PERICOLUL LEGALISMULUI RELIGIOS!

PERICOLUL LEGALISMULUI RELIGIOS!

Text: Epistola către Galateni: „Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?” - Gal 4:9. Rătăcirea galatenilor au fost una din problemele spinoase din Biserica Primară. Problema din bisericile Galatiei a iscat o dezbatere aprinsă asupra autorității apostoliei lui Pavel și asupra conținutului Evangheliei predicate de el. Tot conflictul a pornit de la convingerea lui Pavel că toți creștinii trebuie să treacă dincolo de specificul rânduielilor evreiești pentru a se întâlni cu Hristos la nivelul superior al harului. Cine citește cu atenție capitolele 1 și 2 ale epistolei observă foarte repede că în Biserica Primară a existat o divizare a direcției de lucru prin care anumiți apostoli au stăruit să vestească Evanghelia printre „cei tăiați împrejur”, în timp ce alții au primit încredințarea de a lucra „printre Neamuri”: „Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur, - căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul Neamurilor - și când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de însițire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur” (Gal. 2:7-9). Libertatea față de ritualurile și reglementările Legii iudaice aparuse atunci ca o „noutate„ ciudată. O minoritate dintre Neamuri îl primise pe Hristos și moștenise darul „făgăduinței” făcute lui Avraam și seminței lui. În virtutea acestei „făgăduințe” despre care Pavel vorbește pe larg în capitolul 3, oamenii care cred în „sămânța lui Avraam” (la singular, ea îl identifică pe Hristos, vezi Gal 3:16) devin „fii ai lui Dumnezeu” (Gal. 3:26). Apostolul Pavel este foarte categoric în această privință, majoritatea Bisericii Primare, convertită la Hristos din sânul iudaismului, trebuie să accepte poziția noii „minorități” convertite din rândul Neamurilor. Aceasta este esența legământului celui nou, prevestit de legămintele iudaice, dar nerealizat prin ele: „Toți care ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, niic parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Iisus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” (Gal. 3:27-29). Mai trebuie să observăm un fapt: acești „galateni” n-au dispărut complet din istorie, nu numai la propriu, dar și la figurat. La propriu, existența orașului Galați, a Galiei medievale și a manastirii Galata din dealul Iașului ne vorbesc despre capacitatea de supraviețuire și de răspândire a acestui grup etnic. La figurat, oameni de soiul galatenilor există azi în toate ramurile familiei creștine. Sunt „legaliștii” poruncilor omenești, rigizi moralizatori și închistați „doctrinari” ai formelor și ai ritualurilor care „în adevăr, au o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și o asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești” (Col. 2:23). Problema spinoasă din primul secol este prezentă și astăzi în viața Bisericii Creștine. De data aceasta, o „minoritate” a bisericii convertite dintre Neamuri încearcă să schimbe direcția „majorității” care trăiește sub har, căutând s-o convingă de necesitatea întorcerii la prerogativele și limitările legii iudaice. Astazi nu mai există o Biserică „a celor tăiați împrejur”. Strădaniile lui Iacov, Chifa și Ioan s-au lovit de împietrirea evreilor, iar Evanghelia a fost trimisă „la Neamuri.” În locul „iudeilor” de altă dată, o fracțiune foarte mică a Bisericii Creștine contemporane continuă conflictul străvechi, încercând să răstălmăcească mesajul divin al harului și contestând esența mesajului propovăduit de Pavel. Este în joc libertatea creștină și viețuirea la nivelului harului adus și dăruit nouă prin Hristos. Dacă viața creștină este, în metaforele pauline, „o alergare înainte”, ceea ce se întâmplase în Galatia era o păguboasă și imposibilă „întoarcere” prin care credincioșii de acolo erau în pericol de a fi declarați „descalificați”: „Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea ca să n-ascultați de adevăr?” (Gal.5:7). Scrisoarea lui Pavel trebuie văzută și citită ca o serie de cinci avertismente successive, progresive pe care marele apostol, întemeietorul bisericii creștine din Galatia, îl dă neînțelepților și neinspiraților lui discipoli.

I. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … de mirare! (1:6): Fără nicio îndoială, este mai lesne să mergi de la ceva greu la ceva ușor și totuși, acești galateni aveau tendința acum să meargă de la ceva ușor, la ceva foarte greu, Lega lui Moise. Harul adus prin Hristos a simplificat extraordinar de mult îndatoririle noastre față de Dumnezeu. Faptul că avem acum libertatea Duhului care ne-a fost dăruit prin nașterea din nou, faptul că am fost ridicați de la nivelul poruncilor la ascultarea de principiile divine ale sfințeniei, ne-a eliberat de un „jug” pe care l-au purtat o mulțime de oameni înaintea noastră. Nu-i de mirare că Pavel socoteșțe „de mirare”, tendința lor de a se întoarce la înrobitoarele rânduieli mozaice. Vreau să vă fac aici o mărturisire personală. Mulți ani i-am petrecut-o în diverse biserici creștine, printre frați și surori. Nu pot să nu vă spun că am remarcat și eu ceea ce a remarcat Pavel și am ajuns să mă mir și eu, ca și marele apostol. Am fost în adunări de toate nuanțele și pretutindeni am observat că există tendința aceasta păguboasă de a ne coborî de la înălțimea libertății spirituale pe care ne-a adus-o harul pentru a coborî în robia unor învățături începătoare, pentru a ne face iarăși robi unor porunci omenești și pentru a ne încadra și noi într-o „datină a bătrânilor” confesională! Pretutindeni pe unde te duci ți se va spune: „Dacă vii la noi, va trebui să faci cutare sau cutare lucru. Dacă vrei să fii membru la noi va trebui să te porți așa sau să te îmbraci așa.” „Dacă deci ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru! Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor, și sunt întemeiate pe porunci omenești, au într-adevăr o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești” (Col. 2:20-23). Foarte mulți încearcă și azi să „răstoarne Evanghelia” și să instaureze în locul ei niște „porunci omenești” legaliste care ne dau astăzi specificul de :ortodox, catolic, baptist, pentecostal, creștin după evanghelie, etc.. Deosebirile dintre noi și specificul local nu sunt neapărat și inevitabil rele în ele însele. Pentru a nu le face însă rele, trebuie  să ne dăm seama de la înălțimea Evangheliei că „se poate și altfel” și să nu căutăm să facem pe nimeni robii propriilor noastre gusturi și păreri. Thoamas Jefferson scria pe la începuturile Americii: „În materii de stiluri, forme și preferințe schimbătoare, mergi cu mulțimea; în materii de principii fii însă neclintit ca o stâncă!” În timp ce majoritatea creștinilor sunt de acord cu partea a doua a acestei maxime a lui Jefferson, foarte puțini sunt în acord cu prima ei jumătate. Trebuie însă să o spun apăsat, această primă jumătate, această „flexibilitate” a celui gata să se adapteze la stiluri și forme schimbătoare, această mobilitate tolerantă a marelui om de stat este una din caracteristicile fundamentale care au format și garantat libertatea americană. Ea este o umbră a strategiei misionare a marelui misionar născut în Tarsul Ciliciei: „Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câștig pe Iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinteni 9:20-22).

II. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … dea-ndoaselea ! „Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească? … Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință” (Gal. 3:3, 24). Nu este de mirare că în primul capitol, Pavel numește tendința Galatenilor de a se întorce la Legea lui Moise drept o „răsturnare” a Evangheliei: „Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos” (Gal.1:7).

III. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … semn de imaturitate! „Dar câtă vreme moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot” (Gal. 4:1). Părinții înțelepți i-au din mâna copiilor lucrurile periculoase momindu-i în schimb cu alte lucruri atrăgătoare. Primii exploratori ai Americii luau de la indienii baștinași podoabe de aur în schimbul unor cioburi de sticlă și de oglindă. Aceste două realități au fost și sunt posibile din cauza „copilăriei” imature a unei anumite categorii. Ceva asemănător se întâmplase și în Galatia. Credincioșii de acolo nu înțelegeau încă progresul revelației și progresul din scurgerea planului lui Dumnezeu cu lumea. Vechiul Testament și Legea fuseseră o etapă „pregătitoare” pentru venirea lui Hristos „la plinirea vremii” ca să împlinească ceea ce fusese vestit până atunci doar în tip și simbol. „Legea” a fost un Pedagog (sclavul care ducea copilul la școala maestrului), un „îndrumător spre Hristos: „Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, NU MAI SUNTEM SUB ÎNDRUMĂTORUL ACESTA” (Gal.3:23-25). Pavel definește tendința galatenilor de a se întoarce la Lege drept un semn de imaturitate: „Dar cât moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este sub epitropi și îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremiii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată! Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu. Odinioară, când nu cunoșteați pe Dumnezeu, erați robiți celor ce din firea lor, nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? Voi păziți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.” (Gal. 4:1-7).

IV. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … fără profit! Tendința de a se întoarce la Lege reprezenta o pierdere nu numai pentru eforturile lui Pavel, ci și o pierdere pentru cei din Galatia. Eșecul nu era atât al apostolului care suferea ca un tată pentru niște copii care au luat-o razna (Gal. 4:19-20), cât al celor care se îndepărtau acum de evanghelie: „Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. Și mărturisesc iară și încă o dacă oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har” (Gal. 5:2). Există două adevăruri fundamentale în această afirmație a lui Pavel:

a. Întoarcerea la Lege nu se poate face doar parțial. Nu poți alege doar o anumită parte a Legii și să o neglijezi pe cealaltă. Nu există o împlinire „parțială” a Legii. „Și mărturisesc iară și încă o dacă oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea.”

b. Cei care vor să fie socotiți neprihăniți prin ascultare de un anumit fragment al Legii sunt la fel de vinovați ca și aceia care ar încerca să împlinească toată Legea: „Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har”.

  Unii întreabă: Se poate pierde mântuirea? Iată aici o situație în care apostolul Pavel le spune unora: „v-ați despărțit de Hristos; ați căzut din har”. Ce tragic! Cine sunt aceștia? Cei care au tendința de a se întoarce de la Evanghelie la o păgubitoare încercare de a trăi sub Lege.

V. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … imposibilă! Apostolul Pavel păstrează cel mai puternic argument pentru încheierea scrisorii. Acolo el le spune clar că o încercare de întoarcere la Lege este „o imposibilitate”, nimeni n-a putut vreodată să trăiască neprihănirea cerută de ea: „Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, NU PĂZESC LEGEA; ci voiesc doar ca voi să primiți tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru” (Gal. 6:13).

  Odată am avut de-a face cu o credincioasă adventistă, pusă mai mult pe predicat și convertit decât pe un dialog frățesc. M-am străduit din răsputeri să țin nivelul discuției la înălțimea familiei lui Hristos. M-aș fi întristat dacă niște trecători necreștini ar fi avut ocazia să asiste la o dispută în care amândoi „să ne dăm în spectacol.” Am îndreptat-o mai ales spre textul din Romani 14: 1-14, care conține recomandarea apostolului Pavel la toleranță și îngăduință creștină: „1. Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoelnice. 2. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdețuri. 3. Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; și cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. 4. Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. 5. Unul socotește o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. 6. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; și aduce și el mulțumiri lui Dumnezeu. 7. În adevăr, niciunul din noi nu trăiește pentru sine, și niciunul din noi nu moare pentru sine. 8. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi Suntem ai Domnului. 9. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat ca să aibă stăpânire și peste cei morți și peste cei vii. 10. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. 11. Fiindcă este scris: „Pe viața Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” 12. Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. 13. Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. 14. Eu știu și sunt încredințat în Domnul Iisus, că nimic nu este necurat în sine, și că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.” Această recomandare a lui Pavel n-a mulțumit-o pe interlocuitoarea mea, care-i dădea înainte cu necesitatea ca toți creștinii să țină Legea veșnică a lui Dumnezeu. M-am grăbit să închei acest dialog „frățesc”, dar, brusc, am simțit nevoia să continu discuția cu „sora noastră adventistă”. I-am spus: Soră dragă, nu este frumos ce ai făcut. Tu dorești numai să-ți trâmbițezi superioritatea față de toți aceia care nu cred ca matale. Dă-mi voie să-ți spun ceva: Nici matale și niciun adventist din lume nu țineți Legea și Sabatul așa cum ar trebui ținute! Nu există niciun președinte de comunitate adventistă, nici măcar un președinte de cult adventist care să țină Legea și Sabatul în mod correct! Ți-o spun eu, care am rude evreiești după mamă, care cunosc evrei! Dânsa a încercat să mă întrerupă, dar eu eram prea pornit ca să mă mai poată opri. I-am spus: Ascultă-mă întâi și răspunde-mi numai după aceea. Nu există nimeni în viață și n-a existat nimeni vreodată care să poată ține Legea! Doar Iisus a fost capabil de așa ceva, de aceea El este împlinirea Legii! Dumneavoastră vă îmbătați cu apă de ploaie și-i năuciți de cap și pe alții. Dacă vreți să vedeți ce înseamnă „ținerea Sabatului”, nu mai dați telefoane la posturi de radio creștine, numai încercați să convertiți alți creștini de alte convingeri, ci duceți-vă direct la sursă, mergeți la neamul evreiesc în Israel. Vă spun deschis însă, vă vor ucide cu pietre. Nimeni, nici dumneavoastră și niciun alt adventist care a trăit vreodată pe Pământ nu ține nici Legea și nici Sabatul. Matale aprinzi lumina în Sabat? Mergi cu tramvaiul? Pui mâna pe telefon ? Faci mâncare ? Cunoașteți, sper, regurile imposibile inventate de Tradiția ebraică în privința Sabatului, reguli criticate sever de Domnul Iisus! Te rog acuma să-mi răspunzi. Este rândul matale. „Sora adventistă” a oftat mai întâi, iar apoi a spus cu un mormăit împiedicat: „Pai farte, nu-l țin chiar așa cum trebuie, dar … ne rămâne sângele Domnului Iisus pentru ceea ce nu putem să facem …” „Asta-i doamnă, m-am grăbit să-i răspund eu, tocmai asta este esența: sângele Domnului Iisus. Eu zic să nu așteptăm până nu mai putem face nimic și numai după aceea să alergăm la sângele Domnului Iisus, ci să începem chiar de la început cu El. Dacă Dumnezeu ar fi știut că există și o altă cale pentru mântuirea noastră, nu L-ar mai fi jertfit pe Domnul Iisus. Niciun tată nu și-ar da fiul dacă ar mai exista încă și o altă cale! Să mergem dintr-o dată la sângele Domnului Iisus și să nu mai încercăm să repetăm greșeala evreilor care nu I-au primit nici viața, nici moartea și nici mântuirea. Nu încercați să-i imitați pe evrei pentru că ei sunt încă în orbire și sub blestemul Legii. Și mai ales, nu mai încercați să-i zăpăciți și pe alții de cap. Dacă ați fi în Israel, v-ar omorî evreii cu pietre.”

  Apostolul Pavel păstrează ultimul și cel mai zdrobitor argument pentru finalul scrisorii. Este „IMPOSIBIL” să te întorci la ținerea Legii. Nu poți să te întorci pentru că nu ai la ce. „Nici ei nu păzesc Legea.” N-a putut s-o facă nimeni, nicăieri și niciodată! Ar fi bine să înțelegem și să acceptăm toți această explicație apostolică . Ar fi bine și ar fi o mare eliberare și un semn de cuvenită maturitate duhovnicească să putem spune împreună cu marele apostol: „14. În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume! 15. Căci în Hristos Iisus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu Sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. 16. Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare! 18. Fraților, harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin. (Galateni 6:14-18).