REFLECȚII
BIBLICE! - PARTEA A DOUA
1. „Învață-mă
să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească
pe calea cea dreaptă!” Psalmul 143:10 - T.M.: Una dintre marile
greșeli pe care omul le face în decursul vieții sale este aceea de a se crede
singur înțelept, considerând că știe mai dinainte și mai bine decât toți
ceilalți cum să se comporte raportat la aspectele vitale ale efemerei sale
existențe. Tot astfel este și când vine vorba despre exprimarea în practică a
credincioșiei față de Dumnezeu, capitol la care majoritatea dintre noi rămânem
corijenți și rușinați pentru că de cele mai multe ori nu știm cum să ne
raportăm corect la Divinitate, nici cum să comunicăm cu Dumnezeirea și mai
ales, cum să ne comportăm în acord cu voia Sa. În fapt, falimentul
creștinismului postmodern își are rădăcina tocmai în indolența noastră
generalizată, viś a viś de înțelegerea corectă a voii Creatorului și a modului
în care ne raportăm ca atare la dorința și indicațiile Domnului Iisus. Preferând
practicarea unui creștinism „după ureche”, unul care merge mai degrabă în
paralel cu Biblia decât în acord cu învățăturile acesteia, am plonjat cu toții
în negura „amatorismului spiritual” lipsit atât de consistență și efect, dar
mai ales de Dumnezeu. Citind cu atenție și diligență versetul de mai sus, realizăm
că pentru a înțelege în mod corect voia Creatorului trebuie ca mai întâi să
învățam cum să comunicam cu El, lăsând astfel frâiele propriei autorități în
mâna plină de pricepere a Duhului Sfânt, iar mai apoi să aplicăm aidoma în
practica de zi cu zi întreaga metodologie a sfințeniei și credinței adevărate. Făcând
așa, vom reaprinde lumina adevărului în societatea care se scufundă treptat sub
pâcla groasă a întunericului spiritual, și poate că, membrii ziși creștini ai
acesteia, percepând și ei mireasma divină emanată cu dragoste și bunătate, se
vor întoarce de la moarte spre viață.
2. „Noi,
care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și
a dragostei, și să avem drept coif nădejdea mântuirii.” 1 Tesaloniceni 5:8: Conceptul „Mântuire”
descrie unul dintre cele mai sensibile aspecte din viața unui creștin; cel mai
adesea greșit înțeles sau eronat explicat de la anvonul predicatorilor!
„Mântuirea” sau salvarea omului nu este un obiect, un act, o diplomă sau pur și
simplu ceva de ținut la sertar, ci ea este un întreg PROCES al maturizării
vieții creștinului autentic! Biblia ne descrie cu lux de amănunte faptul că în
spatele acestui extraordinar concept stă un mecanism complex de restaurare a
omului, unul inițiat de Dumnezeu atunci când încă nu exista nimic în Univers,
manifestat mai apoi la Golgota acum 2000 de ani și care se va termina când vom
ajunge în gloria eternă a veșniciei. Mântuirea trebuie privită așadar din
perspectiva sa de proces care încă se manifestă în viața noastră, înțelegând
faptul că: 1. am fost mântuiți în trecut și prin „Rascumpararea” făcută la
Golgota, salvați de vina păcatului! 2. suntem mântuiți în prezent prin „Sfințirea”
zilnică, salvați astfel de puterea dominantă a păcatului! 3. vom fi mântuiți în
viitor prin „Glorificarea” eternă din Împărăția lui Dumnezeu, fiind astfel
salvați de prezența păcatului!
Astfel, odată ce am intrat și rămânem până la sfârșit în acest proces de
transformare a minții și sufletului, adoptând întreaga mentalitate, caracter și
stil de comportament a-l Domnului Iisus Hristos, mântuirea noastră este
securizată pentru totdeauna! Folosindu-și stilul și abilitățile rabinice prin
inserarea în text a conceptului arhaic „coif” al mântuirii, Apostolul Pavel
subliniază faptul că odată intrat sub autoritatea Domnului Iisus, fiecare om
este absolut sigur de mântuirea sa! Dacă ai îndoieli cu privire la mântuirea ta
înseamnă că ești încă motivat de frică, iar asta arată că nu ți-ai dezvoltat
îndeajuns mentalitatea victorioasă a lui Dumnezeu. Oamenii conștienți de
siguranța mântuirii lor se implică cu dârzenie în lupta împotriva tentațiilor
păcătoase ale acestei vieți! - sunt mereu echilibrați, ancorați în realitate,
triumfători și fără a avea vreun interes pentru ceea ce pierd în această lume,
pentru că ei știu ce vor câștiga în Ceruri! Coiful mântuirii ne aduce așadar
aminte de încrederea într-o mântuire totală, care ne așteaptă la finalul
veacului, atunci când vom fi glorificați în slava lui Dumnezeu! Este încrederea absolută în puterea salvatoare
a Domnului Iisus oferită în dar prin Duhul Sfânt! Este numită simplu: siguranța
mântuirii!
3. „Gustați
și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” Psalmul
34:8 - T.M.: Datorită degradării sistemului de valori al
societătii în care trăim, atunci când rostim sau auzim vorbindu-se despre „Dumnezeu”,
în mintea noastră a oamenilor moderni se activează cel mai adesea fie
mecanismele de rejectare instantanee a unor concepte considerate mai degrabă
arhaice sau prea abstracte, fie acceptarea lor, dar într-o formă simplificată;
una tradițională și contrafăcută, adaptată intereselor personale ale fiecăruia.
Revenind însă la ideea centrală a Psalmului 34, observăm cum marele Împărat
David ne îndeamnă să-l privim pe Dumnezeu așa cum este El cu adevărat, și anume
Creatorul și autoritatea supremă în Univers, dar în același timp o persoană sensibilă,
un prieten și un Tată Ceresc pentru fiecare dintre noi. Analizându-l cu atenție
vom remarcă faptul că Dumnezeu reprezintă practic „bunătatea în forma sa cea
mai pură”. Este o ființă reală definită de excelență, care se bucură cu bucuria
unui părinte atunci când facem fapte bune, sau se întristează atunci când
greșim, manifestându-și astfel sentimentele și emoția unui tată iubitor și plin
de compasiune pentru copiii săi. Nu este nicidecum paznicul ursuz al Universului
ci mai degrabă cel mai bun prieten cu care te vei întâlni. El este acela care a
preferat să sufere pedeapsa ta și a mea astfel încât noi oamenii să ne delectăm
acum și o întreagă veșnicie de viață. Acest Dumnezeu minunat ne așteaptă cu
brațele larg deschise în Împărăția Sa, fiind gata și acum să treacă cu vederea
păcatele noastre și să se sacrifice tot El, pentru ca noi să avem pace. Trebuie doar să ne schimbăm optica simplistă
și deschizând ochii minții, să ne depărtăm de învățăturile, tradițiile și
mentalitatea inventată de oameni, apoi să gustăm din bunătatea divină imposibil
de descris în cuvinte. Așadar, acolo unde ești îndrăznește să crezi!
Împrietenește-te cu Domnul Iisus și vei găsi astfel adevărata fericire. Este la
îndemâna ta.
4. „Domnul
Dumnezeul tău este în mijlocul poporului tău, ca un viteaz care poate ajuta; se
va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, și nu va mai
putea de veselie pentru tine.” Țefania 3:17: Unul dintre cele mai frumoase detalii ale
caracterului lui Dumnezeu este acela de a fi permanent lângă preaiubiții Lui,
cu scopul precis de a le oferii ajutor, dragoste și compasiune, fiind totodată
gata să împărtășească cu ei bucuria Sa divină. Citind atent mărturiile
profeților din vremurile trecute aflăm că Dumnezeu nu este nicidecum doar o
entitate abstractă care sălășluiește doar în mintea „arhaică” a oamenilor
ancorați în trecut, așa cum încearcă din răsputeri să ni-l prezinte filosofia
postmodernă, ci El este o ființă supremă, gata să ne ofere fiecăruia toată
atenția, dragostea și bunătatea Sa. Este un Dumnezeu real, care dorește o
relație intimă cu toți oamenii, o legătură strânsă și atât de personală încât
să se bucure de mine și de tine ca de El însuși! În fapt, o traducere atentă și
delicată a versetului de mai sus, adaptată apoi limbii române actuale, ne arată
încă o data uimitoarea Sa bunătate, căci privit prin mecanismele străvechii
limbi ebraice, acesta capătă nuanțe semantice de o rară frumusețe: „Domnul Dumnezeu”
spune așadar textul, „este prezent în mijlocul poporului tău ca un viteaz gata
să ajute pe fiecare om în parte; El se va bucura de fiecare dintre voi cu mare
compasiune, iar în dragostea Lui se va opri din tot ceea ce face și nu va mai
putea de veselie pentru voi.” Când necazurile îți vor invada așadar viața
încercând să-ți fure pacea și liniștea, sau când negura rece a nopții va părea
că nu se mai risipește de lângă tine, adu-ți aminte de prietenul tău cel mai
bun, de Dumnezeu; El este gata să te ajute și îți va oferi tot ce are mai bun,
iar îngerii săi vor face liniște în jurul tău pentru ca El, Dumnezeu să se
bucure de prietenii lui - de tine și de mine.
5. „Umblați
cârmuiți de Duhul Sfânt fară să împliniți poftele firii pământesti.” Galateni
5:16: Citind cu atenție
și fiind totodată motivați de dorința reală a înțelegerii tainelor lui
Dumnezeu, remarcăm, prin acest verset, unul dintre cele mai importante
principii ale vieții de creștin, și anume supunerea totală sub autoritatea
Duhului Sfânt - Dumnezeu din Dumnezeu, parte a Trinității care lucrează în noi
și prin noi, și care ar trebui să se regăsească în gândirea și atitudinea
fiecărui creștin autentic. A fi însă supus în totalitate Duhului Sfânt este o
mentalitate care din nefericire lipsește aproape cu desăvârșire din viața
noastră cotidiană, deși, în mod ironic aproape toți susținem sus și tare că o
practicăm. Fără intenția de a întrista pe nimeni, mă rezum doar la a spune
faptul că prezenta Duhului Sfânt în propriile vieți ar trebui să se vadă
natural în comportamentele, practicile și vorbele noastre de zi cu zi, și
nicidecum să reiese din declarațiile pompoase prin care ne arogăm merite și
statute nereale. În termeni simpli am putea spune că un om plin de Duhul Sfânt
va aduce în mod practic prezența lui Dumnezeu în locul în care este; acolo unde
privindu-l, toți aceia care îl înconjoară să distingă cu ușurință pacea și
bucuria densă și molipsitoare a unui credincios real. Înțelegând acum
perspectiva minunată a mentalității divine, mă opresc o clipă din alergarea
tumultuoasă a vieții și mă întreb în taină: Mă aflu eu cu adevărat sub
autoritatea lui Dumnezeu sau din contră, încerc din răsputeri să îmi impun
propia voință, trăind astfel iluzia unei sfințenii false?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu