IMPACTUL TEHNOLOGIEI ASUPRA VIEȚII COTIDIENE ȘI A MEDIULUI.

IMPACTUL TEHNOLOGIEI ASUPRA VIEȚII COTIDIENE ȘI A MEDIULUI

Caracteristicile dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei contemporane:

  Tehnologia desemnează modalităţile de aplicare a cercetării ştiinţifice în activitatea de producţie industrială sau comercială. Evoluţia ştiinţei şi tehnicii în perioada contemporană poate fi definită printr-o serie de caracteristici: accelerarea fără precedent a descoperirilor ştiinţifice, scurtarea perioadei dintre cercetarea teoretică şi aplicarea practică a acesteia, posibilitatea testării ideilor teoretice prin aplicarea tehnicilor de simulare (în special cu ajutorul calculatorului), creşterea costurilor cercetării ştiinţifice şi tehnice, implicarea directă a statelor şi a firmelor private în finanţarea şi susţinerea activităţii ştiinţifice. Politicul a avut un rol important în evoluţia cercetării ştiinţifice şi în dezvoltarea tehnologiei. Primul, dar mai ales Al Doilea Război Mondial au adus o implicare a statelor în finanţarea cercetării pentru dezvoltarea, nu doar a armamentului, dar şi a comunicaţiilor. Germania şi S.U.A. au avut un rol hotărâtor în acest sens. Războiul Rece, acel conflict ideologic care a opus lumea capitalistă lumii comuniste, a impulsionat dezvoltarea cercetării ştiinţifice, cu precădere în S.U.A. şi U.R.S.S., statele pluton ale celor două blocuri politice. Astăzi statele care investesc cel mai mult în cercetare sunt S.U.A., Germania şi Japonia. Armata americană este una dintre cele mai importante instituţii care finanţează cercetarea. Multe descoperiri ştiinţifice şi inovaţii tehnologice au pornit de la comenzi ale armatei americane. Japonia este statul care investeşte foarte mult în dezvoltarea roboticii, căutând o gamă cât mai variată de aplicare a acestei tehnologii: de la roboţi industriali, până la roboţi care cântă la pian. Germania s-a remarcat prin dezvoltarea unor tehnologii care urmăresc fiabilitatea produselor tehnologice. Dezvoltarea economică este definitorie în evoluţia cercetării ştiinţifice şi tehnologiei. Un alt rol important în finanţarea cercetării o au firmele care deţin un capital mare şi au pieţe de desfacere importante. Acestea şi-au creat departamente de cercetare, care permit o dezvoltare a ştiinţei şi tehnologiei în raport cu nevoile pieţei. Cele mai importante sunt de departe firmele de construcţii auto şi de telefonie. Firmele auto germane (Volkswagen, BMW, Daimler, Porsche, Opel) sau cele japoneze (Toyota, Honda, Nissan, Mitsubishi) s-au remarcat în acest sens.

Evoluţia tehnologiei în secolele XX-XXI şi impactul său asupra vieţii cotidiene:

  Tehnologia are un impact major asupra vieţii cotidiene, viaţa oamenilor începând cu secolul XX s-a modificat radical faţă de cea a înaintaşilor lor. Astfel, în perioada interbelică sunt produse aparatele electrocasnice care au uşurat munca în gospodărie şi au  dus la creşterea timpului liber pentru gospodine: maşina de spălat rufe electrică (1910, SUA), aspiratorul (1901), frigiderul (1922, dar tehnica de refrigerare este inventată în secolul XVIII şi folosită pe scară largă în industrie după 1851), roboţii de bucătărie. Pe măsura trecerii timpului acestea s-au diversificat şi au devenit mai performante. Tehnologiile în domeniul comunicării au dus la transmiterea rapidă şi variată a mesajelor, dar au contribuit şi la petrecerea timpului liber într-o formă cât mai plăcută şi diversă. Tehnologiile în domeniul transporturilor au facilitat deplasarea persoanelor şi mărfurilor pe distanţe mari, din ce în ce mai rapid. Pe măsura dezvoltării lor, costurile deplasărilor au scăzut, astfel încât mijloacele de transport au devenit accesibile aproape oricui. Dezvoltarea medicinei şi a tehnologiei medicale a permis creşterea duratei, dar şi a calităţii vieţii oamenilor. Dezvoltarea tehnicii şi tehnologiei în ansamblu a uşurat munca oamenilor şi comunicarea între ei, a dus la creşterea timpului liber, a permis diversificarea infinită a modalităţilor de petrecere a timpului liber, dar a modificat foarte rapid coordonatele vieţii publice şi vieţii private, determinând şi probleme de adaptare la condiţiile de muncă şi de viaţă aflate într-o continuă schimbare.

Tehnologiile în domeniul comunicării:

Cinematograful este creaţia fraţilor Lumière, care au reuşit, în 1895, la Paris, să realizeze prima proiecţie a unui film cu ajutorul unui aparat creat de ei. Aşa a început o nouă artă şi o nouă industrie care s-au dezvoltat fulminant în secolul XX. Primele filme aveau un caracter documentar, după 1900 apar filmele artistice. Atât în Europa, cât şi în S.U.A. sunt create săli de proiecţie permanente unde rulează filme artistice, iniţial fără sonor (filme mute). În 1927 este realizat primul film cu sonor, Cântăreţul de Jazz, de casa de filme Warner Bros. În anii ’30-’40, în sălile de cinema, înainte de a fi proiectate filmele pentru care spectatorii plăteau bilet, se obişnuia să se transmită principalele ştiri politice interne şi internaţionale.

Radioul, inventat de Marconi în 1895, şi-a cunoscut anii de glorie în perioada interbelică, dar şi astăzi rămâne un mijloc de comunicare foarte utilizat. Prima emisiune radio a fost difuzată în 1914 în Belgia, un concert în onoarea reginei. Primul post de radio a apărut în S.U.A. în 1920. În 1929 deja 10 milioane de case din S.U.A. aveau radio, peste 10 ani numărul acestora ajungând la 27 de milioane. Iniţial radioul era un aparat de dimensiuni mari, greu de transportat. În 1948 a fost inventat în S.U.A. tranzistorul. Radioul cu tranzistor devine un produs de mici dimensiuni, având un preţ scăzut. În perioada interbelică radioul nu are rival în domeniul comunicaţiilor, fiind şi principalul mijloc de petrecere a timpului liber pentru locuitorii cu venituri modeste, si nu numai. Deşi după 1950 televiziunea devine un concurent serios pentru radio, acesta îşi păstrează un loc important în viaţa oamenilor, fiind accesibil aproape oriunde şi oricând. Astăzi se tinde spre specializarea posturilor de radio pe domenii (muzică uşoară, muzică clasică, ştiri, religie etc.) iar faptul că acestea se pot accesa şi pe internet le face să îşi păstreze cu uşurinţă un public fidel.

Televiziunea este cel mai spectaculos mijloc de comunicare al secolului XX, cu cel mai mare impact asupra publicului. Primul post de televiziune creat a fost B.B.C., în 1936, în Marea Britanie. În 1939 televiziunea îşi face apariţia şi în S.U.A., prin intermediul postului N.B.C.. Dar televiziunea rămâne doar o curiozitate până în 1950, după care începe să se generalizeze. În 1946 doar 0,5% din gospodăriile americane deţineau un televizor, în timp ce în 1954 se ajunge la un procent impresionant de 56% , iar în 1962 la 90%. Televiziunea este iniţial alb-negru, dar în 1940 se creează televiziunea color. Generalizarea acesteia se realizează însă în anii ’60. În 1953 are loc prima transmisiune în direct a unui eveniment, încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii (2 iunie 1953). Începând cu anii ’60 transmisiunile în direct se fac prin satelit, ceea ce asigură recepţionarea lor pe toate continentele. În anii ’80 apar televizoarele cu circuite integrate, iar în anii ’90 televizoarele cu ecran plat şi cele cu plasmă.

Telefonul, creat de americanul Graham Bell în 1876, a cunoscut o evoluţie spectaculoasă a designului şi fiabilităţii sale. Dacă în perioada interbelică se găseşte doar în casele celor avuţi, după 1950 telefonul este un accesoriu care pătrunde treptat  în toate locuinţele. Telefonului „cu pâlnie” din perioada interbelică îi urmează telefonul cu receptor, a cărui istorie se prelungeşte până în anii ’90. În 1973 se deschide o nouă pagină în evoluţia telefoniei: apariţia telefonului mobil, creat de firma Motorola. El avea dimensiunile unei cărămizi pentru construcţie şi o antenă de 10 cm. Anii ’90 aduc apariţia unei a doua generaţii de telefoane mobile, prin sistem GSM, ducând la micşorarea dimensiunilor acestuia. Transmisia se realiza în mod digital (telefon cu taste). După anii ’90, evoluţia telefoniei se realizează rapid.  Steve Jobs a creat Ifon-ul, în 2007, dând posibilitatea unei comunicări ultrarapide de date și informații nebănuite cu două decenii înainte. Telefonia mobilă este una dintre tehnologiile în care se investeşte cel mai mult în prezent.

Calculatorul este cel mai spectaculos echipament tehnic al epocii contemporane. Primul calculator automat, Mark I, a fost realizat de universitatea Harvard şi firma IBM în 1944, dar primul computer celebru este ENIAC (1946) finanţat de armata S.U.A. şi construit la Universitatea Pensylvania. El cântărea 30 de tone şi ocupa 167 m.p. era construit din 18000 de lămpi electronice şi avea 5 milioane de conexiuni lipite. În 1951 americanii realizează primul calculator produs în serie, UNIVAC. În 1954 se creează primul limbaj de programare, Fortran, iar calculatorul creat de IBM în 1954 avea dimensiuni considerabil mai mici, cântărind 900 kg. În 1956 apare a doua generaţie de calculatoare,cu tuburi catodice, care îşi reduc şi dimensiunile şi costurile. În 1963 apare a treia generaţie de calculatoare, cu circuite integrate, ceea ce duce la apariţia unor calculatoare de dimensiuni reduse. În 1973 apare computerul personal, care se poate amplasa pe birou. Astfel, dacă primele calculatoare sunt utilizate doar în industrie, din anii ’70, devin accesibile şi persoanelor private. În 1981 se creează primul laptop, Osborne 1, care avea 10 kg.. Din 1970 calculatorul începe să fie şi un mijloc de comunicare deoarece apar reţelele de calculatoare. Prima dintre ele, ARPANET, este creată în S.U.A. În 1971 la această reţea sunt conectate 23 de calculatoare. În 1972 se trimite primul email. În 1972 se creează Internet Working, organizaţia responsabilă cu gestionarea internetului. În 1984 erau conectate la Internet 1000 de calculatoare, în 1987 erau 10000  şi în 1989 numărul lor ajunge la 100 de mii. În 1990 ARPANET dispare şi se creează domeniul world wide web, inventat de institutul de cercetări nucleare CERN din Elveţia, lansat în 1991.

Tehnologiile în domeniul transporturilor:

Automobilul este mijlocul de transport cu cea mai mare utilizare, iar domeniul construcţiilor auto este unul dintre cele mai performante din punct de vedere tehnologic. Primele automobile au fost creat în 1886, independent, de inginerii germani Daimler şi Benz. La începutul secolului XX deja se lansaseră pe piaţă o serie de constructori auto ca Renault, Peugeot, Bugatti (Franţa), Ford, General Motors (S.U.A.), Rolls Roys (Marea Britanie), Fiat, Lancia, Alfa Romeo (Italia), BMW, Audi, Opel (Germania), Mitsubishi (Japonia). În perioada interbelică au apărut alte firme de succes: Chrysler, Citroën, Porsche, Volkswagen, Toyota, Nissan. Tehnologia auto a evoluat rapid de la o simplă trăsură motorizată, în 1886, la maşina cu motor în patru timpi şi caroseria închisă în perioada interbelică. Automobilul s-a modernizat constant, nu doar prin îmbunătăţirea performanţelor motorului, ci şi prin creşterea siguranţei şi confortului acestuia. Astfel, în prima jumătate a secolului XX au apărut ştergătoarele de parbriz (1903), sistemul hidraulic de frânare, cutia de viteze automată, ambreiajul, lumina în interior, oglinda retrovizoare, semnalizatoarele de direcţie, roata de rezervă, centura de siguranţă. Ford a realizat primele automobile de serie în 1909, ceea ce a făcut ca în S.U.A. costul automobilelor să fie mai scăzut, iar posibilitatea achiziţionării unei maşini să devină o realitate pentru clasa de mijloc. În 1941 Crysler construieşte primele maşini de teren, iar în 1963 apare prima maşină de tip SUV, un automobil confortabil care poate fi utilizat pe teren accidentat. Începând cu anii ’50, viteza maşinilor şi puterea motoarelor cresc tot mai mult, design-ul caroseriilor devine tot mai spectaculos şi are loc răspândirea fără precedent a automobilului în întreaga lume. Au apărut noi elemente de siguranţă şi confort: centura de siguranţă modernă (1959), sistemul ABS (1969) care împiedică blocarea roţilor în caz de frânare, airbag-urile (1973), sistemele ESP (controlul de stabilitate electronic, în anii ’90). Cea mai nouă tendinţă a industriei auto este aceea de a utiliza electronica pentru eficientizarea maşinii şi pentru siguranţa pasagerilor. La mai mult de un secol de existenţă a industriei auto, se pot stabili nişte tipare de construcţie ale  producătorilor de pe fiecare continent. Astfel s-a constata că maşinile americane impresionează prin masivitate, că maşinile europene sunt economice şi cu un design atrăgător, iar maşinile asiatice sunt fiabile şi ieftine. În categoria maşinilor de lux,europenii conduc detaşat, prin mărci italiene şi germane. Firmele italiene au produs totdeauna maşini cu un design rafinat. O noutate pe piaţa auto europeană a reprezentat-o Dacia Logan, produsă în România, care a reuşit să aibă succes datorită raportului calitate-preţ, fiind considerată una dintre cele mai performante maşini low-cost. Recordurile de viteză arată că automobilul a fost de la bun început un campion al mijloacelor de transport în acest domeniu. În 1909 recordul de viteză era de 200 km/h, în 1938 era de 563,5 km/h, iar în 1970 în S.U.A. a fost depăşit viteza de 1000 de km/h. În anul 1997, britanicul Andy Green a reuşit să atingă o viteză supersonică (1223,65 km/h), cu un vehicul proiectat de Richard Noble. Actualul record, stabilit de acelaşi pilot, este de 1609 km/h.

Trenul este un mijloc de transport mai puţin rapid decât automobilul sau avionul, dar care se bucură în continuare de succes datorită confortului şi siguranţei oferite. Istoria sa începe în 1814, când englezul George Stephenson a creat prima locomotivă cu aburi, care se deplasa cu 14 km/h. Performanţele slabe ale acesteia, la care se adăugau zgomotul şi poluarea făcute, au împiedicat utilizarea ei. Abia în 1929  invenţia lui Stephenson devine mai performantă, ajungând la 40 km/h, şi mai prietenoasă cu mediul, provocând o revoluţionare a transportului de uscat. Prima cale ferată a fost Manchester – Liverpool, construită în 1821 pentru transportul cărbunelui. În 1863 a fost inaugurată şi prima linie de metrou, în Londra. În 1888, în Virginia (S.U.A.) este creată prima linie ferată electrică. Trenul a devenit cu timpul un mijloc de transport ieftin pentru pasageri şi foarte eficient pentru a deplasa o cantitate mare de mărfuri. Trenurile au evoluat şi în ceea ce priveşte viteza, dar mai ales în privinţa confortului: încălzirea, aerul condiţionat, mai nou, prizele pentru conectarea laptopurilor fac din ce în ce mai comode călătoriile cu trenul. Astăzi se caută mai ales soluţii pentru a mări viteza de  deplasare a lor. Primul tren de mare viteză (210 km/h), numit Shinkansen, a fost pus în circulaţie în Japonia, în 1964.  În Europa, francezii au creat primii infrastructura pentru trenurile de mare viteza. TGV-ul a fost inaugurat în 1981, circulând astăzi în medie, cu 320  km/h. Recordul de viteză stabilit de este de 574,8 km/h.. Cele mai rapide sunt trenurile pe pernă magnetică (numite Maglev, prescurtare de la magnetic levitation), care circulă cu viteza de 550 de km/h.. Deocamdată acestea sunt folosite doar pe distanţe foarte scurte, datorită faptului că au nevoie de o infrastructură foarte costisitoare. Ele sunt produse de Siemens şi Thyssen Krupp. Prima linie de acest tip a fost construită în 1979, la Hamburg, dar prima linie pentru pasageri a fost realizată în 1983, pentru metroul din Berlin. Aceasta a fost urmată de o linie la Birmingam (1984, Anglia). Astăzi există trenuri de tip Maglev în douăsprezece ţări. Statele care arată un interes special dezvoltării acestui mijloc de transport sunt Japonia şi Coreea de Sud. În Japonia s-a înregistrat şi recordul de viteză pentru un tren Maglev: 603 km/h.

Avionul este cel mai spectaculos mijloc de transport în comun. Începutul secolului XX a fost o perioadă în care inginerii constructori din întreaga lume îşi încercau măiestria prin realizarea unor aparate de zbor. Istoria aeronauticii începe cu un număr impresionant de personalităţi care au realizat, independent unele de altele, aparate de zbor din ce în ce mai performante.  Primele aparate de zbor motorizate au fost create de fraţii Wright, în S.U.A., în perioada 1900-1903. Ele erau construite din lemn şi pânză, putând zbura, cu până la 35 km/h, pe distanţe de câţiva metri. Acestea erau însă catapultate. În 1906, Traian Vuia a construit primul aparat de zbor autopropulsat (care s-a ridicat de la sol şi a aterizat prin mijloace proprii), la Paris. Aceeaşi performanţă şi în acelaşi loc este reuşită şi de brazilianul Alberto Santos Dumont, şase luni mai târziu. În 1909, francezul Louis Bleriot a traversat Canalul Mânecii cu un avion proiectat de el, care zbura cu 45 km/h. Românii au avut un rol însemnat în această perioadă de începuturi a aviaţiei: Henry Coandă a construit primul avion cu reacţie (1910), iar Aurel Vlaicu a construit primul avion în întregime din metal (1912).  Aparatele au continuat să fie din ce în ce mai performante, astfel încât pilotul francez Rolland Garros a traversat Mediterana în 1913, iar pilotul  american Albert Cushing Read a traversat Atlanticul în 1919. Foarte rapid avioanele au fost folosite în scopuri comerciale. În S.U.A. a fost inaugurată, în 1914, prima linie de transport pasageri între două oraşe din Florida. În Primul Război Mondial avionul a fost folosit ca o eficientă armă. După terminarea războiului, aviaţia îşi reia scopurile civile: transportul de pasageri şi de poştă. Se creează companii aeriene naţionale: în Olanda (KLM, 1919), Australia (Qantas, 1920), Marea Britanie (British Airways, 1919), Germania (Lufthansa, 1926), S.U.A. (United Airlines, 1926, American Airlines, 1930),  Franţa (Aire France,1933) etc.. Al Doilea Război Mondial a avut un rol hotărâtor în dezvoltarea aeronauticii, avionul fiind unul dintre mijloacele de lupta principale, dar şi unul dintre mijloacele de  transport pentru echipamente şi mărfuri. Britanicii au inventat radarul pentru a detecta prezenţa avioanelor inamice. Cea mai importantă inovaţie a aviaţiei în anii ’30-’40 este realizarea avionului cu reacţie performant. Avionul cu reacţie al lui Coandă din 1910 a fost primul avion fără elice, dar a avut o viaţă scurtă. El a fost distrus în acelaşi an, când s-a izbit de un zid în timpul unui zbor. Henry Coandă a abandonat proiectul avionului cu reacţie, dar în 1934 a brevetat principiul observat la zborul avionului cu reacţie, numit efectul Coandă: tendinţa unui jet de fluid de a rămâne ataşat de o suprafaţă convexă. Primul avion cu reacţie produs în serie este creat de germanul Hans von Ohain, în 1939. Britanicii, italienii şi americanii au construit, în anii ’40, propriile avioane cu reacţie. Primele avioane de luptă cu reacţie au fost construite tot de germani, în 1944. În 1946 sovieticii construiesc avioanele cu reacţie MIG, care ajung la viteza de 900 km/h. În 1948 americanii construiesc primul avion supersonic (care zboară cu o viteză mai mare decât a sunetului), atingând la 1600 km/h.. În anii ’50 începe utilizarea avionului cu reacţie în scopuri civile, primul fiind pus în funcţiune în Marea Britanie în 1952, dar retras la scurt timp din cauza mai multor accidente. Primul avion cu reacţie care se impune este Boeing 707, construit în S.U.A., intrat în serviciu în 1958. Avionul cu reacţie civil se generalizează în anii ’60, transformând cu timpul transportul aerian într-un mijloc accesibil ca preţ. În anii ’70 sunt puse în circulaţie singurele avioane supersonice pentru pasageri: Tupolev (1975), construit de sovietici, şi Concorde (1976), creat în colaborare de francezi şi britanici. În prezent, 90% din piaţa mondială de avioane este deţinută de constructorii Boeing (S.U.A.) şi Airbus (Franţa). Dacă în1933 un Boeing de pasageri zbura cu 300 km/h, în zilele noastre viteza sa de zbor poate ajunge la peste 900 km/h şi poate transporta peste 500 de pasageri. Ultimele tipuri de Airbus pot transporta până la 853 de pasageri (sau 150 tone de marfă, versiunea cargo), iar viteza maximă poate depăşi 1000 km/h. Avionul supersonic Concorde a atins viteza maximă de 2368 km/h şi altitudinea maximă de 18 300 km. Avioanele supersonice sunt folosite în domeniul militar şi mai puţin în domeniul civil. Cel mai rapid avion din lume este creat în S.U.A, Falcon Hypersonic, care a ajuns la 20 921 km/h, adică de 20 de ori viteza sunetului.

Descoperiri, invenţii şi tehnologie în domeniul medical:

  Diagnosticarea rapidă şi corectă a bolilor a fost unul dintre   principalii factori care au contribuit la succesele medicinei în secolul XX.  Germanul Wilhelm Röntgen a descoperit razele X în1895, care au fost utilizate imediat în medicină, contribuind la revoluţionarea diagnozei prin realizarea radiografiei. În 1903 este creată electrocardiografia de către William Einthoven, ceea ce va duce la diagnosticarea corectă a problemelor cardiace.  În1931 este creat microscopul electronic, având un rol fundamental în realizarea unor diagnostice corecte ca urmare a analizării ţesuturilor (metoda biopsiei). În 1852 a apărut endoscopia (metodă de explorare a unei cavităţi inaccesibilă ochiului, cu ajutorul unui tub optic), dar ea s-a dezvoltat în anii ’30, odată cu apariţia tubului semi-flexibil, şi în anii’50-’60 odată cu folosirea fibrelor optice. În anii ’80 apare chirurgia endoscopică, datorită progreselor înregistrate în realizarea camerelor foto digitale.În 1979 s-a pus la punct ecografia, metoda de obţinerea imaginilor din corpul uman cu ajutorul ultrasunetelor. Ea nu are efectele nocive ale radiografiei. Una dintre cele mai importante descoperiri ale medicinei moderne este vaccinarea, metodă creată de Louis Pasteur în perioada 1880-1885. Aceasta a deschis lupta împotriva celor mai frecvente boli infecţioase prin imunizarea organismului. În 1928 britanicul Alexander Fleming a descoperit penicilina (pe care a izolat-o din mucegai), substanţa care distruge germenii bolilor infecţioase. Descoperirea sa a revoluţionat medicina, ducând la crearea antibioticelor de sinteză, el fiind răsplătit cu premiul Nobel. În 1945 americanii au reuşit să producă pe scară  largă antibiotice. În 1939 biochimistul elveţian Paul Hermann Müller a descoperit că substanţa numită DDT este eficientă ca insecticid. DDT-ul a permis să se lupte eficient împotriva malariei (produsă de ţânţari) şi, mai ales a tifosului (produs de păduchi). Datorită acestor două descoperiri, bolile care au făcut mai multe victime decât armele în Primul Război Mondial, ca tifosul şi gripa, nu au mai avut aceeaşi frecvenţă în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1921 a fost descoperită insulina pentru tratarea diabetului. În a doua jumătate a secolului XX se fac mari progrese în chirurgie: transplanturile de organe (chirurgul sud-african Christian Barnard face  primul transplant de inima în 1967), chirurgia cu laser (1960), chirurgie plastică, ingineria genetică. AND-ul (acidul dezoxiribonucleic) este format din molecule organice  complexe. Substanţa se găseşte în fiecare celulă a fiinţelor vii şi este esenţială pentru identitatea oricărui organism. Cercetarea ADN a dus la apariţia ingineriei genetice. Americanul James D. Watson şi britanicul Francis Crick sunt consideraţi drept primii care au descifrat structura de dublă spirală a ADN-ului (1953), laureaţi ai premiului pentru medicină. În 1952, Ana Aslan realizează la Bucureşti, formula vitaminei H3 (Gerovital), produs brevetat în peste 30 de ţări, punând bazele unei noi ştiinţe, geriatria, care studiază procesele de îmbătrânire. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat şi introdus în producţie industrială în 1980.

Impactul tehnologiei asupra mediului:

 Dezvoltarea tehnologiei are un impact negativ asupra mediului, ducând la poluarea aerului, apei şi solului. Mediul cel mai afectat de poluare este aerul, întrucât principalul factor de poluare este reprezentat de emisiile de dioxid de carbon şi alte gaze pe care le produce industria sau pe care le emană mijloacele de transport (în principal automobilele şi avioanele). Alţi factori poluanţi importanţi sunt: deversarea reziduurilor industriale în ape, transportul ţiţeiului pe mare, depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor toxice, folosirea erbicidelor şi insecticidelor în agricultură. Cei mai mari poluanţi sunt automobilele, combinatele chimice şi metalurgice, exploatările miniere. O altă problemă o constituie accidentele, care pot produce adevărate catastrofe ecologice. Cele mai frecvente sunt: fisuri ale conductelor de petrol sau gaze naturale, accidente ale vehiculelor care transportă petrol sau substanţe chimice, accidente la uzine chimice şi nucleare, deversări accidentale de reziduuri. Cel mai grav accident de până acum este reprezentat de explozia unui reactor al centralei nucleare de la Cernobâl (1986). Poluarea aerului are ca efect apariţia ploilor acide şi încălzirea globală. Ploile acide sunt rezultate din oxizii de sulf şi de azot care se combină cu ploaia. Ele produc moartea plantelor, şi, în unele cazuri, chiar a vieţuitoarelor din lacuri. Încălzirea globală este o creştere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice, cum ar fi dioxidul de carbon. Ea determină sau va determina ridicarea nivelului mării, extinderea zonelor deşertice, extreme climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi schimbări privind sănătatea oamenilor. Încălzirea globală a avut drept efect crearea unei găuri uriaşe în stratul de ozon (rarefierea stratului de ozon) de deasupra Antarcticii. Pământul este înconjurat de un strat de ozon situat între 20 şi 50 de kilometri altitudine. Acest strat filtrează aproximativ două treimi din razele ultraviolete (UV) emise de Soare. Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi dăunătoare vieţii de pe planetă. Această gaură în stratul de ozon de deasupra Antarcticii a fost remarcată pentru prima oară în 1985. Ulterior au fost depistate şi alte găuri în stratul de ozon. Statele şi organizaţiile non-guvernamentale şi-au pus problema reducerii poluării, a protecţiei mediului şi încearcă să găsească soluţii. Primii care au luat atitudine împotriva poluării au fost militanţii pentru ocrotirea mediului (ecologiştii). În 1971 a luat fiinţă în Canada cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală ecologistă, Greenpeace, care are filiale peste tot în lume. Militanţii ecologişti folosesc metode paşnice pentru a atrage atenţia guvernelor asupra problemelor de mediu şi pentru a determina statele să ia decizii pentru protecţia mediului (de exemplu: încetarea unor experimente nucleare, adoptarea unei legislaţii de protejarea unor zone afectate de poluare, stoparea exploatărilor şi proiectelor industriale care periclitează ecosistemul, stoparea distrugerii pădurilor,  protejarea unor specii de plante şi animale aflate pe cale de dispariţie, crearea unor parcuri şi rezervaţii naturale, etc.). Ei sunt primii care intervin pentru salvare, în cazul unor catastrofe ecologice. Acţiunile Greenpeace sunt deosebit de mediatizate, iar protestele lor au devenit celebre. Începând cu anii ’70 au avut loc reuniuni ale reprezentanţilor statelor lumii în încercarea de a reduce poluarea şi efectele ei, dar şi pentru a găsi soluţii la alte probleme de mediu. Prima dintre ele a avut loc la Stockholm, în 1972, unde s-a adoptat un plan cu 109 recomandări privind protecţia mediului. Protocolul de la Montreal (1987) (un protocol al Convenţiei de la Viena pentru Protejarea Stratului de Ozon, 1985) este un tratat internaţional conceput pentru a proteja stratul de ozon prin oprirea treptată a producţiei mai multor substanţe considerate a fi responsabile pentru distrugerea sa. Din 2013 stratul de ozon a început să se  refacă, ceea ce a făcut ca acest acord să fie cel mai mare succes realizat pentru protecţia mediului. Una dintre cele mai importante reuniuni a fost Conferinţa de la Rio de Janeiro din 1992, unde au participat 117 şefi de state. Aici a fost adoptată declaraţia numită Carta Pământului, care conţine drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor şi cetăţenilor în domeniul mediului, enunţate în 27 de principii, fără forţă juridică obligatorie. Statele participante au semnat două convenţii, una pentru protejarea speciilor vegetale şi animale, alta pentru limitarea emisiilor de gaze poluante. În 1997 a fost semnat, de către 160 de ţări, Protocolul de la Kyoto, un acord internaţional prin care participanţii se angajau să reducă emisiile de monoxid de carbon şi alte cinci gaze cu efect de seră cu 5,2% în perioada 2008-2012. S.U.A., care produce 36% din gazele cu efect de seră, nu a ratificat acest acord. Soluţiile pe termen lung pentru reducerea încălzirii globale sunt: protejarea pădurilor şi refacerea acestora în locurile unde au fost exploatate  iraţional şi folosirea energiilor regenerabile. Exploatarea iraţională a pădurilor (mai ales distrugerea pădurii amazoniene) au provocat alunecări de teren, dispariţia unor specii de plante şi animale care depindeau de aceste păduri, dar mai ales distrugerea stratului de ozon. Ţiţeiul şi gazele naturale sunt principalele forme de energie, dar sunt resurse epuizabile, iar procesele lor de exploatare, dar mai ales ele în sine, sunt cea mai mare sursă de poluare. Procesul de realizare a energiei nucleare s-a dovedit şi el foarte periculos pentru mediu. De aceea acum se caută realizarea unor tehnologii care să folosească resurse regenerabile şi nepoluante ca: energia eoliană (vântul),  energia fotovoltaică (solară), energia apelor (energia hidraulică, energia mareelor), energia geotermică (căldura din adâncul pământului), biomasa (lemnul, plante industriale, deşeurile industriale şi urbane, dar mai ales reziduurile din agricultură). Un proiect ambiţios este utilizarea automobilului care să folosească energia solară sau energia electrică, ceea ce ar reduce considerabil poluarea. Astfel de automobile au fost deja produse, dar utilizarea lor pe scară largă nu a fost posibilă datorită costurilor ridicate de producţie, dar şi performanţei şi autonomiei lor mai reduse. Automobilul electric este deja comercializat  de unii mari producători, iar performanţele sale se apropie din ce în ce mai mult de cele ale automobilului clasic. O astfel de maşină a stabilit recordul de viteză de 495 km/h în 2010. În 2009, o echipă elveţiană a creat primul avion cu energie solară. Dacă avioanele şi automobilele nu ar mai polua atmosfera, atunci probabil că fenomenul încălzirii globale nu ar mai exista.