MIGRAȚIILE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ.

MIGRAȚIILE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

  Migraţia este fenomenul care constă în deplasarea unor mulţimi de persoane dintr-un teritoriu în altul. Imigraţia reprezintă totalitatea intrărilor într-o ţară iar emigraţia totalitatea ieşirilor dintr-o ţară. Migraţiile reprezintă un fenomen la fel de vechi precum omenirea. Epoca modernă dar mai ales cea contemporană au cunoscut o diversificare a fenomenului migraţiei şi o creştere constantă a numărului migranţilor. În lume s-au înregistrat migraţii majore, ca număr de populaţie sau perioadă de timp. Cea mai celebră este migraţia evreilor, care au plecat în toate colţurile lumii după ce templul din Ierusalim a fost distrus de către romani în secolul I d.Hr. o altă migraţie de proporţii a fost cea a polonezilor, după ce statul lor a fost cucerit de imperiile vecine, o dată în secolul al XVIII-lea şi a doua oară în timpul celui de-al doilea Război mondial. În ultimul caz sovieticii au expulzat 12 milioane de polonezi din teritoriile anexate.

Cauzele migraţiilor moderne sunt multiple: căutarea unui loc de muncă sau căutarea unui loc de muncă mai bine plătit; foametea şi condiţiile de viaţă precare; persecuţiile politice şi religioase, discriminările etnice; condiţiile climatice neprielnice (de exemplu deşertificarea); calamităţi naturale (inundaţii, cutremure etc.); războaie.

  Aşa cum există factori care împing populaţiile la migraţii dintr-un teritoriu, există factori care atrag spre un teritoriu anume: industria dezvoltată, condiţii mai bune de viaţă, protecţia socială mai bună (existenţa unor ajutoare substanţiale pentru şomeri, pentru maternitate, pentru pensie), securitate personală, îngrijire medicală mai bună şi condiţii optime de educaţie etc. Un important factor care atrage este şi politica statului cu privire la emigraţie. State precum Canada, S.U.A, Australia sau Noua Zeelandă încurajează imigraţia prin programe speciale care acorda facilităţi emigranţilor.

Efectele migraţiilor. Migraţiile produc efecte atât în ţările de destinaţie cât şi în ţările de origine. În ţările de destinaţie se înregistrează următoarele efecte: Efecte economice: imigranţii acoperă lacunele mâinii de lucru dar pot intra şi în concurenţă cu populaţia locală. În general efectele sunt benefice pentru toate părţile când imigranţii realizează munci evitate de autohtoni. Atunci când imigranţii au calificare şi educaţie asemănătoare, ei ajung în concurenţă cu muncitorii locali şi în acest caz pot apărea tensiuni sociale între cele două grupuri. Există cazuri în care imigranţii au o calificare mai bună şi atunci se bucură de un statut privilegiat. Acesta este cazul statelor din Golful Persic, unde inginerii şi tehnicieni de înaltă calificare sunt proveniţi din străinătate. Efecte demografice: imigranţii contribuie la creşterea populaţiei, la modificarea repartiţiei pe vârste (întrucât sunt în general persoane tinere), la modificarea componenţei rasiale, etnice şi religioase a populaţiei. Efectele sociale sunt multiple. Diversitatea culturală a emigranţilor se observă în arta culinară, spectacole, întreceri sportive. Adesea imigranţii locuiesc în cartiere speciale sau în zone mărginaşe; o astfel de segregare face dificilă integrarea lor socială pentru că limitează comunicarea cu autohtonii. Din cauza marginalizării, imigranţii sunt adesea victime ale unor crime sau infracţiuni dar şi în rândurile lor infracţionalitatea este un fenomen des întâlnit. Pentru a uşura integrarea imigranţilor, unele state au politici speciale de integrare (de exemplu, oferirea unor cursuri pentru învăţarea limbii). Efectele sanitare au fost printre primele consecinţe ale migraţiilor observate în epoca modernă. Adesea imigranţii aduc boli la care autohtonii nu au imunitate (faimoasa rujeolă a europenilor a făcut ravagii în rândul populaţiei celor două Americi) dar şi invers, migranţii nu au imunitate la boli din noua lor patrie. Ţările tradiţionale de imigrare realizează controale medicale ale persoanelor încă de la solicitarea vizei de intrare. În ţările de origine se înregistrează următoarele efecte Efecte economice. Principalul efect benefic este datorat faptului că emigranţii trimit bani familiilor de acasă. Aceste fonduri echivalează cu banii încasaţi din exporturi. Un alt efect pozitiv este acela că la întoarcerea acasă, foştii emigranţi sunt calificaţi ori şi-au perfecţionat o anumită calificare. Din aceste motive unele state adoptă programe de încurajare a emigraţiei: Turcia, Filipine, India, Pakistan, Cuba, Mexic etc. Principalul efect negativ este pierderea de capital uman care poate crea anumite dezechilibre economice. Efecte demografice. Specialiştii au constatat că populaţia de emigranţi este mai rar semnificativă în raport cu populaţia totală. Un caz semnificativ este cel al Bosniei Herţegovina în timpul războiului din Iugoslavia, când un sfert din populaţie a migrat către exterior. Efectele sociale sunt cele mai dramatice. Migraţiile determină modificarea relaţiilor soţ-soţie, părinţi-copii. De exemplu, soţiile îşi asumă funcţii noi în casă şi nu mai doresc să renunţe la ele când soţul se întoarce. De obicei membrul care se întoarce aduce cu el în familie obiceiuri şi vicii care deranjează.

Caracteristici ale migraţiilor: majoritatea migraţiilor presupun distanţe scurte; tendinţa migraţiilor este spre oraşe mari; din punct de vedere al vârstei, se constată că migranţii sunt mai degrabă tineri; bărbaţii migrează mai mult decât femeile (o statistică arată 52,5% bărbaţi şi 47,5 % femei); ţări tradiţionale de imigraţie sunt: S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelandă, Germania, Marea Britanie, Franţa, Arabia Saudită; unele ţări de emigraţie ca Italia, Spania, Portugalia şi Grecia au devenit în ultimele decenii ţări de imigraţie.

Legislaţie cu privire la migraţii. Cele mai importante legi internaţionale cu privire la migraţii sunt următoarele: Convenţia O.N.U. din 1952, semnată de 130 de ţări, prevede obligaţia de a nu trimite refugiaţii într-o ţară în care sunt în pericol şi de a le furniza asistenţă şi protecţie; Convenţia O.N.U. din 1990 prevede protecţia drepturilor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor.

Migraţii în Europa contemporană: Cel de-al Doilea Război Mondial a determinat masive mişcări de populaţii. Mai întâi evreii au fost deportaţi în lagăre din toate teritoriile cucerite de germani şi aliaţii lor. O parte au reuşit să plece în Asia sau America. Peste 6 milioane de evrei au fost exterminaţi în lagărele de concentrare. O plecare masivă a evreilor se realizează după încheierea războiului determinată de crearea, în 1948, a statului modern Israel. O altă migraţie de proporţii a fost cea a polonezilor. Statul lor a fost ocupat de Germania şi U.R.S.S. Sovieticii au expulzat 12 milioane de polonezi din teritoriile anexate iar germanii au exterminat 90% din evreii polonezi. Cehoslovacii din Regiunea Sudetă au avut de suferit foarte mult deoarece a trebuit să evacueze teritoriul pe care l-a ocupat Hitler în 1938, în urma acordului de la München.

Perioada postbelică în Europa Occidentală. După al Doilea Război Mondial mai multe state din Europa occidentală au avut programe de primire a muncitorilor imigranţi. În 1973 acestea au fost sistate din cauza crizei economice produse de scumpirea petrolului produs în ţările arabe. În Franţa, tradiţia muncitorilor imigranţi s-a creat încă din perioada interbelică, când a fost creată Societatea Generală a Imigranţilor, pentru a administra eficient această problemă. În perioada 1945-1974 statul francez susţine o politică de imigraţie durabilă. Permisul de muncă se obţinea şi se reînnoia foarte uşor. În anii '60 se construiesc locuinţe provizorii pentru aceşti muncitori. În 1974 politica franceză s-a schimbat radical, ajungând să se propună o primă de repatriere celor care ar dori să revină în ţara lor. În anii '80 Franţa a organizat expulzarea emigranţilor clandestini. Franţa a avut şi are o relaţie specială cu populaţia din fostele sale colonii. Tinerilor din Magreb (Maroc, Tunisia, Algeria) le este facilitată primirea la studii, fapt ce determină şi acordarea altor facilităţi economice sau culturale. Anglia a dus şi ea o politică apropiată de fostele sale colonii, în special faţă de India. Datorită acestei politicii, Londra este unul dintre cele mai cosmopolite oraşe ale Europei. Germania a stabilit relaţii speciale cu muncitorii de origine turcă. Italia, Spania, Portugalia au fost ţări de unde s-a emigrat masiv din cauză că s-au confruntat, fie în perioada interbelică, fie imediat după aceea cu regimuri dictatoriale.

Perioada comunistă în Europa Centrală şi de Est. Instaurarea regimurilor comuniste a determinat o plecare masivă a persoanelor cu situaţie materială foarte bună (nobili, burghezi) sau a intelectualilor care nu au fost de acord cu regimul comunist. Ei erau „vânaţi” de noul regim întrucât, conform ideologiei marxist-leniniste, erau consideraţi asupritori şi duşmani ai poporului. Totuşi, această migrare masivă s-a oprit foarte repede pentru că s-au închis graniţele. În aceste condiţii, trecerea frontierei presupunea riscuri foarte mari. Cel mai uşor se putea pleca iniţial din Germania de Est în Germania de Vest prin Berlin. În perioada 1949-1962 au reuşit să evadeze astfel 2,5 milioane de persoane. În 1962 ruşii au construit Zidul Berlinului, care a blocat foarte eficient aceste plecări (până în 1989 au mai trecut doar 5000 de persoane). Cei care plecau din ţările comuniste, primeau azil politic în statele occidentale. În România au existat câteva particularităţi ale migraţiilor în perioada comunistă. Mai întâi, în 1945, cea mai mare parte a saşilor a fost deportată în Siberia. Comuniştii îi acuzaseră în bloc de colaborare cu ocupantul german şi au găsit motiv să-i expulzeze. Cei care au reuşit să scape, au fost vânduţi de statul român statului Germania Federală, în anii 1970-1980. Ceauşescu se temea de problemele pe care le-ar fi putut face minorităţile în România (avea o obsesie în această direcţie, aproape fără motive reale) şi a recurs la această metodă. Astfel, statul Român a câştigat şi sume serioase de bani pe care statul german de vest le-a oferit sub forma unor împrumuturi nerambursabile. După 1989 au mai plecat în mod liber şi alţi saşi, astfel că dacă în perioada interbelică saşii erau 4% din populaţia României, azi mai sunt doar câteva mii (0,3%).

Migraţiile în ultimele decenii. Principala problemă a ultimelor decenii în primul rând este migraţia ilegală deoarece migranţii ilegali sunt suspuşi la tot felul de abuzuri şi sunt mai dispuşi spre comiterea unor infracţiuni din cauza condiţiilor dificile de viaţă. Italia s-a confruntat, începând cu anii '80cu valuri succesive de populaţie ilegală: albanezi, marocani, tunisieni, somalezi etc. Italia este expusă la acest fenomen datorită apropierii ei de coastele Africii. Cu toate acestea, astăzi cel mai mare grup etnic din Italia este reprezentat de români (aproape 1,5% din populaţia ţării). Fenomenul migraţiilor dinspre Europa de Est spre cea de vest s-a extins după 1989. Pe lângă prăbuşirea comunismului, o altă cauză a fost războiul din Iugoslavia care a determinat plecarea a mii de refugiaţi: albanezii din Kosovo, musulmanii din Bosnia-Herţegovina etc..

Migraţia forţată: Diaspora reprezintă totalitatea comunităţii de o origine etnică aflată în străinătate. Exilul reprezintă emigrarea forţată a unei persoane. Se apreciază că astăzi diaspora românească este de aproximativ 10-12 milioane de persoane. În perioada comunistă un număr mare de oameni politici din perioada interbelică şi oameni de cultură au fost obligaţi să plece în exil, datorită persecuţiilor la care au fost supuşi de către securitate. Personalităţi ale exilului românesc: Emil Cioran, Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Constantin Brâncuşi, George Emil Palade, Paul Goma, Neagu Djuvara, Sergiu Celibidachi, Vintilă Horia.