ETNOGENEZA ROMÂNILOR - ASPECTE ESENȚIALE.

ETNOGENEZA ROMÂNILOR - ASPECTE ESENȚIALE

 Românii fac parte din familia popoarelor romanice/neolatine. Procesul de formare al popoarelor romanice s-a desfășurat în a 2-a jumătate a mileniului I. Formarea popoarelor romanice s-a realizat în urma a două sinteze:

-autohtonii (adică băștinașii) au intrat în contact cu coloniștii romani; din această îmbinare, a rezultat romanizarea – respectivii autohtoni și-au însușit cultura și civilizația romană, inclusive limba latină.

-autohtonii, deja romanizați, au intrat în contact cu diverse popoare migratoare, care i-au influențat în grade diferite.

Schemă:

*băștinașii+romanii=romanizare;

*băștinașii romanizați+migratorii.

  Poporul român s-a format pe un teritoriu vast de la nord și sud de Dunăre din secolul II până în secolul VIII. Formarea poporului român s-a realizat în urma a două sinteze (deci la fel ca cele romanice, doar ca aici vom fi mai specifici):

-dacii au fost romanizați (deja știți ce înseamnă procesul de romanizare);

-dacii deja romanizați intră în contact cu migratorii slavi.

  Dacii au fost romanizați în mai multe etape:  Prima etapă a fost din secolul II î.H. până în 106 d.H.. Singurele legături dinte cele două popoare erau comerciale și culturale (adică schimb de valori culturale, religioase; de bunuri etc.).  A 2-a etapă are loc din 106 în 271 când se produce romanizarea propriu-zisă. Romanii pun stăpânire pe o parte din Dacia. Romanizarea are următorii factori: coloniștii, armata, viața economică, religia, urbanismul.  În 271 are loc retragerea aureliană în condițiile în care teritoriul dac se afla în calea barbarilor, mai ales a goților germanici. Cum barbarii atacau deseori teritoriul dac, romanii nu îl mai puteau apăra și se retrag (retragerea aureliană); odată cu această acțiune, teritoriul dac rămâne liber în calea migratorilor.  Ținem minte, așadar, trei perioade: sec II î.H. - 106 d.Hr. (comerțul dintre romani-daci), 106-271 (romanizarea propriu-zisă - romanii pun stăpânire pe o parte a  Daciei), și apoi 271 (retragerea). Populația slavă ( cei mai însemnați migratorii care se stabiliseră la nord de Dunăre) se retrage în 602 de la nord la sud de Dunăre, iar puținii slavi rămași la nord, au fost asimilați de daco-romanii autohtoni. Influențele slavilor asupra etnogenezei românești au fost de natură lingvistică și instituțională. Iată și elementele fundamentale ale limbii române: substrat-dac; strat-latin; adstrat-slav.

teorii despre etnogeneza românilor:

  Mai sus am vorbit despre modul de formare al poporului român. În partea a doua a acestei teme, vom vorbi despre teoriile care s-au format în decursul timpului, cu privire la etnogeneza românească: autohtonistă și imigraționistă. 

Teoria autohtonistă: Din izvoarele istorice (diferite lucrări, scrisori, scrieri care dovedesc că anumite evenimente din trecut au fost reale) desprindem câteva aspecte esențiale despre poporului român, și anume romanitatea (faptul ca poporul român este mai întâi roman), întâietatea și continuitatea (faptul că noi am ocupat primii acest teritoriu și am continuat să trăim aici, fără să fi fost exterminați sau eliminați în timp). Iată câteva izvoare istorice care atestă acest fapt:

*secolul VII - o lucrare a împăratului bizantin Maurikios care menționează populația romană situată la nord de Dunăr

*secolul X - împăratul bizantin Constantin al VII-lea îi numește pe locuitării de la nord și de la sud de Dunăre „romani”, „pentru că au venit demult din Roma”;

*secolul XII - corespondența dintre împăratul vlaho-bulgar Ioniță cel Frumos și Papa Inocențiu al III-lea, în care se  vorbește de romanitatea românilor.

Teoria imigraționistă: A fost elaborată, în modul cel mai categoric, în secolul XIX de către Robert Roesler, existând și alte precedente care contestau originea daco-romană și vechimea românilor. De pildă, în secolul XVIII apăruse o lucrare scrisă de Sulzer care susținea că dacii au fost exterminați în totalitate de romani în timpul războaielor dintre Traian și Decebal. El mai susținea că românii s-au format undeva la sud de Dunăre în Peninsula Balcanică, și că au fost influențați pe plan religios și lingvistic de către slavi, urmând ca în secolul XIII să se mute la nord de Dunăre.Teoria imigraționistă contestă faptul că noi, românii, ne-am format și am continuat să trăim pe teritoriul actual de la nord de Dunăre. Susținătorii acestei teorii spun că, ori am fost eliminați demult, ori că ne-am format la sud de Dunăre și am trecut, apoi, la nord de fluviu, câteva secole mai târziu. Primul istoriograf care a luat atitudine împotriva lui Roesler a fost Xenopol. El susținea vechimea și continuitatea daco-romană pe teritoriul de la nord de Dunăre. Până la sfârșitul secolului XIX apar și alți istorici care combat teoria imigraționistă: N. Iorga, V. Pârvan, Gh. Brătianu.

 În perioada postbelică a existat o altă teorie - cea comunistă care a supraevaluat importanța elementului slav în formarea poporul român. Mai amintim și faptul că, la vremea ei, Școala Ardeleană, din dorința de a obține drepturi pentru românii transilvăneni, a supraevaluat rolul elementului latin, ignorând total elemental dacic!

  În concluzie avem următoarele teorii:

AUTOHTONISTĂ: susține vechimea, continuitatea și romanitatea poporului roman;

IMIGRAȚIONISTĂ: susține faptul că noi am fost eliminați demult, ori că ne-am format la sud de Dunăre, urmând să ne mutăm la nord câteva secole mai târziu;

COMUNISTĂ: supraevaluează elementul slav; spune că noi suntem mai mult slavi decât daco-romani.