SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - NOUL TESTAMENT! - PARTEA ÎNTÂI.

SĂ EXAMINĂM SCRIPTURILE! - NOUL TESTAMENT! - PARTEA ÎNTÂI

1. Cartea biblică numărul 40 - Matei:

 Scriitorul: Matei; Locul scrierii: Palestina; Data încheierii scrierii: aprox. 41 d.H.; Perioada la care se referă: 5/2 î.H.-33 d.H..

 Din ziua în care a avut loc răzvrătirea în Eden, Dumnezeu a pus înaintea omenirii promisiunea mângâietoare că îi va elibera pe toţi cei ce iubesc dreptatea prin intermediul Seminţei „femeii” sale. El a hotărât ca această Sămânţă, adică Mesia, să provină din poporul lui Israel. De-a lungul secolelor, el i-a inspirat pe unii scriitori evrei să consemneze zeci de profeţii, care arătau că Sămânţa avea să fie Conducătorul Împărăției lui Dumnezeu şi avea să acţioneze pentru sfinţirea numelui Domnului, înlăturând pentru totdeauna batjocura ce fusese adusă asupra lui. Aceşti profeţi au oferit numeroase detalii referitoare la cel ce avea să justifice suveranitatea Domnului şi să-i elibereze pe oameni de teamă, asuprire, păcat şi moarte. Când Scripturile ebraice au fost terminate, speranţa în Mesia era ferm întemeiată printre iudei.  Între timp, scena lumii s-a schimbat. Făcând pregătiri pentru apariţia lui Mesia, Dumnezeu dirijase neamurile  astfel încât împrejurările erau ideale pentru ca vestea despre acest eveniment să fie răspândită pretutindeni. Grecia, a cincea putere mondială, introdusese o limbă comună, un mijloc universal de comunicare. Roma, a şasea putere mondială, unise într-un singur Imperiu neamurile pe care le supusese şi construise drumuri pentru a face posibil accesul în toate părţile Imperiului. Mulţi iudei fuseseră împrăştiaţi pe tot cuprinsul Imperiului, astfel că şi alţi oameni au aflat că ei îl aşteptau pe Mesia. Şi iată că, după mai bine de 4 000/(după alți teologi - 5000) de ani de la promisiunea făcută în Eden, Mesia a apărut! Mult aşteptata Sămânţă promisă a venit. Cele mai importante evenimente din istoria omenirii s-au derulat în timp ce Mesia a îndeplinit cu fidelitate pe Pământ voinţa Tatălui său. Sosise din nou timpul pentru redactarea unor scrieri inspirate în care să se consemneze aceste evenimente memorabile. Duhul Sfânt a inspirat patru bărbaţi fideli să scrie relatări independente, furnizând astfel patru mărturii că Iisus era Mesia, Sămânţa promisă şi Împăratul Mesianic, şi dând detalii despre viaţa, serviciul, moartea şi învierea sa. Aceste relatări sunt numite Evanghelii, cuvântul „evanghelie” însemnând „veste bună”. Deşi cele patru evanghelii sunt paralele şi descriu uneori aceleaşi evenimente, niciuna dintre ele nu este doar o copie a alteia. Primele trei evanghelii sunt numite adesea sinoptice, cuvânt care înseamnă „optică asemănătoare”, deoarece folosesc o abordare similară când descriu viaţa lui Iisus pe Pământ. Însă fiecare dintre cei patru scriitori - Matei, Marcu, Luca şi Ioan - prezintă propria relatare despre Hristos. Fiecare are propria temă şi urmăreşte un anumit obiectiv, fiecare lasă amprenta propriei personalităţi şi ţine cont de cititorii cărora li se adresează. Cu cât cercetăm mai bine scrierile lor, cu atât înţelegem mai bine particularităţile fiecăreia şi faptul că aceste patru cărţi biblice inspirate despre viaţa lui Iisus Hristos sunt relatări independente, complementare şi în armonie una cu alta. Primul care a aşternut în scris vestea bună despre Hristos a fost Matei. Numele său este, după cât se pare, o formă prescurtată a numelui ebraic „Matitia”, care înseamnă „Dar de la Yahwe”. El a fost unul dintre cei 12 apostoli aleşi de Iisus. În perioada în care Domnul a călătorit prin tot ţinutul Palestinei, predicând şi învăţându-i pe oameni, Matei s-a bucurat de relaţii strânse, foarte apropiate cu El. Înainte să devină discipol al lui Iisus, Matei fusese încasator de impozite, ocupaţie pe care iudeii o dispreţuiau, deoarece le amintea în permanenţă că nu erau liberi, ci sub dominaţia Romei imperiale. Matei, fiul lui Alfeu, era cunoscut şi sub numele de Levi. El a acceptat cu promptitudine invitaţia lui Iisus de a-l urma (Mat. 9:9; Mar. 2:14;Luca 5:27-32).  Deşi în evanghelia atribuită lui Matei nu se spune că el este scriitorul, mărturia remarcabilă a primilor istorici ai Bisericii susţine lucrul acesta. De fapt, dintre toate cărţile antice, Matei este probabil singura carte al cărei scriitor este recunoscut atât de evident şi unanim. Încă din timpul lui Papias din Hierapolis (începutul secolului al II-lea d.H.), o serie de martori au confirmat că această evanghelie a fost scrisă de Matei şi este o parte autentică a Cuvântului lui Dumnezeu. Într-o lucrare (The History of the Bible) se spune: „Unele pasaje din Matei sunt citate de Iustin Martirul, de autorul Epistolei către Diognet (în Iustin Martirul, de Otto, vol. ii), de Hegesip, Ireneu, Taţian, Atenagora, Teofil, Clement, Tertulian şi Origene. Ceea ce ne îndreptăţeşte să considerăm că această carte n-a suferit nicio schimbare neaşteptată nu sunt doar citatele în sine, ci şi modul în care sunt date acestea, încrederea cu care se face referire la ea ca la o autoritate recunoscută şi absenţa oricărei îndoieli în privinţa ei”. Faptul că Matei era apostol şi că Duhul lui Dumnezeu era peste el ne dă asigurarea că relatarea sa este fidelă.  Matei a scris această relatare în Palestina. Nu se ştie cu exactitate anul redactării, însă adnotările de la sfârşitul unor manuscrise (toate realizate după secolul al X-lea) indică anul 41 d.H.. Dovezile arată că iniţial Matei şi-a scris evanghelia în ebraica populară din timpul său, iar mai târziu a tradus-o în greacă. Într-o lucrare a sa, Ieronim spune: „Matei, numit şi Levi, care din vameş a devenit apostol, a fost primul care a compus o Evanghelie despre Hristos în Iudeea, în limba ebraică şi cu caractere ebraice, în folosul celor circumcişi care au crezut”. El adaugă că versiunea ebraică a acestei evanghelii era păstrată în zilele sale (secolele al IV-lea şi al V-lea.) în biblioteca pe care o întocmise Pamfil la Cezareea.  La începutul secolului al III-lea, Eusebiu a citat cuvintele lui Origene cu privire la evanghelii: „Mai întâi a fost scrisă cea „După Matei”, . . . pe care a redactat-o pentru credincioşii proveniţi din iudaism, compunând-o în limba ebraică”. Faptul că a fost scrisă în primul rând pentru iudei reiese din genealogia pe care o conţine, unde găsim linia legală de descendenţă a lui Iisus începând de la Avraam, şi din numeroasele referiri la Scripturile ebraice/Vechiul Testament, care arată că acestea îndreptau atenţia spre Mesia. Întrucât fusese încasator de impozite, era firesc ca Matei să fie foarte exact când vorbea despre bani, cifre şi valori (Mat. 17:27; 26:15; 27:3). El a apreciat foarte mult îndurarea lui Dumnezeu care i-a permis lui, un încasator de impozite dispreţuit, să devină un slujitor al veştii bune şi un tovarăş apropiat al lui Iisus. De aceea, el este singurul evanghelist care arată că Iisus a repetat cu insistenţă cât de necesar era ca ei să manifeste îndurare, nu numai să ofere jertfe (9:9-13; 12:7; 18:21-35). Matei a fost foarte încurajat de harul Domnului şi, în mod potrivit, el a consemnat unele dintre cele mai mângâietoare cuvinte rostite de Iisus: „Veniţi la mine, voi, toţi care trudiţi şi sunteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora! Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu sunt blând şi am o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre. Pentru că jugul meu este plăcut şi sarcina mea, uşoară” (11:28-30). Cât de înviorătoare au fost aceste cuvinte tandre pentru acest fost încasator de impozite, căruia, fără îndoială, conaţionalii săi îi adresaseră multe insulte!  Matei a subliniat îndeosebi că tema învăţăturii lui Iisus a fost „Împărăția Cerurilor” (4:17). Pentru el, Iisus era Împăratul-Predicator. El a folosit termenul „împărăție” atât de des (de peste 50 de ori), încât evanghelia sa ar putea fi numită Evanghelia Împărăției. Matei a fost preocupat să prezinte discursurile publice şi predicile lui Iisus mai degrabă într-o succesiune logică, decât într-o ordine strict cronologică. Pentru a sublinia tema Împărăției, Matei n-a urmat în primele 18 capitole o succesiune cronologică. Însă în ultimele 10 capitole (de la 19 la 28), deşi continuă să pună accentul pe Împărăție, el urmează, în general, o ordine cronologică.  Patruzeci şi doi la sută din conţinutul evangheliei lui Matei nu se regăseşte în niciuna din celelalte trei evanghelii. Aici sunt incluse cel puţin zece parabole, sau ilustrări: cea despre neghina din ogor (13:24-30), despre comoara ascunsă (13:44), despre perla de mare valoare (13:45, 46), despre năvod (13:47-50), despre sclavul neîndurător (18:23-35), despre lucrătorii tocmiţi pentru un dinar (20:1-16), despre tatăl şi cei doi fii (21:28-32), despre nunta fiului unui împărat (22:1-14), despre cele zece fecioare (25:1-13) şi despre talanţi (25:14-30). În ansamblu, cartea prezintă viaţa lui Iisus începând de la naşterea sa, în anul 5/2 î.H., până la întrunirea pe care a ţinut-o cu discipolii săi chiar înainte de înălţarea sa, în  anul 33.

CONŢINUTUL CĂRŢII MATEI:

  Prezentarea lui Iisus şi a veştii bune despre „Împărăția Cerurilor” (1:1-4:25): Matei începe în mod logic cu genealogia lui Iisus, care evidenţiază dreptul legal al lui Iisus ca moştenitor al lui Avraam şi al lui David. Astfel, el reuşeşte să capteze atenţia cititorului iudeu. În continuare, Matei prezintă conceperea miraculoasă a lui Iisus, naşterea lui la Betleem, vizita astrologilor/magilor, uciderea din ordinul furiosului rege Irod a tuturor băieţilor de la vârsta de doi ani în jos din Betleem, fuga lui Iosif şi a Mariei cu copilaşul în Egipt, iar apoi întoarcerea şi stabilirea lor în Nazaret. Matei atrage permanent atenţia asupra împlinirii profeţiilor, pentru a dovedi astfel că Iisus este prezisul Mesia (Mat. 1:23 - Is. 7:14; Mat. 2:1-6 - Mica 5:2; Mat. 2:13-18 - Osea 11:1 şi Ier. 31:15). Relatarea lui Matei sare apoi peste o perioadă de aproape 30 de ani şi ni-l prezintă pe Ioan Botezătorul, care predica în pustiul Iudeii, spunând: „Pocăiţi-vă, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat” (Mat. 3:2). El îi boteza în râul Iordan pe iudeii care se pocăiau şi îi avertiza pe farisei şi pe saduchei cu privire la mânia ce avea să vină. Iisus a venit din Galileea şi a fost botezat de Ioan. Imediat, Duhul Sfânt a coborât peste El şi din Ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, în care Îmi găsesc plăcerea!”(3:17). Apoi, Iisus a fost dus în pustiu, unde, după ce a postit 40 de zile, a fost ispitit de Satan Diavolul. El l-a respins pe Satan de trei ori citând din Cuvântul lui Dumnezeu, iar în final a spus: „Pleacă, Satan! Căci este scris: Domnului, Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru El să-L slujești!” (4:10).  „Pocăiţi-vă, căci Împărăția Cerurilor s-a apropiat!” Aceste cuvinte mobilizatoare au fost rostite apoi în Galileea de însuși Iisus. El a chemat patru pescari, invitându-i să-şi lase mrejele şi să-l urmeze pentru a deveni „pescari de oameni”. Împreună cu ei a străbătut „toată Galileea, învățând în sinagogile lor, predicând vestea bună despre Împărăție şi vindecând tot felul de boli şi tot felul de infirmităţi în mijlocul poporului” (4:17, 19, 23).

  Predica de pe munte (5:1-7:29): În timp ce mulţimile îl urmau, Iisus a urcat pe munte, s-a aşezat şi a început să-şi instruiască discipolii. El şi-a început emoţionantul discurs cu nouă „fericiri”. Iisus a spus că sunt fericiţi cei conştienţi de necesităţile lor spirituale/săraci cu duhul, cei cuprinşi de jale, cei blânzi, cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, cei îndurători, cei cu inima curată, cei împăciuitori, cei persecutaţi pentru dreptate, precum şi cei batjocoriţi, împotriva cărora se spun tot felul de lucruri neadevărate. „Bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie, fiindcă răsplata voastră este mare în Ceruri”, a spus Iisus. El i-a numit pe discipolii săi „sarea pământului” şi „lumina lumii”, apoi a explicat ce fel de dreptate, complet diferită de dreptatea formală a scribilor şi a fariseilor, se cerea din partea lor pentru a intra în Împărăția Cerurilor. „Voi să fiţi sfinți, aşa cum şi Tatăl vostru Ceresc este sfânt.” (5:12-14, 48).  Iisus şi-a avertizat discipolii cu privire la darurile şi rugăciunile făcute cu ipocrizie. El i-a învăţat să se roage pentru sfinţirea numelui Tatălui, pentru venirea Împărăției Sale şi pentru necesităţile zilnice. În întreaga predică, Iisus a pus Împărăția Cerurilor pe primul loc. El le-a atras atenţia celor ce îl urmau să nu se îngrijoreze în legătură cu bunurile materiale şi să nu muncească doar pentru ele, căci Tatăl le cunoştea necesităţile reale. Apoi a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăția Cerurilor şi dreptatea Sa şi toate aceste lucruri vă vor fi date” (6:33). Domnul Iisus Le-a dat sfaturi şi cu privire la relaţiile cu alţii, spunând: „Tot ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel”. Puţinii oameni care găsesc calea vieţii sunt cei ce înfăptuiesc voinţa Tatălui Său. Lucrătorii nelegiuirii aveau să fie recunoscuţi după roadele lor şi aveau să fie respinşi. Iisus i-a asemănat pe cei ce ascultă de cuvintele Sale cu un „bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă”. Ce efect a avut acest discurs asupra mulţimilor care îl ascultau? Ele au rămas „uluite de modul său de a-i învăţa”, pentru că el îi învăţa „ca unul cu autoritate, nu ca scribii lor” (7:12, 24-29).

  Propovăduirea Împărăției se extinde (8:1-11:30): Iisus a înfăptuit multe miracole: a vindecat leproşi, paralitici şi demonizaţi. El a demonstrat că are autoritate chiar şi asupra vântului şi a valurilor, potolind o furtună. De asemenea, a înviat o fată. Lui Iisus i-a fost milă de mulţimi, văzând că erau jupuite şi aruncate încoace şi încolo „ca nişte oi fără păstor”. El le-a spus discipolilor săi: „Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Stăpânul secerişului să scoată lucrători la secerişul său” (9:36-38). Iisus i-a ales pe cei 12 apostoli şi le-a încredinţat o misiune. El le-a dat instrucţiuni precise cu privire la modul în care să-şi efectueze lucrarea şi a scos în evidenţă doctrina fundamentală pe care trebuiau s-o predea: „Când mergeţi, predicaţi, zicând: Împărăția Cerurilor s-a apropiat!”. El le-a dat sfaturi înţelepte şi iubitoare: „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi”. „Fiţi prudenţi ca şerpii, dar inocenţi ca porumbeii.” Ei aveau să fie urâţi şi persecutaţi chiar şi de rudele lor apropiate, însă Iisus le-a amintit: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă.” (10:7, 8, 16, 39). Ei au plecat ca să predice în oraşele ce le fuseseră repartizate. Iisus a spus că Ioan Botezătorul era mesagerul trimis înaintea Lui, promisul „Ilie”, însă „neamul acesta” nu l-a acceptat nici pe Ioan, nici pe El, Fiul omului (11:14, 16). Aşadar, era vai de neamul acesta şi de oraşele care nu se căiau la vederea lucrărilor Sale de putere! În schimb, cei ce deveneau discipoli ai Săi aveau să găsească înviorare pentru sufletele lor.

  Fariseii sunt respinşi şi condamnaţi (12:1-50): Fariseii au încercat să-l acuze pe Iisus în legătură cu sabatul, dar El le-a respins acuzaţiile şi le-a condamnat cu asprime ipocrizia, spunându-le: „Pui de vipere, cum puteţi să spuneţi lucruri bune, când sunteţi răi? Căci din plinătatea inimii vorbeşte gura” (12:34). Lor nu avea să li se dea niciun semn, cu excepţia semnului profetului Iona: Fiul omului avea să stea trei zile şi trei nopţi în inima pământului.

Şapte ilustrări referitoare la Împărăție (13:1-58): De ce a folosit Iisus ilustrări/pilde? El le-a explicat discipolilor: „Vouă vă este dat să înţelegeţi tainele  Împărăției Cerurilor, dar acelor oameni nu le este dat”. El i-a declarat fericiţi pe discipolii săi pentru că vedeau şi auzeau. Ce instruire înviorătoare le-a oferit El atunci! După ce le-a explicat ilustrarea despre semănător, Iisus le-a spus ilustrările despre neghina din ogor, despre grăuntele de muştar, despre aluat, despre comoara ascunsă, despre perla de mare valoare şi despre năvod, toate prezentând ceva în legătură cu „Împărăția Cerurilor”. Însă oamenii s-au poticnit în El, aşa că Iisus le-a zis: „Profetul nu este dispreţuit decât în patria şi în casa lui” (13:11, 57).

 Hristos își continuă slujirea; înfăptuieşte şi alte miracole (14:1-17:27): Iisus a fost profund tulburat când a auzit că Ioan Botezătorul fusese decapitat din ordinul laşului rege Irod Antipa. El a hrănit în mod miraculos o mulţime de peste 5 000 de oameni, a umblat pe mare, a respins criticile fariseilor, spunând că au „călcat porunca lui Dumnezeu din cauza tradiţiei lor”, a vindecat demonizaţi, „ologi, ciungi, orbi, muţi şi mulţi alţi bolnavi”. Apoi a hrănit din nou peste 4 000 de oameni cu şapte pâini şi câţiva peştişori (15:3, 30). Răspunzând la o întrebare a lui Iisus, Petru l-a identificat, spunând: „Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”. Iisus l-a lăudat pe Petru şi a spus: „Pe această stâncă îmi voi zidi Biserica” (16:16, 18). Iisus a vorbit apoi despre moartea sa, care se apropia, şi despre învierea sa în cea de-a treia zi, dar a promis că unii dintre discipolii săi „nu vor gusta nicidecum moartea până nu-l vor vedea mai întâi pe Fiul omului venind în Împărăția Sa” (16:28). Şase zile mai târziu, Iisus i-a luat cu el pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan şi a urcat pe un munte înalt, unde cei trei apostoli au putut vedea Schimbarea Sa la față. Cu această ocazie, ei i-au văzut pe Moise şi pe Ilie stând de vorbă cu Iisus şi au auzit un glas din Cer, zicând: „Acesta este Fiul meu, cel iubit, în care Îmi găsesc plăcerea! De El să ascultaţi!”. După ce au coborât, Iisus le-a spus că promisul „Ilie” venise deja, iar ei şi-au dat seama că vorbea despre Ioan Botezătorul (17:5, 12).

  Iisus îşi sfătuieşte discipolii (18:1-35): În timp ce era în Capernaum, Iisus le-a vorbit discipolilor Săi despre umilinţă, despre marea bucurie a celui ce îşi găseşte oaia rătăcită şi despre rezolvarea neînţelegerilor între fraţi. Petru a întrebat: „De câte ori să-l iert pe fratele meu?”, iar Isus a răspuns: „Eu îţi spun: Nu până la şapte ori, ci până la şaptezeci şi şapte de ori”. Pentru a da forţă acestei afirmaţii, Iisus a prezentat ilustrarea despre sclavul căruia stăpânul său i-a iertat o datorie de 60 de milioane de dinari. Mai târziu, acest sclav a pus să fie aruncat în închisoare un tovarăş de-al său pentru o datorie de numai 100 de dinari. Drept urmare, sclavul neîndurător a fost dat şi el pe mâna temnicerilor.* În concluzie, Iisus a spus: „Tot aşa va face şi Tatăl Meu Ceresc dacă nu veţi ierta fiecare, din toată inima, pe fratele vostru” (18:21, 22, 35).

 Ultimele zile ale slujirii pământești a lui Iisus (19:1-22:46): Evenimentele se precipitau şi tensiunea creştea pe măsură ce mânia scribilor şi a fariseilor devenea tot mai mare din cauza serviciului lui Iisus. Ei au încercat să-l prindă pe Iisus în capcană printr-o întrebare referitoare la divorţ, însă n-au reuşit. Iisus a arătat că singurul motiv biblic de divorţ este fornicaţia. Apoi la Iisus a venit un tânăr bogat şi l-a întrebat care era calea spre viaţă veşnică. Însă el a plecat mâhnit când a aflat că trebuia să vândă tot ce avea şi să-l urmeze pe Iisus. După ce a făcut ilustrarea despre lucrătorii tocmiţi pentru un dinar, Iisus a vorbit din nou despre moartea şi învierea Sa, apoi a spus: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi” (20:28). Pentru Iisus a început ultima săptămână a vieţii sale ca om. El a intrat în mod triumfal în Ierusalim, ca „Împărat, călare pe un măgăruş” (21:4, 5). A curăţat templul de schimbătorii de bani şi de alţi profitori, iar duşmanii Săi s-au umplut şi mai mult de ură când le-a zis: „Încasatorii de impozite şi prostituatele vor intra înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu” (21:31). Ilustrările Sale sugestive despre vie şi despre ospăţul de nuntă au mers direct la ţintă. El a răspuns cu măiestrie la întrebarea fariseilor despre impozit, spunându-le să dea „Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (22:21). De asemenea, a respins o întrebare a saducheilor, care voiau să-l prindă în cursă, şi a susţinut speranţa învierii. Fariseii au venit din nou şi i-au pus o întrebare cu privire la Lege. Atunci, Iisus le-a spus că porunca cea mai mare este să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeu  mai presus de orice, iar a doua, să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Apoi, Iisus i-a întrebat: „Cum poate Hristos să fie atât fiul lui David, cât şi Domnul lui?” Nimeni n-a ştiut să răspundă şi din acel moment n-au mai îndrăznit să-i pună întrebări (22:45, 46).

  „Vai de voi, ipocriţilor” (23:1-24:2): La templu, Iisus Le-a vorbit mulţimilor şi a rostit încă o acuzaţie usturătoare la adresa scribilor şi a fariseilor. Nu numai că aceştia se dovedeau nedemni să intre în Împărăție, dar foloseau tot felul de viclenii pentru a-i împiedica şi pe alţii să intre. Asemenea mormintelor văruite, ei păreau frumoşi pe dinafară, însă pe dinăuntru erau plini de corupţie şi de putrezire. Iisus a încheiat cu următoarea sentinţă la adresa Ierusalimului: „Iată că vi se lasă casa pustie” (23:38). După ce a ieşit din templu, Iisus a profeţit distrugerea acestuia.

  Iisus arată „semnul venirii Sale” (24:3-25:46): Pe Muntele Măslinilor, discipolii l-au întrebat despre „semnul venirii Sale și al sfârșitului lumii”. Răspunzând, Iisus a prezis un timp când aveau să fie războaie, când avea să se ridice „popor contra popor şi împărăție contra altei împărății”, când aveau să fie lipsuri de alimente, cutremure de pământ, când avea să se înmulţească nelegiuirea, iar „vestea bună despre Împărăție” avea să fie predicată la nivel mondial. El a mai prezis numirea „robului fidel şi prevăzător” şi multe alte aspecte ale acestui semn complex (24:3, 7, 14, 45-47). Iisus a încheiat această importantă profeţie cu ilustrările despre cele zece fecioare şi despre talanţi, care arată ce binecuvântări extraordinare le sunt rezervate oamenilor vigilenţi şi fideli. De asemenea a spus ilustrarea despre oi şi capre, care arată că persoanele asemănătoare caprelor „vor merge în chinul veşnic, dar cei drepţi la viaţă veşnică” (25:46).

 Evenimentele din ultima zi a vieţii lui Iisus ca om (26:1-27:66): După ce a sărbătorit Paştile, Iisus a rămas cu apostolii săi fideli şi a instituit ceva nou - Cina Domnului, invitându-i să se împărtăşească din pâinea nedospită şi din vin, care reprezentau corpul şi sângele său. Apoi au mers în Ghetsimani, unde Iisus s-a rugat. Iuda a venit acolo cu o mulţime înarmată şi l-a trădat pe Iisus sărutându-l în mod ipocrit. Iisus a fost dus la marele preot, iar preoţii principali şi întregul Sanhedrin au căutat o mărturie mincinoasă împotriva Lui. Aşa cum prezisese Iisus, Petru l-a renegat când a fost pus la încercare. Iuda, cuprins de remuşcări, a aruncat în templu banii primiţi în schimbul trădării, apoi s-a dus şi s-a spânzurat. Iisus a fost dus dimineaţa înaintea guvernatorului roman Pilat. La insistenţele mulţimii instigate de preoţi, care striga: „Sângele lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri”, Pilat l-a predat în mâinile lor pentru a fi răstignit pe cruce. Soldaţii guvernatorului au făcut haz pe seama calității de împărat a lui Iisus, apoi l-au dus la locul numit Golgota, unde a fost răstignit pe cruce între doi tâlhari, şi i-au pus deasupra capului inscripţia: „Acesta este Iisus, împăratul iudeilor” (27:25, 37). În cele din urmă, Iisus a murit pe la trei după-amiaza, după ore de chin. Apoi a fost pus într-un mormânt, care era al lui Iosif din Arimateea.

  Învierea lui Iisus şi ultimele instrucţiuni (28:1-20). Relatarea lui Matei culminează cu cea mai bună veste: Iisus înviase, trăia din nou! În zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena şi „cealaltă Marie” au mers la mormânt şi un înger le-a dat această veste îmbucurătoare (28:1). Pentru a confirma lucrul acesta, Iisus Însuşi li s-a arătat. Duşmanii au încercat să conteste faptul că Iisus fusese înviat, mituindu-i pe soldaţii care păziseră mormântul să spună: „Discipolii lui au venit noaptea şi l-au furat în timp ce dormeam”. Mai târziu, în Galileea, Iisus s-a întâlnit din nou cu discipolii săi. Ce instrucţiuni le-a dat înainte de plecarea sa? „Duceţi-vă . . . şi faceţi discipoli din oamenii tuturor neamurilor, botezându-i în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.” Aveau ei să fie îndrumaţi cu privire la această lucrare de predicare? Ultima declaraţie a lui Iisus consemnată de Matei conţine următoarea asigurare: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor!” (28:13, 19, 20).

DE CE ESTE DE FOLOS?

  Cartea Matei, prima dintre cele patru evanghelii, face o frumoasă legătură între Scripturile ebraice şi Scripturile greceşti creştine/Noul Testament. Ea îl identifică fără echivoc pe Mesia şi Împăratul promisei Împărății Mesianice. De asemenea, ea dezvăluie care sunt cerinţele pentru a deveni discipoli/ucenici ai lui Iisus şi ce lucrare trebuie să înfăptuiască ucenicii pe pământ. Mai întâi Ioan Botezătorul, apoi Iisus şi, în cele din urmă, discipolii săi au predicat, zicând: „Împărăția Cerurilor s-a apropiat!”. Însă porunca lui Iisus este valabilă până lasfârșitul veacurilor: „Această veste bună despre Împărăție va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate neamurile. Şi atunci va veni sfârşitul”. Într-adevăr, a fost şi este un măreţ şi minunat privilegiu să luăm parte, ca și creștini adevărați, la această lucrarede propovăduire a Evangheliei! Evanghelia lui Matei este, într-adevăr, o „veste bună”. Mesajul ei inspirat a fost o „veste bună” pentru cei ce i-au dat ascultare în secolul I, iar Domnul Dumnezeu a vegheat ca ea să fie păstrată ca „veste bună” până în zilele noastre. Chiar şi necreştinii au fost nevoiţi să recunoască puterea acestei evanghelii. De exemplu, Mohandas (Mahatma) Gandhi, un conducător hindus, a spus: „Beţi cu toată setea din izvoarele ce vi se oferă în Predica de pe munte . . . Căci învăţăturile din această Predică îi sunt adresate fiecăruia dintre noi”. Este de mare folos să studiem în permanenţă sfaturile bune date de Iisus pentru a găsi adevărata fericire, precum şi sfaturile referitoare la moralitate şi căsătorie, la puterea iubirii, la rugăciunile plăcute lui Dumnezeu, la valorile spirituale în comparaţie cu cele materiale, la faptul de a căuta mai întâi Împărăția Cerurilor, de a avea respect pentru lucrurile sfinte şi de a fi vigilenţi şi ascultători. Capitolul 10 din Matei conţine instrucţiunile pe care le-a dat Iisus celor ce încep să predice vestea bună despre „Împărăția Cerurilor”. Numeroasele parabole ale lui Iisus sunt lecţii importante pentru cei ce au „urechi de auzit”. În plus, profeţiile lui Iisus, cum ar fi prezicerea detaliată a „semnului venirii Sale”, ne întăresc speranţa şi încrederea în viitor (5:1-7:29; 10:5-42; 13:1-58; 18:1-20:16; 21:28-22:40; 24:3-25:46). În Evanghelia lui Matei sunt menţionate numeroase profeţii care s-au împlinit. Matei a citat de multe ori din Scripturile ebraice inspirate pentru a arăta cum s-au împlinit ele. Faptul că lucrurile prezise s-au adeverit constituie o dovadă incontestabilă că Iisus este Mesia, fiindcă ar fi fost absolut imposibil ca toate detaliile să fi fost aranjate dinainte. Comparaţi, de exemplu, Matei 13:14, 15 cu Isaia 6:9, 10,Matei 21:42 cu Psalmul 118:22, 23-T.M. şi Matei 26:31, 56 cu Zaharia 13:7. Împlinirea acestor profeţii ne dă totodată o puternică asigurare că toate prezicerile profetice făcute de Însuşi Iisus şi consemnate de Matei se vor dovedi adevărate la timpul potrivit, în timp ce scopurile glorioase cu privire la Împărăția Mesianică  se vor realiza pe deplin. În timp ce meditează la împlinirea profeţiilor şi a promisiunilor consemnate în cartea Matei, iubitorii dreptăţii se simt într-adevăr îndemnaţi să se bucure datorită speranţei mântuirii și a instaurării Împărăției Mesianice. Această Împărăție, condusă de Însuși Iisus Hristos, le va aduce celor blânzi şi flămânzi spiritualiceşte binecuvântări de nedescris şi o viaţă fericită „la înnoirea tuturor lucrurilor, când Fiul omului va sta pe tronul său glorios” (Mat. 19:28). Toate acestea sunt cuprinse în minunata veste bună „după Matei”.

*Notă: În zilele lui Iisus, un dinar echivala cu salariul pe o zi, deci 100 de dinari echivalau cu aproximativ o treime din salariul pe un an. Şaizeci de milioane de dinari echivalau cu salariile adunate de-a lungul câtorva mii de vieţi!