ROMÂNIA ȘI CONCERTUL EUROPEAN.

ROMÂNIA ȘI CONCERTUL EUROPEAN

  La sfârșitul sec. XVII, după înfrângerea turcilor la Viena și pacea de la Karlowitz din 1699 în care turcii cedau Ungaria și Transilvania austriecilor, apare Problema Orientală (sau problema „Omului Bolnav al Europei”). Vor avea loc lupte între turci și austrieci pe de o parte și turci și ruși pe de altă parte, desfășurate pe teritoriul Țărilor Române. Astfel, românii sufereau pierderi teritoriale.  În secolul XVIII Țările Române s-au aflat sub dominația Imperiului Otoman care introduce regimul fanariot. În timpul regimului fanariot, apar unele modificări ale statului prin care era amplificată influența Imperiului Otoman în Țările Române; se va extinde și posibilitatea de intervenție a Rusiei în problemele Principatelor Române, fapt împlinit prin Pacea de la Kuciuk-Kainargi, prin care se introduce protectoratul rusesc. După războiul războiul dintre ruși și otomani (1828-1829), Țările Române intră sub ocupație militară rusă. În 1848 Rusia participă la reprimarea (oprirea) revoluției române iar ulterior prin adoptarea unei convenții de către ruși și otomani, domnitorii noștri erau numiți pe o perioadă de 7 ani de Poartă cu ajutorul Rusiei; de asemenea Adunările Obștești erau înlocuite cu Divanurile Domnești. Prin aceste schimbări, s-a limitat drastic autonomia Țării Române. Problema Orientală s-a manisfestat și prin alte războaie, ca de pildă,  Războiul Crimeei. Războiul Crimeii s-a încheiat cu Congresul de Pace de la Paris, în cadrul căruia s-a discutat și problema Unirii Principatelor Române. După unirea Moldovei și Țării Românești din vremea lui Cuza, se va încerca sub domnia lui Carol I, dobândirea independenței prin căi diplomatice, apoi militare.

Războiul din Balcani: în Balcani, izbucnesc răscoalele anti-otomane ale Bulgariei, Serbiei, Muntenegrului, Bosniei și Herțegovinei. În urma răscoalelor din Balcani, Rusia este prima care a reacționat sprijinind popoarele, sub pretextul că sprijină ortodoxismul, când de fapt Rusia urmărea eliberarea teritoriilor de sub stăpânirea otomană și trecerea lor sub propria-i stăpânire. Inițial România se declară neutră față de ceea ce se întâmpla la Balcani, urmând ca în cele din urmă să încheie Convenția de la București cu Rusia. Prin aceasta se stabileau: Rusia apăra integritatea teritorială a României, avea dreptul de a traversa teritoriul românesc pe un anumit traseu, iar aprovizionarea și transportul erau sarcina Rusiei. După încheierea acestei convenții, Rusia declară război Imperiului Otoman și începe traversarea teritoriului românesc. Imperiul Otoman a reacționat bombardând localitățile românești de la nord de Dunăre. România ripostează, urmând să intre oficial în războiul contra Imperiului Otoman. România și-a proclamat, oficial independența 9/10 mai1877. Acest fapt a făcut necesară participarea României la războiul din Balcani pentru a-și impune independența de facto. Acest război se va numi Războiul de independență. În iunie 1877 trupele rusești, ajunse pe linia Dunării, traversează fluviul cu sprijinul flotei românești, dar refuză o colaborare militară cu România în Balcani, întrucât era încrezătoare în propriile-i forțe și oricum nu voia sprijinul unui stat pe care intenționa să îl ocupe. La sud de Dunăre, Rusia a reușit să ocupe cetatea Nicopole, însă a avut eșec în atacul de la cetatea Plevna. Al doilea atac asupra Plevnei a creat pericolul ca trupele ruse să fie aruncate înapoi la nord de Dunăre (adică la noi în țară) și astfel exista pericolul ca războiul să se mute pe teritoriul românesc. În aceste împrejurări dureroase, comandantul trupelor rusești și-a călcat mândria și orgoliul și a cerut ajutor militar din partea României printr-o telegramă frumos scrisă și trimisă principelui Carol. Deși între România și Rusia nu exista un acord cu privire la colaborarea noastră cu rușii, totuși o parte a armatei române a trecut Dunărea și împreună cu trupele ruse atacă pentru a 3-a oară Cetatea Plevna, cucerind-o (buni la inimă ce suntem! J)). Mai departe trupele românești și rusești au acționat separat în Balcani. În 19 februarie 1878 se semnează tratatul de la San-Stefano între Rusia și Imperiul Otoman. Prin acest tratat se recunoștea independența României, Serbiei și Muntenegrului iar Rusia primea Dobrogea și Delta Dunării. Aceste prevederi au nemulțumit atât România cât și Marile Puteri pentru că influența Rusiei creștea foarte mult. Astfel au semnat alt tratat, la Berlin;  în baza acestui tratat, România trebuia să modifice câteva articole din Constituția de la 1866, dar primea Dobrogea, Delta Dunării și insula Șerpilor. Totuși, Rusia primea cele trei judeţe de la sudul Basarabiei. Alte prevederi: Bosnia Herţegovina trecea sub administrarea Austro-Ungariei, Principatul Bulgariei era micşorat creându-se astfel în sudul acestuia Provincia autonomă Rumelia, condusă de guvernatori creştini numiţi/aleşi de Imperiul Otoman). Astfel România a fost recunoscută ca stat independent și s-a putut manifesta şi pe plan extern; acest lucru a favorizat dezvoltarea economică şi a permis românilor să îşi desfăşoare luptele pentru emanciparea (recuperarea) teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. După Războiul de Independenţă, de teamă ca Rusia să nu îşi extindă teritoriile, România s-a aliat în 1883 cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria şi Italia=Tripla Alianţă). La începutul secolului XX în zona balcanică au loc două războaie. Atitudinea Rusiei şi a Austro-Ungariei se schimbase faţă de secolul trecut (adică sec. 19). Unul din motive era faptul că Rusia devenise membră a Antantei (alianţă între Rusia, Anglia şi Franţa). Rusia urmărea controlul zonei balcanice prin intermediul Serbiei, iar Austro-Ungaria prin intermediul Bulgariei.

Primul Război Balcanic: a izbucnit în 1912, având loc între o coaliție format din Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru contra Imperiului Otoman. România nu a participat la acest război. Imperiul Otoman a fost înfrânt iar războiul s-a încheiat prin tratatul de la Londra.

Al doilea Război Balcanic: a avut loc în 1913 între Bulgaria care îşi ataca foştii aliaţi, având sprijinul Austro-Ungariei. România, deşi era aliata Puterilor Centrale, la cererea Antantei a intrat în război contra Bulgariei. Practic și efectiv lupta nu a avut loc pentru că Bulgaria se recunoştea deja înfrântă. Tratatul semnat la Bucureşti stabilea, printer altele, intrarea Cadrilaterului (sudul Dobrogei) în graniţele României.

România în Primul Război Mondial: Primul Război Mondial a avut loc între anii 1914-1918. Conflictul s-a manifestat între Antanta şi Puterile Centrale. În 1914 Austro-Ungaria declară război Serbiei. Deşi era aliată Puterilor Centrale, România a decis în cadrul Consiliului de Coroană de la Sinaia, să se declare neutră, bazându-și decizia prin faptul că prevederile tratatului stabileau ca Puterile Centrale şi România să se ajute numai în cazul în care una din ele era atacată, ori Austro-Ungaria fusese atacant! Mai clar: România se declară neutră şi ca să nu se işte certuri sau alte cele, introduce scuză următoare: pe tratatul care fusese semnat între România şi Puterile Centrale scria că se vor apăra una pe alta numai în cazul în care una din ţările implicate vor fi atacate; aici însă Austro-Ungaria era cea care atacase, nu care fusese atacată. Pa! J)). Adevăratul motiv pentru care România nu intrase în război era că nu dorea să lupte alături de Asutro-Ungaria ci împotriva ei, pentru a-şi recupera teritoriile româneşti ocupate de aceasta! România şi-a păstrat neutralitatea până în 1916, timp în care s-a pregătit economic, politic şi militar pentru ceea ce urma. România a dus mai multe tratate atât cu Puterile Centrale cât şi cu Antanta sperând să găsească momentul cel mai potrivit şi condiţiile cele mai bune pentru intrarea sa în război. Într-un final, România intră în război alături de Antanta şi declară război Austro-Ungariei, iniţial având succes, după care suferind o mare înfrângere şi pierzând 2/3  din teritorii, cât şi obiectivele de recuperare a Transilvaniei, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina (adică nu numai că nu a reuşit să recupereze teritoriile româneşti, dar a şi pierdut ce avea). Motivele înfrângerii au fost atât slaba pregătire militară şi economică a ţării dar şi neîmplinirea obligaţiilor Antantei; obligaţii pe care şi le asumase în tratat. În iarna din 1916-1917 România a organizat şi a refăcut armata română cu sprijinul englez şi francez.  Anglia a asigurat aprovizionare cu armament şi muniţie, iar Franţa a ajutat la instruirea trupelor. Această armată a delanşat o acţiune ofensivă în 1917, obţinând succese la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Aceste succese nu au însemnat eliberarea teritoriilor pierdute şi nici recuperarea altor teritorii de sub stăpânire străină, dar a salvat ţara de la o posibilă ocupaţie germană totală. La sfârşitul anului 1917 comuniştii ajung la putere în Rusia, care intenţionau să scoată Rusia din război, făcând pace cu Puterile Centrale. În acest condiţii, România ar fi rămas singură pe frontul dinspre est, caz în care  nu ar fi putut să facă faţă. Astfel România este forţată de împrejurări să facă pace separată cu Puterile Centrale (Pacea de la Buftea-Bucureşti). Tratatul de pace stabilea următoarele: România trebuia să îşi demobilizeze armata, pierdea Dobrogea care revenea Bulgariei, pierdea, practice, Carpaţii Orientali şi Meridionali care reveneau Austro-Ungariei, concesiona petrolul Germaniei timp de 90 de ani (dacă era aşa, trebuia să îl dăm până în 2008!). România nu a aplicat tratatul, S.U.A., Franța și Anglia decapitând aliații Germaniei și în cele din urmă Germania. România reintră în război alături de Antanta, la sfârșitul războiului aflându-se în tabăra învingătorilor.

România în perioada interbelică (1918-1939): în perioada interbelică România a avut mai multe obiective: recunoașterea internațională a Marii Uniri, apărarea independenței și afirmarea internațională cu privire la acestea două. Mijloacele folosite în vederea realizării acestor obiective au fost: participarea la conferințe internaționale, încheierea unor alianțe și alte activități desfășurate în cadrul Societății Națiunilor -  această societate își propunea, printre altele, menținerea păcii în lume, încercând să evite declanșarea unui nou război mondial.

România în al Doilea Război Mondial (1939-1945): Al Doilea Război Mondial a fost rezultatul politicii promovate în perioada interbelică de către statele democrate învingătoare. Statele învingătoare urmăreau menținerea păcii mondiale și crearea unui climat de securitate. Însă, față de statele învinse au promovat o politică conciliatoristă (adică o cale de mijloc, de ințelegere, un compromis) care a avut ca rezultat punerea în pericol a păcii mondiale și în cele din urmă declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Acțiunile agresive au început prin atacul Japonei asupra Chinei și ocuparea unei porțiuni din nord-estul acesteia. A urmat apoi ocuparea Etiopiei de către Italia și în cele din urmă Germania care încalcă tratatul  semnat la Versailles, ocupând malurile Rinului (granița dintre Germania și Franța este formată de cursul râului; Germania a ocupat ambele maluri). A urmat pe urmă o serie de alianțe și ocupări de state de către forțele mai puternice (ex.  Germania se aliază cu Italia și Japonia formând Axa Berlin-Roma-Tokyo; prin tratatul de la Munchen semnat de Anglia, Frața și Italia, Germania primea Regiunea Sudetă din Cehoslovacia; în același an Germania ocupă Austria și un an mai târziu întreaga Cehie; Italia ocupă Albania). Amintim faptul că Germania semnează la 23 august 1939 un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietică (sau U.R.S.S.), prin care cele două țări se angajau să nu se atace una pe alta iar pe lângă asta (dar partea asta era secretă) cele două împărțeau teritoriile de la vestul Uniunii Sovietice (ia Basarabia intra în sfera sovietică). Acest tratat i-a dat siguranță și mână liberă lui Hitler să atace și să ocupe Polonia, declanșându-se astfel cel de-al DOILEA RĂZBOI MONDIAL (de fiecare dată când zic asta, îmi place să îmi imaginez o voce super dramatică și niște tunete în adițional J))). România se declară neutră față de război, dar este în favoarea ajutorării Poloniei așa cum putea - deschizând granița nordică pentru refugierea cetățenilor polonezi dar și trecerea tezaurului polonez prin teritoriul României. Toate aceste evenimente au arătat că sistemul de alianțe format și în care era și România, se prabușise. În 1940 România pierde multe teritorii; în iunie, U.R.S.S. cere ultimativ și apoi va ocupa Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța. Prin Dictatul de laViena, din August, Germania și Italia au forțat România să cedeze nord-vestul ardealului Ungariei; între timp fusese cedat Cadrilaterul Bulgariei prin Tratatul de la Craiova.  Aceste pierderi teritoriale foarte grave au generat nemulțumiri și proteste care au dus la abdicarea lui Carol II în favoarea fiului său Mihai. Adevăratul conducător al statului a devenit de fapt Ion Antonescu. La sfârșitul anului 1940 România s-a aliat cu Axa Roma-Berlin-Tokio, alianță prin care urmărea recuperarea teritoriilor pierdute. Astfel, România intră în război alături de Germania contra U.R.S.S.. România reușește să elibereze Basarabia, Bucovina de nord și Herța. Germania a cerut României să treacă Nistrul și să continue războiul, cu toate că mulți dintre oamenii politici români considerau că armata română trebuie să se oprească pe Nistru. Antonescu a acceptat continuarea participării la război dincolo de Nistru. Astfel România a continuat lupta alături de Germania, având parte și armata română de înfrângerea de la Stalingrad. După această înfrângere, România a dus tratative cu Națiunile Unite (Marea Britanie, S.U.A. șiU.R.S.S.) în vederea ieșirii din războiul alături de Germania. În 1944 guvernul lui Antonescu este înlăturat (am mai zis, Antonescu era de fapt conducătorul României, nu Mihai), România iese din războiul alături de Germania și luptă alături de Coaliția Națiunilor Unite. România eliberează multe teritorii prin forțele proprii: Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și alături de sovietici eliberează nord-vestul Transilbaniei. La sfârșitul războiului după eliberarea Austriei, Ungariei și Cehoslovaciei (unde România a luptat alături de sovietici), România se găsea în tabăra învingătoare. În 1946 în urma Conferinței de Pace de la Paris, România nu era recunoscută pentru luptele contra Germaniei și era considerată stat învins în cel de-al Doilea Război Mondial cu toate că, din punct de vedere al efortului depus pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România se clasa pe locul 4 în lume după U.R.S.S., U.S.A. și Marea Britanie. Asltfel că România trebuia să plătească daune sovieticilor timp de 8 ani, iar Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța reveneau sovieticilor, granița fiind stabilită de Prut. 

Războiul Rece: Războiul Rece a fost o confruntare ideologică, economică, politică și culturală dintre statele comuniste și cele democrate (adică neînțelegeri între state, nu război fizic; nu sânge). După cel de-al Doilea Război Mondial (deja îți sună în cap, nu? J))) au apărut neînțelegeri între membrii Națiunilor Unite, ceea ce a dus la divizarea lor în tabăra comunistă și tabăra democrată, conflictul dintre ele numindu-se Războiul Rece. Motivele au fost evenimentele derulate în cel de-al Doilea Război Mondial cât și consecințele acestuia și înțelegerile de după. Pe plan economic s-au format instituții specifice fiecărui bloc politic: CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) în 1949 în blocul comunist; CEE (Comunitatea Economică Europeană) în 1957 în blocul democrat. Pe plan politic și militar s-au creat două alianțe politico-militare: NATO (Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord) în 1949 în blocul democrat; Tratatul de la Varșovia în 1955 în blocul comunist. Pe plan ideologic Războiul Rece a însemnat o confruntare între ideologiile care au stat la baza celor două regimuri politice în vederea afirmării și impunerii supremației la nivel mondial.

Relațiile României cu U.R.S.S. și statele blocului comunist:

1. Perioada de subordonare față de U.R.S.S.; 1947-1960: România a semnat în 1948 un tratat de prietenie și asistență care permitea accesul U.R.S.S.-ului în problemele interne ale țării. După moartea lui Stalin, se încearcă treptat desprinderea de U.R.S.S., mai ales că se vor retrage și trupele sovietice din România.

2. Perioada de detașare față de U.R.S.S.; 1960-1989: în această perioadă România s-a desprins de U.R.S.S. dar a încercat să dea aparența că îi este încă fidelă. Prin respingerea planului Valev, România s-a pronunțat pentru independeță în cadrul relațiilor dintre partidele comuniste, continuând îndepărtarea de Moscova. A fost singura țară comunistă care a păstrat relațiile diplomatice cu Israel și cu Republica Federală Germană și a refuzat să participe la reprimarea militară a mișcării anti-comuniste din Cehoslovacia, fapt care a crescut prestigiul lui Ceaușescu și al României pe plan internațional. Relațiile cu U.R.S.S. s-au deteriorat odată ce România a refuzat să introducă reformele de tip gorbaciovist.

România și CAER: CAER a fost creat ca ripostă la planul lui Marshall - americanii au inițiat acest plan pentru refacerea economiilor europene distruse în urma războiului; de acest plan au beneficiat numai statele occidentale pentru că cele comuniste l-au refuzat la presiunea U.R.S.S.-ului, iar ulterior a fost un răspuns al blocului față de CEE). CAER (comunist) a avut ca scop stabilirea de legături economice între statele comuniste. Odată cu respingerea planului Valev, România se va detașa de acest ansamblu economic, dar nu foarte radical. 

România și Tratatul de la Varșovia: Tratatul de la Varșovia a fost o replică la NATO și un instrument de apărare al statelor comuniste. România a avut o poziție specială de independență în cadrul Tratatului de la Varșovia. După 1968 România a creat propria industrie de apărare și a organizat armata după reguli proprii.

România în relațiile cu alte state: România a activat în cadrul ONU (Organizația Națiunilor Unite) în perioada Războiului Rece. Reprezentanțele diplomatice ale Marii Britanii și Franței din România s-au ridicat la nivel de ambasade. În 1971 România devine membră la GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț). Va adera la FMI (Fondul Monetar Internațional) și BIRD (Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare). De asemenea participă la conferințele din Belgrad și Madrid unde aderă la următoarele principii: egalitate între state, respectarea drepturilor țărilor mici, înlăturarea amenințări cu forța etc.. În anii 1980 relațiile României cu Occidentul s-au răcit, România având relații doar cu țările lumii a 3-a. Treptat va deveni tot mai izolată și în 1989, odată cu prabușirea comunismului, în România vor avea loc evenimente care vor duce la reinstaurarea democrației.