ROMÂNIA POSTBELICĂ.

 ROMÂNIA POSTBELICĂ

 În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România a luptat inițial, în perioada 1941-1944, alături de Germania, contraUniunii Sovietice. Apoi după înlăturarea lui Ion Antonescu, trece de partea Aliaților, contra Germaniei; ceea ce lasă cale liberă comuniștilor în preluarea puterii în România (odată ce comunismul era la putere și înU.R.S.S.).

Preluarea puterii de către Partidul Comunist (1944-1947): Odată cu semnarea convenției de armistițiu de la Moscova, Uniunea Sovietică a urmărit instaurarea sistemului comunist în România. De asemenea în convenție se stabilea că România trebuia să plătească despăgubiri de război sovieticilor iar Basarabia și Bucovina de Nord reveneau din nou U.R.S.S-ului și granița era stabilită de Prut, etc.. De asemenea un alt motiv pentru care comunismul a preluat puterea a fost și faptul că Națiunile Unite își împărțiseră  „premiul” deja, iar România intra în sfera de influență a sovieticilor.  Factorii interni care au dus la comunism în țara noastră au fost: prezența armatei sovietice pe teritoriul nostru și presiunea lor asupra politicii noastre. Comuniștii pun stăpânire pe România în mai multe etape. Într-o perioadă (1944) chiar a existat speranța revenirii la democrație, mai ales că a fost repusă în vigoare Constituția din 1923. Inițial s-a constituit un guvern democrat condus de Constantin Sănătescu cu scopul de a înlătura urmările regimului dictatorial condus de Ion Antonescu. Dar acest guvern s-a reorganizat, vice-președinte devenind comunistul Petru Groza.  Astfel, ponderea comuniștilor în acest guvern a crescut considerabil, mai ales că ei dețineau cele mai importante ministere. Ulterior, reprezentantul U.R.S.S.-ului a impus regelui Mihai să formeze un guvern cu totul condus de Petru Groza, care să fie în totalitate comunist; acest guvern avea ca scop preluarea întregii puteri din stat. Comuniștii au început să ia tot mai multe măsuri în vederea preluării acestei puteri depline, și anume: s-a interzis dreptul de vot a celor care susțineau vechiul regim politic; s-au „organizat” alegerile, care au fost fraudate în favoarea comuniștilor;  s-au dezmembrat și, apoi, desființat partidele politice istorice; preluarea puterii în plan local (s-au numit prefecți, comandanți dintre cei comuniști); înlăturarea monarhiei și implicit obligația lui Mihai de a abdica (de a renunța la tron). Astfel că din monarhie România devine Republică Populară.

Stalinismul (1948-1965): În această perioadă, România a fost condusă după modelul stalinist, având în frunte pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Au fost adoptate mai multe măsuri în vederea realizării „dictaturii proletariatului”:  adoptarea unor noi constituții (Constituția din 1948 și Constituția din 1952, ambele având ca model constituția sovietică); România semnează un tratat de „prietenie și amiciție” cu U.R.S.S.; se creează organele de control a populației și anume Securitatea și Miliția. La început, România s-a subordonat total față de Moscova dar apoi (după moartea lui Stalin și retragerea armatei sovietice din țară), se va încerca o îndepărtare de sovietici, prin respingerea Programului Valev și construirea comunismului de „tip românesc” etc.. De asemenea pe plan economic se impune proprietatea statului prin legea de naționalizare. De asemenea se dezvoltă industria pe plan cantitativ, nu calitativ, se exploatează resursele țării în favoareaU.R.S.S.  și se aderă la C.A.E.R.. S-a impus colectivizarea agriculturii.

Național-comunismul(1965-1989): Național-comunismul a fost caracteristica regimului communist în timpul lui Nicolae Ceasușescu. Această perioadă începe odată cu criticarea abuzurilor regimului lui Gherghiu-Dej și eliminarea adversarilor. În 1965 se adoptă o nouă constituție iar România devine din Republică Populară, Republică Socialistă. Pe plan extern România și-a arătat independența față de sovietici, reluând relațiile diplomaticecu o serie de state occidentale. Refuzul de a participa la reprimarea  revoltei anticomuniste din Cehoslovacia cât și promovarea unor relații bune cu Israelul au dus la creșterea reputației țării și a lui Nicolae Ceaușescu personal. Țara a cunoscut o îmbunătățire al nivelului de trai: au fost eliberați deținuții politici,  a fost acceptată o libertate restrânsă  de călătorie în afara granițelor și studierea limbilor străine occidentale, în locul limbii ruse. Începând cu anii 1970 însă, regimul a devenit unul personal dictatorial cu următoarele caracteristici: Ceaușescu a adus la putere persoane dintre rudele sale; a impus construcția unor obiective industriale de mari dimensiuni în timp ce economia țării stagna (Palatul Parlamentului cât și alte clădiri de mari dimensiuni); a impus rația la consumul de produse alimentare și energie (odată ce economia era precară), etc.. Aceste lucruri au dus la degradarea condițiilor de trai și au accentuat nemulțumirile poporului.

Dizidența în timpul comunismului: S-a înființat Securitatea Poporului care trebuia să elimine pe toți adversarii regimului, considerați „dușmanii poporului”, prin diferite căi: anihilarea lor fizică, internarea în spitale de psihiatrie, trimiterea în  închisori, etc.. Dizidența anticomunistă a fost formată din intelectuali și oameni de cultură, iar ei s-au manifestat prin articole de presă în străinătate, intervenții publice pe lângă Ceaușescu în anumite chestiuni - exemplu: greva minerilor din Valea Jiului (1977), etc.. Uniii dintre dizidenți sperau în înlăturarea regimului communist cu ajutorul americanilor și, mai târziu, cu sprijinul lui … Gorbaciov – noul lider reformist de la Moscova! Ce ironie! J)).

Revenirea la democrație: S-a realizat, în decembrie 1989, datorită contextului extern favorabil, odată ce în mai multe state se prăbușise regimul comunist. Această revenire la democrație a însemnat reapariția partidelor politice istorice cât și a altor partide noi. De asemenea se adoptă Constituția de la 1991 și se organizează alegeri libere. Această revenire la democrație a însemnat și aderarea, în cele din urmă, la structurile euro-atlantice: NATO și UE.