PLANUL PROFETIC ÎN BIBLIE! - PARTEA A ȘAPTEA.

PLANUL PROFETIC ÎN BIBLIE! - PARTEA A ȘAPTEA

Răpirea și Ziua Domnului:

  Este remarcabil că apostolul Pavel a ales să lămurească problemele legate de plecarea Bisericii de pe Pământ şi venirea Zilei Domnului în scurta lui vizită misionară făcută la Thesalonic (F.A. 17:1-9). Pavel a socotit că finalul glorios al Bisericii, contrastat cu finalul tragic al lumii reprezintă o metodă de evanghelizare foarte bună şi o motivaţie excelentă pentru trăirea unei vieţi de sfinţenie. Se pare, însă, că proaspeţii creştini din Thesalonic au întâmpinat unele dificultăţi în asimilarea acestor învăţături. Însă, impasul lor ne pune nouă la dispoziţie o extraordinară lămurire asupra acestui subiect, făcută de Pavel, în cele două Epistole adresate creştinilor din Thesalonic. Fiecare capitol al primei Epistole se încheie cu o aluzie la venirea Domnului (1 Thes. 1:10; 2:19-20; 3:13; 4:15-18; 5:23). Dar textul care vorbeşte despre finalul glorios al Bisericii pe Pământ este 1 Tes. 4:13-18. Un alt text în care apostolul prezintă acest subiect este 1 Cor.15:51-54. Scriindu-le celor nedumeriţi cu privire la soarta credincioşilor care au murit înainte de venirea Domnului, Pavel afirmă câteva adevăruri valabile şi pentru noi: (1) Nu toţi credincioşii vor muri (1 Thes. 4:17; vezi şi 1 Cor.15:51); (2) Cei morţi vor învia primii (1 Thes.4:16; vezi şi 1 Cor.15:52); (3) Răpirea va fi instantanee (1 Thes. 4:16; vezi şi 1 Cor.15:52); (4) La sunetul ultimei trâmbiţe, toţi credincioşii vor fi schimbaţi (1 Thes. 4:16; vezi şi 1 Cor.15:51-52).

Ce înseamnă „Răpirea”? În originalul grecesc, termenul „răpire” apare în Biblie numai în 1 Thes. 4:17. Traducerea latină a cuvântului (rapto) înseamnă „a pune sechestru”, „a lua pe neaşteptate”. În originalul grecesc, acest termen a fost folosit în câteva sensuri diferite, şi anume: a răpi = a duce repede în altă parte (F.A. 8:39); a răpi = a lua forţat (Ioan 6:15); a răpi = a smulge bunurile cuiva (Evr. 10:34); a răpi = a strămuta în alt loc (2 Cor.12:1-4; Ioan 14:1-6); a răpi = a scoate (pe cineva) dintr-o mare primejdie (F.A. 23:10). În calendarul lucrării lui Dumnezeu cu Biserica, răpirea credincioşilor va fi: (1) o întâlnire glorioasă „pe nori” (Ioan 17:22-24; Rom. 8:17-19; 2 Cor.4:17-18; (2) o întâlnire pentru toată veşnicia (Ioan 14:3); (3) o întâlnire a răsplătirilor (Rom. 14:10; 2 Cor.5:10; 1 Cor.3:10-15). După Răpirea sa în Cer, Biserica va trece prin evaluarea lucrărilor fiecărui credincios şi prin ceremonia răsplătirilor dumnezeieşti. „Scaunul de judecată al lui Hristos” (în gr., bema) nu trebuie confundat cu „Scaunul de domnie mare şi alb” al Judecăţii de Apoi înaintea căruia vor compărea pentru a sta în faţa lui Dumnezeu şi a-şi primi osânda toţi necredincioşii din toate timpurile.

Ce este „Ziua Domnului”? „Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: Pace şi linişte! atunci o prăpădenie neaşteptată vaveni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. De aceea, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci cei ce dorm, dorm noaptea şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.” (1 Thes. 5:1-11). Trei expresii din acest text merită o atenţie deosebită. 1. „Vremuri şi soroace”: Aceasta este o perifrază care se găseşte numai de trei ori în Biblie, de fiecare dată referindu-se la planul lui Dumnezeu cu Israelul. Prima dată a fost folosită de profetul Daniel când l-a înştiinţat pe împăratul Nebucadneţar că Dumnezeu vrea să-i descopere ceva din planurile Sale: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veşnicie în veşnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. El schimbă vremurile şi împrejurările …” (Dan. 2:20-21). Domnul Iisus a folosit această expresie după ce, timp de patruzeci de zile, le-a vorbit ucenicilor despre „lucruri privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele”, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” (F.A. 1:7). Misiunea ucenicilor (şi a Bisericii, prin extensie), nu este instaurarea Împărăţiei lui Israel, ci răspândirea Evangheliei până la marginile Pământului: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (F.A. 1:8). Dumnezeu are un plan prestabilit pentru naţiunile lumii şi mai ales pentru Israel (F.A. 17:26). El va culmina într-o perioadă teribilă numită şi „Ziua Domnului”. 2. „Ziua Domnului”: În Biblie, acestei expresii îi poate corespunde o perioadă de douăzeci şi patru de ore sau una mai îndelungată în care Dumnezeu Îşi împlineşte un scop special. În contextul nostru, „ziua Domnului” este vremea când Dumnezeu va judeca lumea şi va pedepsi Neamurile. Concomitent, Dumnezeu îl va pregăti pe Israel pentru revenirea Domnului Iisus pe Pământ ca să-Şi întemeieze Împărăţia. Spre acest punct culminant se deschidea orizontul profetic al cărţilor din Vechiul Testament (Ioel 2:1-32; Amos 5:18-20; Zah. 1:14-18 şi Is. 2:12-21). „Ziua Domnului” se mai numeşte şi „Necazul lui Iacov”: „Vai! Căci ziua aceea este mare, niciuna n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov, dar Iacov va fi izbăvit din ea.” (Ier. 30:7). Mulţi cercetători ai Bibliei numesc această perioadă „vremea Necazului celui Mare” şi cred că ea este descrisă cel mai clar în capitolele 6 - 19 din Apocalipsa. 3. „Ca un hoţ noaptea”: Expresia aceasta redă o imagine folosită şi de Domnul Iisus când vorbeşte despre vremea sfârşitului: „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.” (Mat.24:43-44; Lc. 12:35-40). Metafora subliniază surpriza şi caracterul neaşteptat al venirii „Zilei Domnului”. În Apoc. 3:3 şi 16:15, aceeaşi imagine este folosită pentru a-i îndemna pe credincioşi să se pregătească şi să nu stea nepăsători ca cei cuprinşi de somn. Deoarece nu se ştie precis când va veni Domnul, credincioşii trebuie să stea într-o continuă stare de veghe şi de aşteptare, indiferent cu ce se ocupă. Dacă punem toate aceste trei expresii împreună înţelegem ce a vrut Pavel să le spună credincioşilor din Thesalonic. „Vremurile şi soroacele” sunt nişte date importante pentru planul mesianic cu poporul evreu. „Ziua Domnului” va veni ca o pedeapsă năprasnică peste cei ce nu cred Evanghelia din vremea Bisericii şi vor avea parte de suferinţele judecăţilor din perioada ”necazului lui Iacov”. Aceasta este a doua etapă (prima fiind răpirea, iar a doua descoperirea) a celei de a doua veniri a lui Hristos, în slavă şi pentru judecată, despre care citim în 2 Thes. 1:5-10 şi Apoc. 19:11-21. Ea va avea loc la sfârşitul celor şapte ani de Necaz, când „taina fărădelegii” (programul lui Satan cu lumea, 2 Thes. 2.7) se va încheia cu marea bătălie de la Armaghedon.

Izbăvirea credincioşilor: Este foarte important să observăm jocul de poziţii dintre „voi” şi „ei” pe care-l face apostolul Pavel. „Voi” sunt cei credincioşi, iar „ei” sunt cei necredincioşi. Credincioşii sunt „fii ai luminii”. Necredincioşii sunt „ai nopţii”. Credincioşii veghează şi aşteaptă. Necredincioşii dorm şi se îmbată (1 Thes. 5:5-8). Credincioşii ştiu că peste liniştea aparentă a lumii va veni „o prăpădenie neaşteptată, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată” (1 Thes. 5:3). Cei credincioşi vor scăpa de această pedeapsă pentru că despre ei apostolul Domnului scrie: „noi n-am fost rânduiţi la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Iisus Hristos” (1 Thes. 5:9). Eu ştiu bine că mulţi oameni duhovniceşti şi maturi în credinţă sunt de altă părere în privinţa celor dezbătute mai sus. Tocmai de aceea nu voi face din această învăţătură un test pentru mântuire sau părtăşie creştină. Însă, am convingerea că Biserica va fi răpită de Mirele ei înainte de Necazul cel Mare. Iată motivele care mă îndreptăţesc să cred acest lucru:

Natura Bisericii: Biserica este „Trupul lui Hristos”, iar El este Capul acestui Trup duhovnicesc (Col. 2:17-19). La Cruce, Domnul Hristos a luat asupra Lui pedeapsa cuvenită pentru păcatele noastre (Is. 53:5). El ne-a promis că nu vom mai avea parte de mânia lui Dumnezeu (Ioan 5:24). „Ziua Domnului” este o zi a mâniei şi mi se pare că nu este deloc drept şi necesar ca Biserica să mai treacă prin aşa ceva. „Noi, însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Iisus hristos.” (2 Tjes. 2:13-14).

Natura Necazului celui Mare: El va fi un timp de pedeapsă pentru Neamuri şi de curăţire pentru Israel în vederea revenirii lui Mesia. Cei din Biserică vor fi păziţi „de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apoc. 3:10). Dumnezeu va judeca „locuitorii pământului” pentru nelegiuirile lor (Is. 26:20-21). Nelegiuirile credincioşilor au fost deja ispăşite de Domnul Iisus Hristos la Cruce. În plus, şi mai ales, trebuie ţinut seama de originea şi iedntitatea Bisericii despre care Fiul lui Dumnezeu a declarat fără echivoc: „…lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume… Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.” (Ioan 17:14, 16). Şi dacă cei credincioşi nu fac parte dintre „locuitorii pământului”, iar pe de altă parte, la o dată posterioară Necazului celui Mare „sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor.6:2), cum am putea crede că Biserica ar trebui să împărtăşească (fie şi parţial, cum cred middle/mijloc-tribulaţioniştii) soarta lumii?!

Promisiunea revenirii iminente: Singurul lucru care mai trebuie să se întâmple înainte ca Domnul Hristos să ia la Sine Biserica este convertirea ultimului mădular din cei ce alcătuiesc „Trupul Său spiritual”. Apostolul Pavel vorbeşte despre „un număr deplin al Neamurilor”, după împlinirea căruia Israelul va reintra în prerogativele mesianice (Rom. 11:25-26). Dacă Domnul n-ar veni pentru Biserică decât după Necazul despre care vorbeşte Apoc. în capitolele 6-19, atunci venirea Lui n-ar mai fi nici iminentă, nici surprinzătoare. Este sugestiv faptul că termenul „biserică” după ce este folosit din belşug în primele capitole, nu mai apare niciodată în Apoc. de la 4:1 până la 22:13. De asemenea, este clar că Pavel aştepta să fie el însuşi în viaţă când va veni Domnul, pentru că foloseşte pronumele „noi” atunci când discută această doctrină (1 Thes. 4:13 - 5:11). Aceeaşi atitudine a avut-o şi apostolul Ioan, care îşi încheie Apocalipsa cu rugăciunea: „Amin. Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. 22:20).

Evoluţia celor şapte Biserici descrise în Apoc. 2 - 3: Mulţi dintre cercetătorii serioşi ai Bibliei au ajuns la concluzia că succesiunea Bisericilor selectate acolo ilustrează evoluţia spirituală a Bisericii universale în istorie. Efesul ar reprezenta astfel Biserica veacului apostolic, Smirna ar fi Biserica aflată sub persecuţia din primele secole, etc.. Ultima Biserică din succesiune, Laodiceea, ar reprezenta biserica apostată din vremurile din urmă. În această interpretare, Biserica Filadelfia (Apoc. 3:7-13) ilustrează Biserica încă plină de credinţă anterioară venirii Domnului Ijsus. Este o Biserică activă în vestirea Evangheliei căreia Dumnezeu i-a deschis „o uşă, pe care nimeni n-o poate închide”. Ea vesteşte revenirea Domnului Iisus („ai păzit cuvântul răbdării Mele”) şi i se face o promisiune foarte interesantă: „Te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apoc. 3:10). Această promisiune este confirmarea unei făgăduinţe sinonime consemnată în 1 Thes. 5:9.

Ordinea evenimentelor din 2 Tesaloniceni: Venirea Domnului nu poate avea loc înainte de a se petrece „lepădarea de credinţă” şi „descoperirea omului fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Thes. 2:3-4). Notaţi că această ordine se armonizează cu celelalte pasaje biblice care vorbesc despre planul profetic. Iată ce a spus Domnul Iisus despre vremurile de la urmă: „De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit proorocul Daniel, aşezată în locul sfânt - cine citeşte să înţeleagă! Atunci, cei ce vor fi în Iudeea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu coboare să-şi ia lucrurile din casă; Şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. Atunci, dacă vă va spune cineva: Iată, Hristosul este aici, sau acolo!, să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: Iată-L în pustie!, să nu vă duceţi acolo! Iată-L în odăiţe ascunse!, să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.  Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.” (Mat.24:15-31). Apostolul Pavel leagă revenirea Domnului Iisus cu răscumpărarea câştigată la cruce. Noi am fost „cumpăraţi cu un preţ”. Suntem Mireasa Lui, şi El va reveni ca să ia ce este al Lui înainte de a declanşa judecăţile Sale asupra locuitorilor  pământului. Aduceţi-vă aminte că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru ca noi să trăim prin El (1 Ioan 4:9), pentru El (2 Cor.5:15) şi cu El (1 Thes. 5:10). Fie că trăim, fie că am murit („veghem sau dormim”), noi suntem ai Domnului şi trăim împreună cu El (Rom. 14:8).

Mileniul:

  Mileniul nu este doar o „găselniţă” a premileniştilor, ci o necesitate a istoriei şi o demonstraţie care-I dă dreptate lui Dumnezeu. Poetul englez Byron, influenţat de „Paradisul pierdut” al lui John Milton, descrie în piesa „Cain” (1821), motivul revoltei acestuia: „Mie de ce nu mi-ai dat şansa tatălui meu? De ce m-ai condamnat la moarte pentru greşeala lui?” Toţi oamenii „născuţi în nelegiuire şi păcat” (Psalm 51:5 - T.M.) Îi pot pune aceeaşi întrebare lui Dumnezeu. Iată de ce este necesar ca o parte a omenirii să cunoască o perioadă de existență într-o lume asemănătoare cu cea din Paradis, lipsită de prezenţa şi presiunea Satanei. El va fi „legat” de Dumnezeu pentru această perioadă (Apoc.20:1-5). Dumnezeu trebuie să arate tuturor creaturilor că oamenii sunt porniţi spre rău chiar şi fără ispitirile Satanei; este ceva din firea lor pământească. Neamurile lumii vor trebui să fie conduse „cu un toiag de fier” şi „pedepsite pentru neascultare” (Zah. 14:16-18). Dovada cea mai clară, însă, va fi dată tuturor la sfârşitul celor o mie de ani. Mulţimile celor crescuţi într-un climat de neprihănire vor trece la prima ocazie de partea unui Satan dezlegat, vor repeta păţania celor din Gog şi Magog, dar nu vor fi lăsaţi, ci distruşi la fel ca aceştia: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit.” (Apoc. 20:7-9). Păcătoşii de la sfârşitul Mileniului, împreună cu toţi ceilalţi păcătoşi care s-au răzvrătit de-a lungul istoriei se vor duce atunci să împărtăşească soarta făpturilor cereşti răzvrătite împotriva lui Dumnezeu:  „Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este Fiara şi Proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.” (Apoc. 20:10).  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!” (Mat.25:41).

Împărăţia milenară va fi un timp de slavă şi cinste pentru Israel: „Luna va fi acoperită de ruşine şi soarele de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui.” (Is. 24:23). „În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni cu grămada la el.  Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului.” „El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război.” (Mica 4:1-3 ). Prin trimiterea Fiului Său pe pământ, Dumnezeu a prezentat poporului Israel oferta Împărăţiei mesianice (Lc. 4:17-21; Mat.12:28). Dar cum poporul de atunci a refuzat această ofertă, Dumnezeu Şi-a amânat planul de întemeiere a Împărăţiei lui Israel, făcând loc „tainei” despre care vorbeşte apostolul Pavel: „vremea Bisericii” (Efes. 3:1-21). Într-o formă embrionară, toate dimensiunile Împărăţiei sunt prezente acum în viaţa Bisericii: Hristos stăpâneşte în inimile celor născuţi din nou (Rom. 14:7-9), Duhul Sfânt ne călăuzeşte în Legea cea nouă (Rom. 8:1-2), suntem făcuţi părtaşi naturii dumnezeieşti (2 Pet. 1:4), trăim standardul de sfinţenie al Împărăţiei (Col. 3:12 scl.), etc.. Din acest punct de vedere, „vremea Bisericii” poate fi privită ca o avanpremieră a Împărăţiei. Din punct de vedere spiritual, adunarea credincioşilor este: „Basileia” (împărăţia), iar Hristos este „Basileous” (Împăratul). Instaurarea Împărăţiei în toată splendoarea şi autoritatea ei mondială nu se va face însă decât la cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos. În clipa aceea lumea se va afla în cea mai teribilă încleştare militară: Armaghedonul. „Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa.” (Mat.24:21-22). Atunci, evreii Îl vor întreba pe Domnul Iisus: „De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?” şi El le va răspunde: „În casa celor ce Mă iubeau le-am primit.” (Zah.13:6). Dumnezeu va răscumpăra atunci pe Israel din „alunecarea” despre care vorbeşte apostolul Pavel (Rom. 9-11), şi se va împlini ce scrie proorocul Zaharia: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste toţi locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge, cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.” (Zah. 12:10). Pavel spune că, dacă alunecarea evreilor a fost o binecuvântare pentru Neamuri, ce va fi atunci „plinătatea întoarcerii lor?” (Rom. 11:12). Cred că prima binecuvântare a întoarcerii lor va fi activitatea celor 144.000 de evanghelişti de talia apostolului Pavel care vor duce Evanghelia Împărăţiei pe tot Pământul. Rodul predicării lor va fi mulţimea fără număr care vine la Dumnezeu „din Necazul cel Mare” (Apoc. 7:4-8, 9-14). Însă, cea mai mare binecuvântare va fi „reaşezarea tuturor lucrurilor” despre care vorbeşte apostolul Petru în predica sa: „Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime. În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: Domnul, Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul orodului.  De asemenea, toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta” (F.A. 3:19-25). În extraordinarele sale pasaje mesianice, profetul Isaia descrie câte ceva din „noua ordine mondială” a lui Dumnezeu pregătită pentru vremea Mileniului: „Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării, va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia brâul mijlocului Său. Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate, vor fi împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţâţă se va juca la gura bortei năpârcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă. În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; Neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui. În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său, risipit în Asiria şi în Egipt, în Patros şi în Etiopia, la Elam, la Şinear şi la Hamat şi în ostroavele mării. El va înălţa un steag pentru Neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel, şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru capete ale pământului. Pizma lui Efraim va înceta, şi vrăjmaşii lui Iuda vor fi nimiciţi; Efraim nu va mai fi gelos pe Iuda, şi Iuda nu va mai fi vrăjmaş lui Efraim, ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus, şi vor jefui împreună pe fiii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mâinilor lor, şi fiii lui Amon le vor fi supuşi. Domnul va seca limba mării Egiptului, Îşi va ridica mâna asupra Râului în mânia Lui, îl va împărţi în şapte pâraie, aşa că îl vor putea trece încălţaţi. Şi va fi un drum pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămâne în Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieşit din ţara Egiptului.” (Is. 11:1-16). În alte pasaje, Isaia trece cu descrierea dincolo de pragul Împărăţiei mesianice, anticipând zorii eternităţii (Is. 60:1-2; 65:17-25; 66:19-24). Aceeaşi realitate viitoare este descrisă şi de profetul Ezechiel: „Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel, toţi vor avea un singur împărat, … Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele şi le vor împlini.” (Ez. 37:22-28; 47:1-12).