CUM VA IEȘI UNIUNEA EUROPEANĂ DIN CRIZA PROVOCATĂ DE PANDEMIE?

CUM VA IEȘI UNIUNEA EUROPEANĂ DIN CRIZA PROVOCATĂ DE PANDEMIE?

 Planul de reconstrucţie economică de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană sub conducerea nemţoaicei Ursula von der Leyen este considerat de mulţi un moment istoric pentru UE, o şansă pentru un pas mare înainte spre o Uniune mai strânsă şi mai solidară. Proiectul, bazat pe datorii puse la comun de statele UE şi fonduri distribuite sub formă de granturi, este construit după o schiţă franco-germană care abia recent a fost îmbrăţişată de Angela Merkel. Ce l-a făcut să-şi schimbe poziţia pe cancelarul Germaniei ar putea fi teama că ţara sa va fi acuzată de lipsă de solidaritate şi că astfel pune în pericol chiar integritatea UE, dar şi amploarea dezastrului economic produs de pandemie. Planul CE este bine primit de majoritatea statelor comunitare, iar cum de pe 1 iulie Germania va prelua de la Croaţia preşedinţia prin rotaţie a UE, va fi misiunea Berlinului şi a lui Merkel să înfrângă opoziţia statelor reticente Austria, Olanda, Suedia şi Danemarca, fără acceptul cărora proiectul nu va putea deveni realitate. De asemenea, tot sub preşedinţia germană va fi negociat şi adoptat bugetul UE, iar Uniunea va trebui probabil să-şi stabilească direcţia politicii externe faţă de SUA şi China şi să se ocupe de problema refugiaţilor. Dacă la începutul anului Merkel era ca şi absentă din politicile europene, criza i-a dat şansă încheierii carierei de lider european făcând istorie, ajutată de fosta colaboratoare în guvernul său Ursula von der Leyen, acum preşedintele Comisiei Europene. Ieşirea UE din criza fără precedent produsă de pandemie nu se va face după calea indicată de Germania, dar va fi sub supravegherea şi cu ajutorul Germaniei. „Dacă ezităm acum, ne ameninţă un al doilea Brexit, din Italia”, a declarat recent Markus Soder, liderul partidului creştin-democrat CSU, forma­ţiu­nea soră a Uniunii Creştin-Democrate a cancelarului Merkel. Cu alte cuvinte, spune el, Europa se află la un moment de răscruce: statele europene ori se ajută reciproc, ori creşte riscul ca Italia să părăsească UE. Cu aceste explicaţii, Soder expune responsabilitatea pe care şi-ar asuma-o oricine preia rolul de locomotivă politică a UE. În ianuarie, Merkel era o figură politică ştearsă pe scena internă şi internaţională, aminteşte CNN. Atenţia era acaparată de lupta dintre cei trei con­cu­renţi bărbaţi pentru poziţia ei. Apoi a venit coro­navirusul. Reacţia lui Merkel a fost la început lentă şi prudentă, după cum îi este obiceiul. Însă pe măsură ce pandemia începea să devasteze viaţa poltică şi socială, Merkel a început să se facă auzită. Pe plan interna­ţional, s-a remarcat mai întâi prin opoziţia la propu­nerile statelor sudice ca membrii UE să se împrumute la comun prin aşa-numitele corona­bon­duri pentru a finanţa reconstrucţia economică prin gran­turi în loc de cre­dite. Pentru că este cea mai mare eco­nomie, Ger­mania, principalul finanţator al bu­ge­tului european, ar fi suportat cea mai grea povară, lucru nevăzut cu ochi buni de plătitorul de taxe ger­man. Dar ceva a făcut-o pe Merkel să aleagă o di­rec­ţie clară, surprinzându-i pe mulţi, chiar şi pe unii co­la­boratori apropiaţi. Curtea Constituţională germană a pus la începutul lunii sub semnul îndoielii lega­litatea achiziţiilor de obligaţiuni efectuate de BCE începând cu 2015 pentru a susţine economia zonei euro. Decizia riscă să arunce în aer apărările cons­truite de BCE contra coronacrizei şi ar însemna că acţiunile băncii centrale a zonei euro trebuie să fie sub control politic german. Practic, instanţa germană a aratăt că binele comun european trebuie să se supună legii germane. Această situaţie Merkel n-a putut s-o permită. Preşedintele francez Emmanuel Macron n-a aflat decât cu puţin timp înainte de videoconferinţa de presă comună cu Merkel din această lună că liderul german va promova ideea susţinută de statele sudice ca un întreg fond de reconstrucţie de 500 de miliarde de euro să fie distribuit sub formă de granturi, au povestit pentru Financial Times oficiali din trei guverne europene. În afară de decizia judecătorilor de la Karlsruhe, era clar că un alt factor a determinat-o pe Merkel să se răzgândească. A fost vorba de chiar impactul economic al pandemiei. Cancelarul însuşi a avertizat că şocul economic al virusului este atât de mare încât poate „pune în pericol coeziunea Uniunii Europene”. În cele din urmă, Merkel şi Macron şi-au anunţat propunerea: un program de reconstrucţie economică de 500 de miliarde de euro finanţat în comun de pe pieţe, fondurile urmând să fie distribuite sub formă de granturi. Apoi Ursula von der Leyen a anunţat săptămâna aceasta o propunere mai cuprinzătoare a CE, dar bazată pe structura prezentată de liderul francez şi de cel german, la care se adaugă credite de 250 de miliarde de euro cu condiţii preferenţiale. Mecanismul, de resursele căruia ar beneficia în primul rând Italia şi Spania, ţările care suferă cel mai mult din cauza pandemiei, apoi Polonia, Franţa, Grecia şi România, permite un transfer de avuţie de la ţările bogate la cele mai sărace sau care au mai multă nevoie. Banii vor fi rambursaţi tot la comun, de toate statele membre ale UE, începând cu 2027 şi până în 2058. Astfel, CE încearcă să nu împovăreze actualele guverne ale ţărilor reticente în a oferi bani altora. Însă un cost evident este, după cum scrie un comentator al Deutsche Welle, împovărarea generaţiilor viitoare. De asemenea, semnele de pe pieţe arată că va deveni mai scumpă finanţarea prin obligaţiuni a guvernului german. Franţa îndeamnă energic membrii UE să accepte proiectul CE, care a încântat Roma şi Madridul, considerând că acesta răspunde cererilor lor. Dintre statele reticente, Austria şi-a arătat deja deschiderea la negocieri. O reacţie surprinzătoare a venit din Malta, al cărei ministru de finanţe şi-a exprimat temerile că pachetul ar putea ca în cele din urmă să deschidă Cutia Pandorei armonizării taxelor.