adunarea stărilor privilegiate era formată din boieri și clerici și era convocată de domnitori în situații excepționale.

Instituții locale: a) Organizarea administrativă: Țara Românească era împărțită/organizată în județe iar Moldova în ținuturi; b) Organizarea militară - în Țara Românească și Moldova existau oastea cea mică (armata permanentă) și oastea cea mare (convocată numai în cazuri de război și formată din toți cei care erau apți să poarte o armă). Un rol militar deosebit în Țările Române l-au avut cetățile, cu rol defensiv (de apărare); c) Organizarea religioasă -  Biserica Ortodoxă era condusă de Mitropolit care ținea locul domnitorului (în caz de vacanță a tronului), îl alegea și îl încorona. Între Biserică și Domnie a existat o strânsă colaborare, ambele instituții acționând, sau încercând să acționeze, în interesul țării.