REALIZAREA ROMÂNIEI MARI - PARTEA A DOUA!

REALIZAREA ROMÂNIEI MARI - PARTEA A DOUA!

Cum  s-a desfășurat revoluția de la 1848?

MOLDOVA: Revoluția a izbucnit în 27 martie 1848, la Iași. În cadrul acesteia s-a elaborat și adoptat programul „Petiția-Proclamațiune”, prezentat, ulterior, domnitorului Mihai Sturdza. Inițial l-a acceptat după care l-a refuzat și a luat măsuri împotriva revoluționarilor. Unii dintre ei au reușit totuși să fugă și s-au refugiat în Transilvania.

TRANSILVANIA: În mai 1848 a avut loc Adunarea de la Blaj, în cadrul căreia s-a prezentat și adoptat programul „Petiția Națională”. Acest program a fost prezentat Dietei de la Cluj și Curții Imperiale de la Viena; ambele l-au respins, urmând ca la sfârșitul lunii Dieta să voteze anexarea (alipirea) Transilvaniei la Ungaria. Împăratul a acceptat această anexare. Acest lucru a determinat nemulțumirea românilor din Transilvania care nu erau de acord cu aceasta anexare, și au anunțat trecerea la organizarea românească a Transilvaniei. În aceste împrejurări, vor avea loc confruntări între forțele revoluționare românești și cele revoluționare maghiare. S-a ajuns, în 1849, la o înțelegere: Proiectul de pacificație, în urma unor negocieri în care au fost implicați Nicolae Bălcescu, - venit în Transilvania -, și conducătorul revoluției maghiare Lajos Kosuth. A fost, însă, prea târziu, deoarece în august 1849 ambele mișcări au fost înfrânte de Imperiul Habsburgic în alianță cu Rusia țaristă.

ȚARA ROMÂNEASCĂ: Revoluția a izbucnit prin Adunarea de la Islaz, din iunie 1848, unde s-a adoptat programul „Proclamația de la Islaz” care a fost acceptat de  domnitorul Gheorghe Bibescu. Ulterior, de teama intervenției militare a Rusiei, acesta a abdicat (adică a renunțat la tron). În aceste condiții, puterea este preluată de un guvern revoluționar, care a condus pe baza acestor cereri (cererile din „Proclamația de la Islaz”), care au și devenit constituția provizorie a țării. În septembrie 1848 această revoluție a fost înfrântă prin intervenția militară a Imperiului Otoman și a Rusiei - din nou Rusia, afurisită să fie! J)) 

Consecințele: În Moldova a rămas domnitor Mihai Sturdza; în Țara Româneasca a fost numit un caimacan (locțiitor de domn) în persoana lui Constantin Cantacuzino; Transilvania a devenit provincie dependentă de Curtea Imperială de la Viena, despărțită, din fericire, de Ungaria, iar Bucovina devine provincie autonomă.

Care a fost totuși importanța acestei revoluții? Deși înfrântă, Revoluția de la 1848 rămâne totuși importantă pentru programele sale ce vor fi realizate ulterior.

Unirea Principatelor Române: După revoluție, românii au încercat să-și îndeplinească obiectivele treptat, primul obiectiv fiind unirea dintre Moldova și Țara Românească. Pentru organizarea internă a celor două Principate, Rusia și Imperiul Otoman încheiau Convenția da la Balta Liman. În baza aacestui act, domnitorii erau numiți de cele două puteri pe o perioadă de 7 ani. Ulterior se declanșează războiul Crimeei dintre Rusia și Imperiul Otoman. În urma acestui război, Rusia este înfrântă și se ajunge ca Marile Puteri sî încheie Tratatul de la Paris din 1856, defavorabil Rusiei. Pentru Principatele Române, Tratatul stabilea: Țara Românească și Moldova erau autonome sub suzeranitate otomană și intrau, totodată, sub garanția celor 7 Mari Puteri europene; sudul Basarabiei revenea Moldovei; organizarea unor Adunări ad-hoc, prin care  românii din Principate să fie consultați cu privire la organizarea lor viitoare, etc.. Peste un an, în 1857 în urma Adunărilor ad-hoc s-au adoptat rezoluții în care se cerea: autonomie; neutralitatea Principatelor; adunări representative; unirea Moldovei cu Țara Românească; prinț străin, crescut în religia țării. Aceste dorințe au fost prezentate în cadrul Conferinței de la Paris din 1858. Aici, Marile Puteri garante au adoptat o Convenție, care stabilea:  „unirea” Principatelor, într-un simulacru de stat numit  „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”; Principatele să fie conduse de 2 domni, 2 guverne, 2 adunări; urmau să existe două instituții comune - Comisia Centrală și Înalta Curte de Justiție și Casație; votul cenzitar; desființarea privilegiilor boierești, etc.. Totuși, Convenția nu a prevăzut că, aceeași persoană nu putea fi aleasă ca domnitor în ambele Principate, și românii vor face exact acest lucru! Astfel, la 5 ianuarie 1859, în Moldova,  și la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească, a fost ales un singur domnitor  în persoana lui Alexandru Ioan Cuza.

Domnia lui Cuza: În perioada domniei lui  Cuza s-au reușit consolidarea unirii și modernizarea Principatelor. În 1859 Marile Puteri recunosc dubla alegere iar în 1861 recunosc unirea deplină. Modernizarea Principatelor s-a realizat prin mai multe reforme: în 1864 se introduce legea rurală care stabilea împroprietărirea țăranilor, dar cu condiția să plătească despăgubiri către boieri timp de 15 ani!! - lucru aproape imposibil de realizat, de aceea problema agrară se va agrava dramatic în următoarele decenii!!;  se adoptă legea privitoare la obligativitatea și gratuitatea învățământului primar de 4 clase; se introduce o lege electorală care favoriza burghezia, etc.. 

Sfârșitul domniei lui Cuza: În 1865 se intensifică activitatea „monstruoasei coaliții” - alianță între liberali și conservatori, nemulțumiți de regimul autoritar al lui Cuza, - instaurat în mai 1864 -, și care doreau înlăturarea lui. În 1866 Cuza este obligat să abdice.

Perioada 1866-1918: În urma abdicării lui Cuza, apare pericolul destrămării Principatelor. Reapare ideea alegerii unui domnitor străin. Inițial este ales Filip de Flandra care refuză propunerea, iar apoi este ales Carol de Hohenzollern - devenit Carol I; acesta devine principe/domnitor  în 1866. Perioada domniei lui Carol I a fost fundamentală în dezvoltarea României, pentru că monarhia a fost un factor de echilibru în viața politică a acesteia. Este adoptată o nouă constituție și apar două partide politice: conservator și liberal. Statul își dobândește oficial numele de România. În urma războiului din Balcani din 1877-1878, România își câștigă independența față de Imperiul Otoman și acest fapt este recunoscut de Marile Puteri la Congresul de la Berlin din 1878. Astfel România devine stat independent. În 1881 România devine Regat, iar în 1883 se aliază cu Puterile Centrale, fiind un factor de stabilitate în Europa.

Marea Unire: În 1918 are loc Marea Unire, când pentru prima dată în istorie intră în granițele țării toate provinciile istorice românești. Datorită Primului Război Mondial și dezmembrărilormarilor imperiii multinaționale, au revenit în granițele României Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Această Unire a fost recunoscută în cadrul Conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920. 

Anul 1940:Din păcate, în anul 1940 România Mare se destramă pierzând 1/3 din teritorii. Astfel că: Uniunea Sovietică preia Basarabia, Bucovina de nord și Herța; Ungaria preia nord-vestul Transilvaniei;  Bulgaria preia sudul Dobrogei. Urâtă poveste!