OCUPAȚII ȘI STATUTE PROFESIONALE.

OCUPAȚII ȘI STATUTE PROFESIONALE

Serviciile - sectorul economic al mileniului III. Principalele ramuri economice de astăzi sunt agricultura, industria şi serviciile. Serviciile se mai numesc şi sector terţiar, ele fiind reprezentate de administraţia publică, mijloace de comunicare în masă (de la căi ferate la telefonie mobilă şi servicii informatice), turism etc.. Acest sector economic tinde să cuprindă un procent din ce în ce mai mare de angajaţi şi să reprezinte cea mai importantă ramură economică. De exemplu, în economia românească din anul 2006 serviciile produceau 55% din PIB (produsul intern brut), industria producea 35% din PIB iar agricultura 10%. România este printre primele 10 ţări din lume ca ritm de creştere a consumului de IT (Tehnologia Informaţiei, de fapt folosirea computerelor) şi pătrundere a internetului.

Educaţia - o investiţie de viitor în statele europene. Dezvoltarea învăţământului este o prioritate în toate ţările europene. Din contră, în S.U.A. învăţământul superior şi chiar cel mediu este rezervat elitelor, datorită taxelor ridicate dar şi importanţei scăzute pe care o acordă opinia publică educaţiei intelectuale pe termen lung, care răpeşte timpul dedicat câştigării banilor. În majoritatea statelor europene, învăţământul superior este un învăţământ de masă, iar cel liceal obligatoriu. Accesul cât mai multor tineri la învăţământul superior, pe lângă multiplele sale avantaje, are şi dezavantajul de a duce la scăderea nivelului său calitativ. Consiliul European şi-a propus transformarea Europei într-o economie bazată pe cunoaştere, cea mai competitivă şi mai dinamică din lume. Rolul educaţiei în dezvoltarea economică este evident: cu cât o persoană posedă mai multe specializări (în ultimă instanţă, mai multe diplome care să-i ateste cunoştinţele practice şi intelectuale) cu atât are o şansă mai mare să se adapteze la economia contemporană foarte dinamică şi să facă faţă crizelor ei. Statisticile arată că în secolul nostru o persoană este predispusă la a-şi schimba profesia (nu locul de muncă, ci profesia!) de trei ori în decursul unei vieţi active. Aceasta arată că, un om, cu cât are mai multe specializări cu atât are şanse mai mari să depăşească diversele situaţii critice provocate de fluctuaţiile economice, în fapt să-şi găsească rapid un loc de muncă dacă rămâne şomer.

Profesiile cele mai căutate. O revistă americană de afaceri a stabilit, în 2006, criteriile pentru identificarea celor mai prestigioase meserii: cererea de piaţă, nivelul salariului, nivelul de educaţie, posibilităţi de inovare. Conforma acestei reviste (Fast Company), cele mai bine văzute meserii în prezent sunt: consultant financiar personal (sfătuieşte persoanele cum să-şi investească banii); cercetător medical (pentru boli actualmente incurabile); inginer-software; chiropractor (doctor maseur specializat în tratarea durerilor de spate provocate de statul pe scaun); inginer de mediu; biochimist / biofizician; manager de vânzări; epidemiolog; analist de sistem IT; sportiv. O altă revistă americană a stabilit că cele mai bine plătite meserii fără studii superioare sunt: mecanic auto, tâmplar, electrician, instalator şi şofer de camioane.

Statutele profesionale. Statutele profesionale reprezintă un ansamblu de norme funcţionale şi organizatorice proprii tuturor corpurilor profesionale care au o lege specială de organizare şi exercitare a profesiei. Statutele profesionale, de regulă, reglementează accesul în profesie, conduita profesională, drepturile şi obligaţiile specifice, sancţiunile etc. Statutele profesionale sunt adoptate, de regulă, de membrii corpului profesional respectiv şi au valoare de acte normative subsecvente legilor de organizare şi exercitare a profesiei, precum şi de aplicare a legii în sine. Sub egida ONU a fost elaborat „Standardul Internaţional de Clasificare a Ocupaţiilor” (Internaţional Standard Classification of Occupations) pe scurt ISCO-88, cu două obiective importante: să uşureze comunicarea internaţională privind tipul de muncă prestată de diferite persoane în diferite meserii, atât ca ocupaţii personale cât şi pentru uz statistic, stabilirea retribuţiei etc.; să servească drept model pentru elaborarea de standarde naţionale de clasificare a ocupaţiilor La nivelul Uniunii Europene a fost adoptată o variantă a ISCO-88 denumită „ISCO88 (COM)”, foarte asemănătoare variantei internaţionale. Unele ţări, ca Marea Britanie, Irlanda, Franţa şi Germania au adoptat standarde de clasificare a ocupaţiilor mai amănunţite, care pot fi raportate la standardul ISCO prin intermediul unor „tabele de conversie”, pentru a permite înregistrarea statistică unitară. În România, clasificarea ocupaţiilor a fost stabilită prin documentul intitulat „Clasificarea ocupaţiilor din România” (COR ISCO 08) şi cuprinde 9 grupe majore, reactualizat în 2011 (ISCO-88) prin Ordinul comun nr. 1.832/856/2011 din 6 iulie 2011 privind aprobarea Clasificării ocupatiilor din Romania - nivel de ocupatie (sase caractere), conform Clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor - ISCO 08: grupa majoră 1: Membri ai corpului legislativ ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori din unităţile economico-sociale şi politice; grupa majoră 2: Specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice; grupa majoră 3: Tehnicieni, maiştri şi asimilaţi; grupa majoră 4: Funcţionari administrative; grupa majoră 5: Lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi; grupa majoră 6: Agricultori şi lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit; grupa majoră 7: Meşteşugari şi lucrători calificaţi în meserii de tip artizanal, de reglare şi întreţinere a maşinilor şi instalaţiilor; grupa majoră 8: Operatori la instalaţii şi maşini şi asamblori de maşini, echipamente şi alte produse; grupa majoră 9: Muncitori necalificaţi. Clasificarea ocupaţiilor în România (COR) este republicată în fiecare an, cu modificările care se impun în funcţie de evoluţia economiei şi societăţii. COR defineşte şi termenii ocupaţie, funcţie, meserie.

OCUPATIA:  este activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfăşoară o persoană în mod obişnuit, într-o unitate economico-socială si care constituie pentru aceasta sursă de existentă. Ocupaţia este, deci, proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine si semenii săi. Ocupaţia unei persoane poate fi exprimată prin: funcţia sau meseria exercitată de aceasta.

FUNCTIA: este activitatea desfăşurată de o persoană într-o ierarhie funcţională de conducere sau execuţie. În clasificarea de fată, funcţiile sunt cuprinse în grupele majore de la 1 la 5.

MESERIA: este complexul de cunoştinţe obţinute prin şcolarizare si prin practică, necesare pentru executarea anumitor operaţii de transformare si prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii. Meseriile sunt clasificate în grupele majore de la 6 la 8.

Pentru definirea corectă a noţiunii de ocupaţie si evitarea confuziei, este necesar să se definească si noţiunea de PROFESIE, care, în unele cazuri, poate fi si ocupaţie, iar în altele nu. Deci, PROFESIA este specialitatea (calificarea) obţinută prin studii, iar ocupaţia este specialitatea (calificarea) exercitată efectiv la locul de muncă.  Clasificarea ocupaţiilor este concepută pe patru niveluri de clasificare, astfel: nivelul I - Grupe majore; nivelul II - Subgrupe majore;  nivelul III - Grupe minore; nivelul IV - Grupe de baza.