FENOMENUL TUNGUS

FENOMENUL TUNGUS

 Pe 30 iunie 1908, în jurul orelor 5 dimineața, călătorii dintr-un tren transsiberian au observat consternați o uriașă sferă de foc care traversa cerul deasupra lor, lăsând în urmă o dâră de fum negru. Sfera a disparut în depărtare și după câteva minute, o explozie foarte puternică s-a auzit iar o lumină orbitoare a înghițit orizontul. Trenul cu călători, din cauza suflului exploziei, s-a clătinat periculos de mult pe șine, ca și cum „ar fi fost lovit de ciocane gigantic”, după cum au declarat sute de martori din tren. Calculele efectuate dupa 1960 au arătat că explozia din apropierea râului Tungus a avut o forță aproximativ echivalentă cu a unei bombe atomice de 28 de megatone (cam 28 milioane tone de TNT) și că obiectul avea o viteză la impact de aproape 40 km/s.. În zilele noastre, cele mai puternice rachete americane de lansare pe orbită au o viteză de maxim 35 km/s, iar prima bombă cu hidrogen a fost testată în 1952 de americani și avea 10 megatone (a pulverizat pur si simplu o insulă din Oceanul Pacific). Din calcule s-a stabilit că obiectul a explodat la o altitudine de 7000-8000 de metri, explozia producând o lumină albastră intensă, vizibilă la sute de kilometri și a calcinat instantaneu arborii pe o rază de 18 kilometri, iar pe o raza de 200 de kilometri copacii au rămas fără ramuri. Detonația terifiantă a fost percepută în orașele Krasnoiarsk, Irkutsk și Novosibirsk, situate la distanțe cuprinse între 300 si 800 de kilometri. Clădirile situate în Irkutsk, la 800 de kilometri de centrul exploziei s-au fisurat, a urmat un cutremur violent, care a fost înregistrat de seismografe din toată lumea (chiar și în Australia). În taigaua siberiană, unde avusese loc explozia, oamenii de știință ruși au ajuns să studieze acest fenomen abia după … 20 de ani. Atunci s-a observat că explozia din 1908 retezase arborii pe un cerc cu raza de 60 de kilometri. În centrul acestui cerc arborii fuseseră atât de puternic iradiați luminos încât coaja lor avea străluciri de metal. Solul din regiune prezenta denivelari curioase, ca valurile unui lac înghețat. Presa din 1908 arăta că până în Europa s-au putut observa în nopțile urmatoare exploziei de pe râul Tungus, lumini albastre, strălucitoare la orizont. Aceste lumini apar descrise și în presa vremii la București. Dacă vom folosi programul Google Earth se poate vedea și astăzi, la peste 110 de ani de la impactul nimicitor din taigaua siberiană, că în regiune nu crește nimic! De-a lungul anilor s-a încercat analizarea faptelor după declarațiile martorilor și după efectele observate la sol, fiind stabilite mai multe explicații posibile: Prima explicație se referea la un enorm meteorit, care ar fi penetrat atmosfera terestră și ar fi explodat deasupra solului datorită supraîncălzirii datorate frecării cu aerul. Această explicație, folosită și astăzi, nu rezistă unei analize serioase. Dacă un meteorit mare ar fi atins solul, ar fi facut un crater enorm, lucru care nu există la fața locului. Un meteorit mai mic în schimb s-ar fi pulverizat înainte să coboare suficient pentru a putea fi observat. Pe de altă parte, nu există urme de rocă non-terestră la locul incidentului. Este greu de crezut că meteoritul ar fi avut exact masa necesară să ajungă deasupra solului și apoi să explodeze. Și de asemenea, în 1908 era așteptata vizita unei importante comete, toate observatoarele astronomice din lume priveau cu atenție cerul și este greu de crezut ca niciun observator nu a văzut venind un gigantic meteorit. O altă explicație ar fi că în taigaua siberiană s-ar fi putut prăbuși o cometă. Asta ar explica efectele luminoase vizibile noaptea timp de mai multe săptămâni, dar nu explică de ce nimeni nu a văzut cometa apropiindu-se. La masa pe care au relatat-o martorii din tren, o cometă ar fi făcut o lumină puternică pe calea pe care o urma, datorită forțelor care însoțesc nucleul cometelor, nucleu înghețat. Nu se poate explica astfel nici explozia, căci mii de martori au auzit o explozie. Cometa este un corp înghețat care nu are motive să explodeze în atmosferă. O a treia explicație a fost avansată referitor la un uriaș corp de apă înghețat care ar fi venit din cosmos și ar fi lovit pământul. Ipoteza aceasta explică bubuitura puternică prin prisma bangului sonic, bariera vitezei sunetului cu care se deplasa acel corp. Dar apa înghețată nu poate rupe copacii sau arde scoarța arborilor pe o rază de zeci de kilometri. Iar martorii au afirmat clar că au văzut un corp „în flăcări” care a trecut pe desupra trenului. A patra explicație a fost lansată de un grup de cercetători englezi și francezi care au afirmat că efectele de la sol se pot datora impactului în atmosferă a unei uriașe mase de antimaterie. Legile fizicii spun că la contactul între materie și antimaterie se produce o uriașă descătușare de energie care duce la anihilarea ambelor. În acest caz, explozia ar fi trebuit să aibă loc în stratosferă, unde densitatea aerului ar permite contactul între materie și antimaterie. Un ultim grup de ipoteze speculative se referă la prăbușirea în zonă a unei nave spațiale extraterestre aflată în dificultate. Sau la un mesaj de răspuns al unei eventuale civilizații extraterestre la un fenomen neobișnuit petrecut cu 20 de ani înainte. În 1888 a avut loc una din cele mai cumplite explozii a unui vulcan din era modernă, și anume, erupția vulcanului Krakatau. Adepții acestei teorii afirmă că erupția violentă a trimis un semnal luminos, radio, sau de alta natură în spațiu, semnal care a provocat un răspuns din partea unei civilizații avansate. Oare ce s-a întâmplat atunci? Iată că au trecut mai mult de 110 de ani și încă nu putem descifra misterul enigmei din dimineața zilei de 30 iunie 1908 din apropierea râului Tungus.