CINE ESTE IISUS?

CINE ESTE IISUS?

Paşi în cunoaşterea învăţăturii lui Iisus cu privire la Sine:

  Dacă ţi-ai predat viaţa lui Hristos, tu ai o relaţie cu El. Acesta este un început extraordinar! Aprofundarea acestei relaţii implică a-L cunoaşte pe El tot mai mult. Cel mai bun mod de a învăţa despre Iisus este parcurgerea textelor din evanghelii ce redau afirmaţiile pe care le face cu privire la identitatea Sa. Evangheliile sunt primele patru cărţi din Noul Testament şi prezintă „vestea bună” (aceasta înseamnă, de fapt, cuvântul „evanghelie”) a lui Iisus Hristos. Aceste cărţi au fost scrise în secolul I d.Hr. şi s-au întemeiat pe relatările unor martori oculari ai vieţii lui Iisus. Iisus s-a născut în jurul anului 4 sau 5 î.d.H.. Poporul Israel se afla sub ocupaţie străină - exceptând câteva perioade scurte de eliberare - din secolul VII î.d.H., şi în tot acest timp evreii s-au luptat pentru menţinerea identităţii lor etnice. Fiecare evreu credincios era animat de speranţa că într-o zi Mesia va veni şi va aduce izbăvire neamului alungând dominaţia romană. Mesia este un cuvânt evreiesc, care înseamnă „Unsul”, iar „Hristos” nu este numele de familie al lui Iisus, ci echivalentul grecesc al acestui titlu. Cea mai mare parte a relatărilor din evanghelii sunt dedicate celor trei ani în care Iisus şi-a desfăşurat lucrarea în jurul Mării Galileii, aflată în partea de nord a Israelului. Aceste texte ne vorbesc despre viaţa şi învăţăturile unei persoane unice. După cum ne arată evangheliile, Iisus şi-a arătat puterea Sa divină în multe feluri: a vindecat bolnavi, orbi şi şchiopi, a înviat oameni din morţi, a umblat pe ape şi a liniştit furtuna. Învăţătura lui Iisus era lipsită de legalismul şi pietatea riguroasă care caracterizau atât de mult iudaismul din acea perioadă. Astfel, Iisus a devenit foarte popular printre mulţimile de oameni din Galilea. De-a lungul lucrării Sale, Iisus a făcut în permanenţă afirmaţii cu privire la Sine. Masele de oameni aşteptau un eliberator politic; autorităţile religioase doreau să fie acceptate structurile de putere şi normele de pietate stabilite de ele. Dar Iisus nu a încurajat nici unul din grupurile menţionate. Pentru a determina ce a afirmat Iisus despre Sine Însuşi, să examinăm acum patru secţiuni din Evanghelia după Ioan.

Ioan 5: Iisus afirmă că Dumnezeu este Tatăl Său: În Evanghelia după Ioan, capitolul 5, Iisus a fost acuzat de liderii religioşi evrei datorită vindecării unui invalid în ziua de Sabat („Ziua de odihnă” a evreilor). Ei considerau orice muncă suplimentară în acea zi ca fiind o încălcare a poruncii lui Dumnezeu de a respecta Sabatul ca zi de odihnă. De-a lungul secolelor, ei au stabilit cu meticulozitate ceea ce era permis, iar acţiunile lui Iisus încălcau regulile lor stricte. Iisus şi-a apărat gestul, explicând că Dumnezeu, care este susţinătorul universului, niciodată nu se odihneşte ci lucrează fără încetare. Iar întotdeauna Dumnezeu săvârşeşte binele în istoria omului. Aşadar, Dumnezeu nu se poate opri din lucrarea Sa: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.” După acest episod, liderii evrei au dorit şi mai mult să Îl omoare; aceasta pentru că, pe lângă faptul că nu respecta legile lor cu privire la Sabat, El vorbea despre Dumnezeu ca fiind Tatăl Său, făcându-se astfel egal cu Dumnezeu (Ioan 5:17-18). Evreii au privit afirmaţia lui Iisus despre divinitatea Sa ca supremă blasfemie. Timp de secole, de-a lungul perioadelor de ocupaţie străină, mulţi evrei înduraseră suferinţe groaznice pentru a rămâne credincioşi în închinarea adusă lui Iehova, singurul Dumnezeu adevărat. Cum putea Iisus, ca bun evreu, să se gândească vreodată să afirme că El era egal cu Dumnezeu?

Ioan 8: Iisus afirmă veşnicia existenţei Sale: În capitolul 8 al Evangheliei după Ioan, Iisus este prezentat stând din nou de vorbă cu liderii evrei. El se afla în Ierusalim cu prilejul Sărbătorii Corturilor, o sărbătoare care celebra amintirea modului în care Dumnezeu călăuzise naţiunea Israel, aflată sub conducerea lui Moise, în timpul călătoriei din Egipt spre ţara promisă. În această discuţie, Iisus a făcut câteva afirmaţii. El a spus că este Lumina Lumii, că poate elibera oamenii de păcat şi că oricine crede în El nu va muri. Liderii religioşi au fost din nou iritaţi de aceste afirmaţii ce li se păreau absurde, dar au ales să îl ironizeze, sperând să scoată la iveală inconsecvenţa Sa. Nici chiar Avraam, respectatul întemeietor al iudaismului, nu a pretins a fi nemuritor; atunci cum putea Iisus să emită asemenea pretenţii? Iisus le-a răspuns: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat. N-ai nici cincizeci ce ani, I-au zis Iudeii şi ai văzut pe Avraam! Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu. La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El…” (Ioan 8:56-59). Afirmaţiile Lui erau şi mai iritante datorită folosirii cuvintelor „Eu sunt”. Vechiul Testament ne spune că Moise, în timp ce îşi ducea turma de oi prin pustie, a văzut un rug aprins care nu se mistuia. Apropiindu-se de acel rug, el a auzit dintr-o dată glasul lui Dumnezeu, spunându-i să se întoarcă în Egipt pentru a elibera poporul Israel din robie. Dumnezeu l-a asigurat pe Moise că va fi cu el. Moise a dorit să ştie cine este Acela care îl trimite, pentru a şti ce să le spună evreilor. Dumnezeu I-a răspuns: „Eu sunt Cel ce sunt. Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numeşte Eu sunt m-a trimis la voi»” (Exod 3:14). Numele „Eu sunt” nu era o simplă denumire, ci o reflectare a puterii desăvârşite a lui Dumnezeu de a-i elibera pe israeliţi din robie. Iisus şi-a atribuit Sieşi acelaşi nume şi aceeaşi putere.

Ioan 10: Iisus afirmă egalitatea Sa cu Dumnezeu: Această a treia afirmaţie este relatată în capitolul 10 din Ioan, în contextul Sărbătorii Înnoirii Templului sau Hanukkah. Iisus se afla din nou în Ierusalim, iar mulţimile şi liderii religioşi îşi puneau întrebarea: „Oare va anunţa Iisus faptul că El este Mesia?” Tradiţia iudaică afirma că Mesia va apărea la un astfel de praznic. Liderii evrei s-au strâns în jurul lui Iisus şi L-au înterbat dacă El este Mesia. Se putea să fi fost o curiozitate firească; dar este mai probabil ca ei să fi intenţionat să îi întindă o cursă lui Iisus, pentru a-L constrânge să facă afirmaţii care să slujească drept temei pentru arestarea şi executarea Sa. În loc să le dea un răspuns direct, Iisus le spune că le-a oferit deja un răspuns în ce priveşte identitatea Sa, dar ei nu L-au crezut: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi… Eu şi Tatăl una suntem.” Atunci Iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă. Iisus le-a zis: V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine? Iudeii I-au răspuns: Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.” (Ioan 10:27-33).

Ioan 11: Iisus afirmă că El este Dătătorul vieţii veşnice: Lazăr, un prieten apropiat al lui Iisus, s-a îmbolnăvit. El locuia în Betania, o localitate situată în partea de est de Ierusalim, la o distanţă de mai puţin de patru kilometri. În acel moment, Iisus era la o mare distanţă de locul respectiv, propovăduind de-a lungul râului Iordan. După ce a auzit despre suferinţa lui Lazăr, Iisus a aşteptat două zile înainte de a pleca spre Betania. Când a ajuns acolo, Lazăr era deja mort şi îngropat. Marta, sora lui Lazăr, I-a ieşit în întâmpinare, arătându-şi durerea şi spunându-I că fratele ei ar fi fost încă în viaţă dacă Iisus ar fi ajuns mai devreme. Apoi are loc următorul dialog: „Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Ştiu, I-a răspuns Marta că va învia la înviere, în ziua de apoi. Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta? Da, Doamne I-a zis ea, cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume. (Ioan 11:23-27). Iisus s-a apropiat de peştera în care era îngropat Lazăr. Rugându-se cu voce tare, I-a mulţumit Tatălui că Îl ascultă: „Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11:42). După ce şi-a sfârşit rugăciunea, Iisus I-a poruncit lui Lazăr să iasă din mormânt. La porunca Sa, Lazăr a ieşit afară înfăşurat încă în hainele de înmormântare.

Ce semnifică faptul că Iisus afirmă Divinitatea Sa: Iisus a făcut despre Sine afirmaţii ce par a fi extravagante: El a afirmat că este egal cu Dumnezeu şi că este una cu El, a vorbit despre preexistenţa Sa şi S-a descris pe Sine drept sursă a vieţii veşnice. Acestea nu sunt afirmaţiile unui simplu muritor (cel puţin nu ale unui om cu o minte sănătoasă). De asemenea, Iisus a declarat că el deţine autoritatea finală peste întreg pământul, că într-o zi se va întoarce şi va judeca pământul. El a spus că poate ierta păcatul şi că este singura cale spre Dumnezeu, El prezentându-se ca fiind singurul care poate da viaţa şi care poate împlini cea mai mare nevoie a fiinţei umane. Iisus s-a numit pe Sine Însuşi Fiul Omului - un termen profetic din Vechiul Testament, referitor la Mesia. Pe lângă toate acestea, El le-a îngăduit altor oameni să I se închine, deşi evreii trebuiau să-I aducă închinare doar lui Dumnezeu. În timpul procesului dinaintea răstignirii, liderii religioşi evrei i-au prezentat guvernatorului roman Pilat principala lor acuză: „Iudeii i-au răspuns: Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 19:7). Iisus din Nazaret a fost omorât nu pentru ceea ce a făcut, ci pentru ceea ce a afirmat cu privire la Sine. C. S. Lewis, profesor de literatură în cadrul Universităţii Cambridge - un om care, în devenirea sa spirituală, a parcurs drumul de la scepticism la creştinism - a făcut la un moment dat următoarea remarcă: „Încerc aici să împiedic pe oricine să spună acea nerozie pe care o spune deseori lumea despre El: Sunt gata să-L accept pe Iisus ca pe un mare propovăduitor al moralei, dar nu accept pretenţia Lui de a fi Dumnezeu. Acesta este singurul lucru pe care nu trebuie să îl spunem. Un om care ar fi doar un om şi ar spune genul de lucruri pe care le spunea Iisus nu ar putea fi un mare propovăduitor al moralei. Ar fi ori un nebun - pe aceeaşi treaptă cu omul care spune că este un ou fiert - ori, dimpotrivă, ar fi diavolul iadului. Trebuie să alegeţi. Sau omul acela a fost, şi este, Fiul lui Dumnezeu, sau a fost un nebun sau ceva chiar mai rău.”

Viaţa şi învăţătura lui Iisus sunt unice: Dintre fondatorii principalelor religii ale lumii, doar Hristos a afirmat Dumnezeirea Sa! Fie că este vorba de Avraam, Mahomed, Confucius sau Budda, nici unul dintre aceştia nu a susţinut cu privire la Sine că este Dumnezeu. Buda, de exemplu, le-a spus ucenicilor săi spre sfârşitul vieţii să nu fie preocupaţi să-şi amintească de El, dar să îşi aducă aminte de învăţătura lui despre Calea iluminării. Fiecare din aceşti întemeietori de religii poate fi separat de învăţătura lui, fără ca religia respectivă să sufere o pierdere totală şi iremediabilă. Dar creştinismul este clădit pe Hristos, pe afirmaţiile făcute de El cu privire la identitatea şi lucrările Sale. Învăţătura Lui este focalizată asupra propriei persoane într-o asemenea măsură, încât această subliniere pare chiar stânjenitoare. Ce ar mai putea fi adăugat despre cineva care a declarat: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6)? Dar dacă afirmaţiile lui Iisus sunt adevărate, atunci cuvintele Sale sunt aducătoare de speranţă. Noi Îl putem cunoaşte pe Dumnezeu pentru că Iisus este Dumnezeu.

Iisus: Pe deplin Dumnezeu şi Om: Iisus Hristos este pe deplin Dumnezeu, dar El şi-a asumat deopotrivă natura umană. Asemeni nouă, El a simţit ce înseamnă foamea şi setea, singurătatea, durerea trădării şi a respingerii. A suferit umilirea de a fi atârnat gol pe cruce. A fost ispitit. A mâncat pâine adevărată, a plâns cu lacrimi adevărate la moartea unui prieten şi i-a curs sânge adevărat la răstignirea Sa; chiar şi învierea Sa a fost fizică, în trup. Iisus Hristos a fost pe deplin om.

Ce însemnă pentru noi faptul că Iisus Hristos este pe deplin Dumnezeu şi om? 1. Deoarece Iisus este Dumnezeu, El este vrednic de lauda noastră. Noi ar trebui să ne raportăm la El cu o atitudine de reverenţă şi respect, recunoscându-L ca Dumnezeu. Iisus nu este amicul nostru; El este Domnul nostru. A recunoaşte că Isus este Domn înseamnă a-I permite să aibă autoritate asupra fiecărui domeniu din viaţa noastră: nu doar închinarea pe care I-o aducem în timpul serviciilor religioase şi momentele de părtăşie cu El, ci şi cariera, familia, finanţele şi atitudinile noastre. Faptul că Îl cunoaştem pe Hristos trebuie să afecteze relaţia noastră cu ceilalţi şi ceea ce alegem să privim la televizor. Noi recunoaştem domnia lui Hristos asupra acestor domenii, dar aceasta nu pentru că procedând astfel vom ajunge în cer; atitudinea noastră este un răspuns la relaţia noastră eternă cu El. Iisus este Domnul tău puternic; iubeşte-L şi închină-te Lui; 2. Deoarece Iisus este Dumnezeu, El poate să se îngrijească de toate problemele noastre. Nu este nici o situaţie cu care ne confruntăm şi pe care Dumnezeu să nu o poată soluţiona. Iisus este Acel „Eu sunt” care, în atotputernicia Sa, are autoritate peste toate lucrurile. Iisus a afirmat că El poate face aşa încât toate lucrurile să lucreze spre bine în viaţa noastră (Romani 8:28). De fapt, El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Pe măsură ce Îl cunoşti mai mult, nădăjduiesc că vei înţelege tot mai clar puterea cu care El poate să-şi împlinească promisiunile care le-a făcut cu privire la viaţa ta; 3. Deoarece El este Dumnezeu, El a putut să ne împace cu Dumnezeu Tatăl. Iisus ne este mai mult decât un prieten; El este Mântuitorul nostru; 4. Deoarece Iisus este pe deplin om, El poate să se identifice cu toate nevoile şi problemele noastre. Niciuna dintre situaţiile prin care trebuie să trecem nu-I este necunoscută şi neînţeleasă: „Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi” (Evrei 2:18). Trăind printre noi, Iisus a înţeles pe deplin tot ceea ce simţim; 5. Umanitatea lui Iisus afirmă umanitatea noastră. Faptul că suntem chemaţi să devenim creştini mai buni nu înseamnă că vom fi mai puţin umani. Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa şi doreşte să ne bucurăm de viaţă, în toate dimensiunile ei. El ne-a înzestrat cu daruri şi abilităţi pe care doreşte să le dezvoltăm. Aceasta nu înseamnă că, urmându-l pe Hristos, vei avea parte doar de prosperitate şi sănătate (dar vei deveni, fără îndoială, mai înţelept). Vor fi sacrificii personale; va trebui să renunţi la confort sau poate la un stil de viaţă pe care deja îl ai. S-ar putea să fi nevoit să renunţi la deprinderi personale, carieră, succes financiar, chiar la propria ta viaţă. Însă te încurajez să primeşti învăţătura lui Iisus şi să te încrezi în El. Doar astfel vei descoperi măreţia şi frumuseţea vieţii.