TAINE BIBLICE: IPOTEZĂ - ETERNITATEA NU ESTE CRONOLOGICĂ!

TAINE BIBILICE: IPOTEZĂ - ETERNITATEA NU ESTE CRONOLOGICĂ!

 Acest articol propune o ipoteză bazată pe versete biblice, pentru cei avansați în cunoașterea Scripturii: eternitatea, adică veșnicia, nefiind afectată de trecerea timpului, nu urmează neapărat un parcurs cronologic, un moment să fie urmat de altul, tip cauză-efect.

Eternitatea permite anacronisme: Sfânta Scriptură ne arată că, în Duhul, eternitatea permite anacronisme. Adică efectul să aibă loc înainte de cauză sau două persoane din timpuri diferite să se întâlnească. O asemenea întâlnire anacronică, în Duhul, este între profetul Zaharia și apostolul Ioan, care a scris Apocalipsa (Ioan Teologul). „Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini și mi s-a zis: Scoală-te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.” (Apocalipsa 11:1); „Și m-a dus, în Duhul, pe un munte mare și înalt. Și mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer, de la Dumnezeu.” (Apocalipsa 21:15); „Am ridicat ochii și m-am uitat, și iată că era un om care ținea în mână o funie de măsurat. L-am întrebat: „Unde te duci?” Și el mi-a zis: „Mă duc să măsor Ierusalimul, ca să văd ce lățime și ce lungime are.” Și îngerul care vorbea cu mine a înaintat, și un alt înger i-a ieșit înainte. El i-a zis: Aleargă de vorbește tânărului acestuia și spune-i: Ierusalimul va fi o cetate deschisă.” (Zaharia 2:1-4); „Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porțile și zidul ei.”(Apocalipsa 21:15). Textele, puse cap la cap, ne arată că un tânăr a fost însărcinat cu măsurarea Templului și a Ierusalimului (tânăr care se dovedește mai târziu a fi apostolul Ioan). Între Zaharia și Ioan are loc un schimb de replici (Zaharia îl întreabă unde se duce, iar tânărul îi răspunde). În prezența lui Zaharia, Ioan primește instrucțiuni de la îngeri, unul îi iese înainte și măsoară el cetatea. Profetul Zaharia a trăit cu aproximativ 500 de ani înainte de Hristos, iar apostolul Ioan a murit în anul 98. Trestia și sfoara erau instrumente de măsurat în diferite culturi, precum și astăzi încă sunt utilizate atât sistemul metric, cât și cel imperial. Cartea lui Zaharia a fost scrisă pentru evrei, iar Apocalipsa, pentru Neamuri (șapte Biserici din Asia Mică).

Eternitatea este anacronică și în privința Judecății: Hristos ne atrage atenția asupra faptului că oricine refuză oferta mântuirii Sale a și fost judecat deja. Iar cel care crede în El, a trecut de la moarte la viață: „Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:18); „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” (Ioan 5:24). Fără Hristos, noi eram deja morți, că nu aveam nicio șansă la viață, ba chiar apostolul Pavel merge mai departe și spune că nu doar că am fost morți, ci acceptând Harul, am și fost înviați. „Voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți). El ne-a înviat împreună și ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Iisus,” (Efeseni 2:1-6).

Anacronismul „Hristos, Rădăcina lui David”: Hristos este numit în Scripturi „fiul lui David”, însă după Înălțarea la Cer, devine „Rădăcina lui David”, ca și cum Hristos i-ar fi strămoș. Și el a strigat: Iisuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
(Luca 18:38); Ea privește pe Fiul Său, născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, iar în ce privește duhul sfințeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morților, adică pe Iisus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 1:3,4); „Și unul din bătrâni mi-a zis: Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceţi ale ei.” (Apocalipsa 5:5). Așadar, Hristos, deși rămâne Leul din seminția lui Iuda, nu mai este Fiul lui David ci devine Rădăcina lui David odată cu Înălțarea și reintrarea în eternitate.

Eternitatea poate fi asemănată cu superpoziția din fizică: Principiul superpoziției, în fizica cuantică, vine de la un experiment celebru: pisica lui Schrödinger. Se pune o pisică într-o cutie, iar împreună cu ea, o dinamită al cărei fitil a fost aprins și care are o șansă de 50% să explodeze și 50% să se stingă. În interiorul cutiei, dacă nu ne uităm, pisica este vie și moartă în același timp, neștiind dacă a explodat sau nu dinamita (este o cutie prin care nu se se propagă explozia). Pisica este și vie, dar și moartă, simultan. Aceasta este starea de superpoziție. Despre Sine, Hristos ne spune: „Apoi mi-a zis: S-a isprăvit! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții.” (Apocalipsa 21:6). Vedem că imediat ce vremurile s-au sfârșit (s-a isprăvit!), imediat ce timpul nu mai există, când toți care au trăit vreodată sunt separați în eternitatea fericită sau în cea de chinuri, Hristos spune: Eu sunt Începutul și Sfârșitul. Ca și cum este simultan începutul și sfârșitul. Mai întâlnim un pasaj în care Însuși Hristos spune că Fiul Omului era deja în Cer, simultan cu lucrarea Lui pe Pământ. „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.
(Ioan 3:13).

Dumnezeu este în afara timpului și probabil chiar și a eternității: Faptul că Dumnezeu este în afara timpului, ne spune apostolul Petru. Percepția lui Dumnezeu asupra timpului este absolut contra-intuitivă deoarece nu este afectat de trecerea acestuia: Dar, preaiubiților, să nu uitați un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, și o mie de ani sunt ca o zi.” (2 Petru 3:8). Iar cel mai la îndemână exemplu este primul verset al Sfintei Scripturi, în care spune că Dumnezeu se afla în afara timpului când a creat timpul: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza 1:1). Așadar, la început, în momentul în care timpul începuse să se scurgă, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Dumnezeu existase înainte de crearea timpului. Înțelepciunea lui Dumnezeu are personalitate, vorbește, strigă (Proverbe 1:20) și își are originea înainte de existența începuturilor: „Eu am fost așezată din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul.” (Proverbe 8:23). Și știm că, în același fel în care mai este numit Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos mai este numit și Înțelepciunea lui Dumnezeu: „De aceea Înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: Le voi trimite proroci și apostoli.”
(Luca 11:49).

Dumnezeu și eternitatea: Probabil că ne putem închipui cum cineva este în afara timpului însă ne este mai dificil să ne imaginăm cum El locuiește în eternitate. Însă El este cel care a făcut chiar și eternitatea în care locuiește, El existând chiar și înainte de aceasta! „Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci.” (1 Corinteni 2:7); „Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreție, putere și stăpânire, mai înainte de toți vecii, și acum, și în veci. Amin.” (Iuda 1:25); „El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Iisus, înainte de veșnicii.” (2 Timotei 1:9). În Tit 1:2, această afirmație este întărită. Este cu adevărat dificil să ne imaginăm aceste lucruri. Iar lucrurile devin chiar mai dificil de imaginat când încercăm să integrăm în conceptul de eternitate ceea ce ni se spune în cartea Apocalipsei: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!” (Apocalipsa 22:11).

 Lucrurile expuse în acest material formează doar o ipoteză, iar de cunoașterea sau necunoașterea acestora nu atârnă mântuirea nimănui. Mântuirea este un lucru simplu: vine prin credința în Hristos. Cele expuse aici sunt doar curiozități și taine biblice pentru cei care au o mare dorință pentru adâncirea înțelegerii Sfintelor Scripturi.