TAINE BIBLICE: CUNOSCUȚI MAI
DINAINTE, ALEȘI, PREDESTINAȚI!
1. Planul etern a lui
Dumnezeu:
Noțiunile biblice despre cunoașterea mai dinainte, alegere și predestinare ne
amintesc faptul că lucrarea de răscumparare a Domnului Iisus la cruce îndreaptă
privirea spre planul divin a cărui origine este din eternitate. Nu este vorba
doar de omnisciența Aceluia care spune de la început ce se va întâmpla până la
sfârșit (Isaia 46:10), ci în aceeași măsură de voința Sa determinată și
irevocabilă (Efeseni 3:11). Totul își are sursa în bogățiile harului Său, în
care S-a ocupat de noi înainte de timpurile veacurilor. Și la timpul potrivit,
acest har a fost deplin arătat în Hristos (2. Timotei 1:9,10). Planul lui
Dumnezeu este de asemenea etern ca și Dumnezeu Însuși, după cum ne arată
expresiile folosite de Duhul Sfânt : „planul veacurilor” (
sau „scopul etern”) (Efeseni 3:11), „înainte de a fi lumea” (Ioan
17:5), „înainte de veacuri” (1. Corinteni 2:7), „înainte de timpurile veacurilor” (2. Timotei 1:9 ;
Tit 1:2), și expresia întâlnită de trei ori „înainte de întemeierea lumii” (Ioan
17:24 ; Efeseni 1:4 ; 1. Petru 1:20). Dacă ne ocupăm de planurile eterne ale
lui Dumnezeu Tatăl, Fiul ne apare pentru prima dată înainte. El este mai întâi
centrul tuturor gândurilor Sale, și Cel care le-a împlinit. Fiind Cuvântul,
care este de la început (Ioan 1:1), în ce privește existența Sa, ca și Tatăl,
fără început și de asemenea fără sfârșit. El este din toată eternitatea
expresia desăvârșită a lui Dumnezeu, „strălucirea gloriei Sale și
întipărirea Ființei Sale” (Evrei 1:3). În unele locuri, Cuvântul
lui Dumnezeu dă la o parte vălul pentru a ne permite să aruncăm o privire spre
gloria divină unde planul lui Dumnezeu își are originea. În special, în cele
trei locuri unde găsim expresia „înainte de întemeierea lumii” descoperim
câteva lucruri din eternitatea trecută, înainte de creație. Nu era acolo decât
Dumnezeu în gloria desăvârșită a unei lumini inaccesibile. Dragoste și fericire
domneau în Trinitate, între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (1. Timotei 6:15,16; 1.
Ioan 1:5; 4:8). Acolo se găsește sursa planului lui Dumnezeu cu privire la
oameni, împlinit prin propriul Său Fiu venit ca om pe pământ, astfel că ființe
altădată pierdute pot să trăiască etern în gloria casei Tatălui.
2. Fiul Tatălui,
iubit înainte de întemeierea lumii: În primul din aceste trei locuri, Ioan
ne relatează cuvintele adresate de Domnul Iisus Tatălui Său: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan
17:24). În puține cuvinte, acest verset ne descoperă afecțiunea divină, eternă,
a Tatălui pentru Cel care este numit „Fiul dragostei Sale” (Coloseni
1:13). Doar El cunoștea această dragoste și se bucura de ea din eternitate și
doar El a fost desăvârșit vrednic. Prima mențiune a dragostei în Vechiul
Testament ilustrează într-un mod remarcabil această dragoste eternă a Tatălui
pentru Fiul. Dumnezeu Îi spune lui Avraam: „Ia pe fiul tău, unicul tău
fiu, cel pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi in țara Moria, și adu-l jertfă,
pe muntele pe care Îți voi spune” (Geneza 22:2). Dar ceea ce i-a
fost cruțat lui Avraam, Dumnezeu, El, L-a împlinit: El „nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu, ci (…) L-a dat pentru noi
toți” (Romani 8 :32). „La împlinirea vremurilor”,
Fiul a venit pe acest pământ. El a arătat dragostea Tatălui unei omeniri
caracterizată prin păcat și vrăjmășie față de Dumnezeu. El a vorbit oamenilor
de dragostea Tatălui Său pentru El, și Tatăl L-a confirmat din cer prin
mărturii publice: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit” (Matei
3:17; 17:5). Dar prin venirea Sa, Fiul a arătat în aceeași măsură dragostea lui
Dumnezeu pentru oamenii păcătoși, care erau în totalitate nevrednici. Moartea
Fiului Preaiubit pe cruce este punctul culminant al manifestării dragostei lui
Dumnezeu pentru cei care erau pierduți (Romani 5:8; 1. Ioan 4:10). Mai mult,
Cuvântul lui Dumnezeu ne arată în mod special dragostea lui Dumnezeu pentru cei
răscumpărați. Ea ne vorbește de plăcerea pe care o găsește El în cei care cred
în Fiul Său Preaiubit. Această dragoste se situează la un alt nivel decât
dragostea pentru cei păcătoși, un nivel superior, am putea spune. Este
dragostea Tatălui pentru copiii Săi, despre care Domnul Isus putea spune „ca să cu
3. Mielul lui
Dumnezeu, cunoscut înainte de întemeierea lumii: Găsim
expresia „înainte de întemeierea lumii” în prima epistolă a lui
Petru : „știind că ați fost răscumpărați (…) prin sângele prețios al lui
Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte,
în adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul
timpurilor” (1. Petru 1:18-20). Imediat după coborârea
Duhului Sfânt, în ziua Cinzecimii, același apostol avea să spună
Iudeilor: „dat după planul hotărât și preștiința lui Dumnezeu, pe El, L-ați
pironit pe cruce și L-ați omorât prin mâna celor nelegiuiți” (Fapte
2:23). Din eternitate, inima Tatălui a fost ocupată cu lucrarea Fiului Său
Preaiubit, care-L va glorifica într-o zi în mod desăvârșit pe pământ. Ce lumină
proiecteză această preștiință a lui Dumnezeu asupra jertfelor din Vechiul
Testament! Atunci când a poruncit Israeliților să aleagă și să înjunghie mielul
pentru primul Paști, avea înaintea Lui pe Fiul Său Preaiubit, care, venind la
împlinirea timpurilor, trebuia să fie adevăratul miel pascal (Exod 12; 1.
Corinteni 5:7). Atunci când, mai târziu, a poruncit instituirea arderii de tot
neîncetate, când dimineața și seara un miel trebuia să fie oferit - aceasta
permițându-I să locuiască în mijlocul poporului Său pământesc - se gândea de
asemenea la Fiul Său Preaiubit (Exod 29:38-46). Putem astfel să ne gândim la
toate jertfele din Vechiul Testament. Fiul Său nu a fost doar obiectul etern al
dragostei Sale; El a fost de asemenea mielul fără cusur și fără pată care a
fost cunoscut mai dinainte, și care trebuia să fie arătat într-o zi pentru
mântuirea și binecuvântarea noastră. Vedem că lucrarea de răscumpărare nu este
inițiată de Dumnezeu ca o măsură față de păcat; ea își are originea în
preștiința Sa eternă. Totuși, preștiința lui Dumnezeu nu se refera doar la Fiul
Său. Ea se referea, așa cum vom vedea, la cei care cred în El.
4. Credincioșii,
aleși înainte de întemeierea lumii: Pe lângă Ioan și Petru, Pavel a fost
de asemenea chemat să transmită învățăturile care privesc planul lui
Dumnezeu „înainte de întemeierea lumii”. Dar la el, această expresie
este în relație cu oamenii pe care Dumnezeu Tatăl I-a destinat la binecuvântări
glorioase: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Iisus
Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele
cerești, în Hristos; după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii,
ca să fim sfinți și fără pată înaintea Lui, în dragoste” (Efeseni
1:3,4). Alegerea noastră a avut loc „în Hristos”; adică
presupune credința noastră în El și în lucrarea Sa. Însă, nu putem spune despre
Fiul că Tatăl L-a ales din eternitatea trecută. El, Fiul unic care este în
sânul Tatălui, era singurul în măsură să împlinească ceea ce
era stabilit. Pentru acest motiv Cuvântul ne spune că El a fost cunoscut „înainte de întemeierea lumii”, ca mielul fără cusur și
fără pată. Să privim acum mai de aproape diferitele aspecte ale planului Său
etern: preștiința Sa, alegerea Sa și predestinarea Sa.
5. Dumnezeu ne-a
cunoscut mai dinainte: Fiul a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii ca
fiind mielul lui Dumnezeu, tot la fel și noi am fost cunoscuți mai dinainte,
din eternitate, de Dumnezeul omniscient. Nu ne umple de adorare aceasta?
Înainte ca El să creeze lumea, înainte să existe vreun om pe pământ, înainte să
apară păcatul, El I-a cunoscut pe toți cei care vor crede în Fiul Său. În
omnisciența Sa, cunoștea de asemenea pe toți oamenii, dar preștiința pe care
ne-o prezintă Scriptura se referă doar la cei credincioși. Doar ei sunt „aleși după preștiința lui Dumnezeu” (1. Petru 1:2);
ei sunt mai întâi „cunoscuți mai dinainte” apoi „predestinați” pentru a fi „înfiați” (Romani 8:29; Efeseni 1:5). Deci, putem
spune că dacă preștiința lui Dumnezeu nu se înscrie în timp, ea precede totuși
alegerea noastră eternă și predestinarea noastră. El știa când ne vom naște și
ce păcătoși vom fi, dar și că ne vom converti și vom crede în Fiul Său!
Preștiința lui Dumnezeu a avut un scop precis și glorios, care se potrivește
desăvârșit cu planul Său.
6. Aleși în Hristos: Conform 1. Petru
1:2, „suntem aleși după preștiința dinainte a lui Dumnezeu”. De
preștiința lui Dumnezeu se leagă deci alegerea tuturor acelora care vor fi
într-o zi uniți cu Domnul Iisus, Mântuitorul și Domnul lor, toți cei care vor
gusta în glorie bucuria eternă a comuniunii cu Dumnezeu Tatăl. Fiul unic în
sânul Tatălui era cu siguranță cunoscut mai dinainte ca mielul care, prin
lucrarea Sa ispășitoare, a venit să-L glorifice într-un mod desăvârșit și să Se
aducă „El Însuși răscumpărare pentru toți”. Dar El nu a fost
ales, căci care altul decât El ar fi putut sa împlinescă planurile Tatălui ?
Dacă, totuși în Vechiul Testament, El este anunțat ca alesul lui Dumnezeu,
aceasta este doar ca om pe pământ: „Iată Robul Meu pe care-L
sprijin, Alesul Meu în care sufletul Meu își găsește plăcerea” (Isaia
42:1 ; cf. Matei 12:18 ; Luca 23:35 ; 1. Petru 2:4-6). A fost singurul om de la
Adam care L-a glorificat pe Dumnezeu întreaga Sa viață; a fost „piatra vie, respinsă de oameni, dar aleasă și prețioasă înaintea
lui Dumnezeu”. Dumnezeu i-a ales pe patriarhi, Avraam, Isaac și Iacov,
de asemenea și pe poporul Său pământesc. Această alegere este cu privire la
relația lor față de celelalte popoare de pe pământ (Deuteronom 7:6-8 ; Isaia
43:20; Fapte 13:17). La fel, în viitor, rămășița credincioasă a lui Israel va
fi alcătuită din aleșii poporului pământesc al lui Dumnezeu, care se vor bucura
de binecuvântările milenare (Matei 24:22, 24,31). Biblia face chiar mențiunea
de îngeri aleși (1. Timotei 5:21), în contrast cu cei care s-au răzvrătit
împotriva lui Dumnezeu. Epistola către Efeseni, care descrie binecuvântările
personale și colective ale celor care cred în Domnul Iisus, ne dezvăluie că am
fost aleși înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4). Această epistolă începe
într-un mod glorios cu laudă la adresa lui Dumnezeu Tatăl „care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele
cerești, în Hristos” (v.3). În El, care a fost iubit de Tatăl
înainte de întemeierea lumii - și cunoscut mai dinainte ca mielul pentru jerfă
- am fost și noi aleși înainte de întemeierea lumii. Binecuvântările noastre nu
sunt doar efectul îndurării lui Dumnezeu față de niște păcătoși pierduți, ele
decurg dintr-o decizie luată înainte ca lumea să existe, înainte ca vreunul
dintre noi să fi trăit și chiar înainte ca vreun păcat să fi fost înfăptuit.
Ne-a ales pentru a ne avea înaintea Lui, în desăvârșită armonie cu natura Sa
care este dragoste și lumină. Originea și scopul acestei alegeri divine se
găsesc deci în afara creației. Alegerea noastră eternă în Hristos prezintă
într-un mod evident un anumit contrast cu alegerea poporului pământesc al lui
Dumnezeu, care este pentru acest pământ. Împărăția milenară, unde Israel ca
popor va avea locul proeminent, este „pregătită de la întemeierea
lumii” (Matei 25:34), în timp ce noi, creștinii, suntem aleși „înainte de întemeierea lumii”. Dar cine sunt cei pe care
Dumnezeu i-a ales? Iacov 2:5 spune că aceștia sunt săraci în felul lumii, cei
care sunt disprețuiți de lume și potrivit cu 1. Corinteni 1:26-29 lucrurile
nebune, slabe, rele și disprețuite de lume. Aceasta nu înseamnă că El nu poate
avea decât din aceștia. Dar afirmațiile Cuvântului ne arată foarte clar că la
baza alegerii lui Dumnezeu nu sunt calități și capacități ale celor aleși. Doar
harul Său nemărginit și suveran i-a ales, astfel ca ei să fie pentru toată eternitatea
sfinți și fără pată înaintea Lui în dragoste. Alegerea nu privește doar
eternitatea. Lucrul acesta este o mare îmbărbătare pentru prezent. Unii
credincioși, sunt în mod expres numiți „aleși” prin
Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 16:13; 1. Petru 5:13). Pavel amintește lui Tit
despre credința aleșilor (Tit 1:1), și-i încurajează pe credincioșii din Roma
întrebându-i; „Cine va aduce acuzație aleșilor lui
Dumnezeu?” (Romani 8:33). Apoi, suntem îndemnați „ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți” de
a ne purta în această lume în maniera de a arăta caracterele Domnului Iisus: „Îmbrăcați-vă deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu (…) cu o inimă
plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă-răbdare,
îngăduiți-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo
plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat, așa și voi; iar peste
toate acestea, îmbrăcați dragostea, care este legătura desăvârșirii” (Coloseni
3:12-14). Apostolul Petru îndeamnă pe credincioși să-și dea toată silința să
arate în umblarea lor caracterele adevăratei credințe, aceasta avâd ca
efect „întărirea chemării lor și alegerii lor”, adică să le
confirme (2. Petru 1:5-10). Cum ar fi știut Pavel că Tesalonicenii au fost
aleși, dacă n-ar fi dovedit practic prin viața lor de credință, arătând
lucrarea credinței lor, lucrarea dragostei lor și răbdarea speranței lor (1.
Tesaloniceni 1:3,4).
7. Predestinați
pentru înfiere: Planul
lui Dumnezeu nu conține doar preștiința Sa și alegerea celor care aveau să
creadă în Fiul Său, ci cuprinde de asemenea și predestinarea lor la o parte
minunată și eternă. Și Dumnezeu a hotărât în detaliu tot ce cuprinde această
parte. Dacă Domnul Iisus a fost crucificat, aceasta nu a fost doar pentru că
poporul Său nu a vrut să-L primească, nici pentru că Pilat, guvernatorul roman,
pentru a nu-și strica relațiile cu poporul iudeu, nu a refuzat condamnarea unui
nevinovat. Aceasta a fost pentru că Dumnezeu „hotărâse mai dinainte” aceste
lucruri care trebuiau împlinite (Fapte 4:28). Minunatele binecuvântări pe care
Dumnezeu Le-a rezervat în Hristos pentru ai Săi din eternitate - și care nu
erau cunoscute în timpurile precedente crucii – sunt numite de apostolul
Pavel „înțelepciunea lui Dumnezeu în taină, ascunsă, pe care Dumnezeu a
rânduit-o mai înainte de veacuri spre gloria noastră” (1. Corinteni
2:7). De asemenea citim în Efeseni 1:11 că „am fost
predestinați după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale”.
La ce sunt predestinați credincioșii din epoca Bisericii actuală? Nici
pentru iertarea păcatelor, nici pentru eliberarea de judecata eternă. Oricât de
mari și glorioase pot fi acestea, totuși ele nu sunt decât condiții
prealabile pentru ceea ce este cu adevărat partea noastră eternă.
Apostolul Pavel ne descrie aceasta în două pasaje. În Efeseni 1:5, „Dumnezeul și Tatăl Domnului Nostru Iisus Hristos (…) ne-a
predestinat pentru înfiere, pentru Sine, prin Iisus Hristos, după buna plăcere
a voii Sale”, și în Romani 8:29, El ne-a „predestinat să fim asemenea
chipului Fiului Său”. În limbaj foarte simplu, aceste cuvinte puternice
nu semnifică nimic altceva decât că: Tatăl Își găsește o astfel de
plăcere în Fiul Său, încât vrea să umple casa Sa, pentru întreaga eternitate,
de răscumpărați asemenea Lui. Fiul etern care este în sânul Tatălui este
modelul pentru această poziție de fii. Și pentru aceasta am fost înfiați. Ce
har minunat pentru niște păcătoși pierduți! Aceasta este partea noastră
prezentă, în ce privește poziția, prin viața nouă pe care am primit-o și prin
omul cel nou cu care am fost îmbrăcați (Coloseni 3:3,4,9,10). De aceasta este
legată responsabilitatea trăirii prezente potrivit cu această poziție atât de
ridicată (2. Corinteni 6:17,18). Mai mult, atunci când Domnul nostru va veni să
ne ia cu El, „trupul smereniei” va fi
transformat „în asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3:21).
8. A nu trece
dincolo de Cuvântul lui Dumnezeu: Noi pricepem destul de puțin, datorită
slăbiciunii de înțelegere, profunzimea și întinderea acestor mărețe
binecuvântări care ne-au fost pregătite din eternitate. Putem totuşi Să-L
binecuvântăm pe Dumnezeu și Tatăl nostru prin Domnul Iisus. Dar, de îndată ce
se trece peste ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, se stabilesc între
preștiință, alegere și predestinare raporturi false. Nu intram în ceea ce Dumnezeu
nu a revelat. Găsim în Scripturi declarații minunate cu privire la gândurile
eterne ale lui Dumnezeu față de cei care vor fi în prezența Lui în glorie,
dar nu găsim nicio urmă de predestinare față de cei pierduți. Cei
nedrepți vor primi o dreaptă judecată pentru păcatele lor ; ei nu vor fi
condamnați ca rezultat al unei predestinări divine. Inteligența omului firesc
caută contradicții. Dar pentru credință, cuvântul lui Dumnezeu ne dă în Isaia
55:8,9 un răspuns simplu: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile
voastre, nici căile voastre căile Mele, zice Domnul: căci cât sunt de sus
cerurile față de pământ, tot așa și căile Mele sunt mai înalte decât căile
voastre, și gândurile Mele decât gândurile voastre”. Înțelepciunea lui
Dumnezeu este de necuprins față de slaba noastră cunoaștere. Totuși, în
Cuvântul Său, ne dă lumină cu privire la planul Său alcătuit din eternitate,
înainte de întemeierea lumii, în favoarea acelora pe care a vrut să-i
mântuiască într-o zi. Ocupându-ne cu acest subiect ajungem să spunem și noi ca
apostolul Pavel: „O, adânc al bogățiilor și al înțelepciunii și
al cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de
neînțelese căile Lui! Pentru că cine a cunoscut gândul Domnului? sau cine a
fost sfătuitorul Lui? sau cine I-a dat Lui întâi, și să-i fie răsplătit? Pentru
că din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru
totdeauna! Amin.” (Romani 11:33-36)
ASPECTE
SUPLIMENTARE:
1. Am speranța că cititorii
înțeleg faptul că, Cuvântul lui Dumnezeu are profunzimi pe care mintea și
înțelepciunea omenească nu le pot pricepe, deoarece avem limite în cunoașterea
lucrurilor lui Dumnezeu și a lui Dumnezeu. Voi așterne mai jos doar câteva din
aceste lucruri imposibil de înțeles, revelate de Dumnezeu oamenilor în
Scripturi, și care, dacă sunt primite prin credință, ne vor ajuta să nu ne
poticnim în învățătura Cuvântului. Așadar, pentru mine sunt la fel de neînțeles
luate împreună, și în același timp adevărate, fiecare din urmatoarele afirmații
ale Scripturii (adică nu sunt contradicții chiar dacă nu le putem înțelege din
condiția de om): a. Există un singur Dumnezeu (de ex. 1
Corinteni 8:4), dar care ni S-a revelat
în trei persoane divine: Tatăl, Fiul
și Duhul Sfânt. Nu putem înțelege cum singurul Dumnezeu s-a descoperit față
de om în trei persoane, fiecare din ele fiind Dumnezeu. Dar pot primi aceasta
prin credință, spre slava lui Dumnezeu și spre pacea mea. „Eu şi Tatăl una
Suntem” spune Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu în Ioan 10:30. Tatăl din Ceruri
și Fiul venit pe pământ sunt una. Nu înțeleg cum este posibil, dar primesc prin
credință, și slăvesc pe Dumnezeu pentru că așa stau lucrurile, dar și pentru că
așa ni le-a descoperit; b. „Aleși înainte de întemeierea lumii și
rânduiți mai dinainte să fim înfiați prin Iisus Hristos” (Efeseni 1.3,4) pe de o parte, iar pe de altă parte „cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”
(Ioan 3:36b). Cum aș putea să înțeleg că Dumnezeu m-a ales dinainte de
întemeierea lumii ca să fiu mântuit, în același timp rămânând asupra mea
responsabilitatea dacă nu îl cred? Pentru mintea omenească este contradicție,
însă „la Dumnezeu orice este cu putință”. De aceea, slăvit să fie El că,
primind aceste adevăruri descoperite de El omului, mă pot bucura de pace cu
Dumnezeu, în pace. Ambele afirmații sunt
adevărate, dar eu le pot înțelege
doar pe rând, nu și împreună. Însă pe cât de adevărat este că cine nu crede
nu va vedea viața, pe atât de adevărat este că cel care crede este ales înainte
de întemeierea lumii. ATENȚIE, nu
este scris că cel care nu crede este ales ca să nu creadă sau ca să nu fie mântuit.
Astfel de alegere nu este revelată în Scripturi, iar la astfel de concluzii se
poate ajunge doar de către cei care, neacceptând ambele adevăruri citate în
acest paragraf mai presus de înțelegerea minții, se bazează pe deducția
înțelepciunii omenești care nu duce către adevărul revelat în Scripturi. De
aceea punctul 8 de mai sus este foarte binevenit cu îndemnul de a fi atenți să
nu trecem dincolo de Cuvântul lui Dumnezeu deoarece ne rătăcim și ne depărtăm
de la cunoașterea pe care Dumnezeu ne-a pus-o deja la dispoziție în Cuvânt.
Însă putem să o credem și plini de recunoștință să-I mulțumim lui Dumnezeu Tatăl
prin Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului (iarăși un lucru de neînțeles cum Domnul Iisus este Om întreg și
Dumnezeu întreg în același timp) pentru favoarea alegerii noastre înainte
de a face încă vreun păcat, ba chiar înainte să fim nu doar noi, ci chiar lumea
creată. Ce minunat este cum credința ocolește căile sucite ale minții omenești,
conducându-ne în simplitatea specifică „unui copilaș” spre Împărăția lui
Dumnezeu. Ce simplu să aplici doar, cu credință, aceste adevăruri în viața de
zi cu zi. Celui care nu crede în Domnul
Iisus spuneți-i simplu că nu va vedea viața veșnică și că mânia lui Dumnezeu rămâne
astfel peste el pentru eternitate. Iar celui ce a crezut, spuneți-i cu aceeași
simplitate că Dumnezeu l-a avut în vedere dinainte de întemeierea lumii spre
a-i fi sfânt și fără pată, și fiu și moștenitor, ca să se bucure și să aducă
închinarea și adorarea potrivită cu dragostea atât de mare a lui Dumnezeu. Scriptura abundă cu alte și alte adevăruri
minunate revelate nouă spre a le primi prin credință. Cum să înțeleg că Dumnezeu a devenit om? Cum să înțeleg nașterea
Domnului Iisus din fecioara? Cum să înțeleg că o măgăriță a vorbit altădată cu
grai omenesc? Nu sunt basme, ci Cuvântul lui Dumnezeu care este Adevărul. De asemenea, Cuvântul îmi spune că, atunci
când am crezut, am fost născut din nou, dar cum să înțeleg cum vine aceasta, pe
care alții mai învățati decât mine precum Nicodim nu au putut-o înțelege?
Încă o dată, slăvit să fie Cuvântul care este Dumnezeu, ce S-a întrupat și,
prin jertfa de la cruce, a făcut posibile toate aceste adevăruri din Scripturi
care îl privesc în primul rând pe El, și apoi și pe mine.
2. După cum se poate remarca chiar din
cuprinsul articolului, expresia „înainte de întemeierea lumii” are trei
referiri și anume: 1. Fiul Tatălui, iubit înainte de întemeierea lumii; 2.Mielul
lui Dumnezeu, cunoscut înainte de întemeierea lumii; 3. Credincioșii, aleși
înainte de întemeierea lumii. Fiul este iubit dintotdeauna de Tatăl, sau după
expresia că este „în sânul Tatălui” (un prezent continuu). Apoi, El este
cunoscut ca Miel al lui Dumnezeu. Pot înțelege doar că Dumnezeu în preștiința
Lui cunoștea cursul istoriei creației și al omului și, dinainte de creație, a
cunoscut totul. Încă dinainte de creație Domnul Iisus s-a oferit să vină să
facă voia Lui ca Miel care ridică păcatul lumii. Aceasta nu înseamnă că Fiul exista
doar pentru lucrarea legată de oameni, pentru că El exista cu sau fără oameni,
cu sau fără vreo lucrare, cu sau fără creație. El se numește și „Eu Sunt” sau „Eu sunt Cel ce Sunt”, adică El nu depinde de nimeni și nimic, ci
dimpotrivă, toate depind de El fiind atât create cât și susținute de El. Eternitatea cred că este una singură, unde nu există timp. Însă
Dumnezeu a creat și timpul odată cu creația, care nu sunt însă eterne. Cred
că noi oamenii, obișnuiți cu noțiunea de timp, am denumit ceea ce era înainte
de creație ca fiind eternitatea sau veșnicia trecută (fără început), și
deasemenea ceea ce va urma când nu va mai exista această creație și timpul,
drept eternitatea sau veșnicia viitoare (fără sfârsit). Doar atât și în acest
fel poate înțelege mintea omului ce ar fi eternitatea. Putem înțelege astfel
ceva din expresia „din veşnicie în veşnicie” cu privire la întindere. Însa
privitor la Domnul Iisus și la veșnicie este scris că, El se numește și „Părintele veșniciilor” (Isaia 9.6), adică
cumva veșniciile (și de aici s-ar deduce despre o eternitate trecută și una
viitoare) sunt create din El sau de El,
și nu El din veșnicii. În fond, cine
are pretenția că poate să înțeleagă ce este veșnicia, și apoi, ceea ce este
Domnul Iisus, ca Părinte al veșniciei? Într-adevăr este scris că Domnul este
din veșnicie, și din veșnicie în veșnicie, și este scris și că este Părinte al
veșniciei, precum și că „la început era Cuvântul”, iar toate acestea,
neînțelegând prea bine ce este veșnicia, mă duc la gândul ca nu exista nimic înainte
de Domnul Iisus, nici măcar veșnicia pe care nu pot s-o înțeleg cu mintea creației
acesteia.
3. Cum am comentat și mai sus, există
două afirmații valabile care trebuiesc acceptate împreună, și anume că omul
este responsabil înaintea lui Dumnezeu dacă nu crede în Domnul Iisus (o
afirmație), și că cel care a crezut în Domnul Iisus a fost ales în El înainte
de întemeierea lumii (a doua afirmație). Prin logica omenească am înțelege că
cel necredincios a fost ales să nu creadă, dar Scriptura nu spune de o astfel
de alegere, care nu ar reflecta gândul lui Dumnezeu, care dorește „ca niciunul să nu piară”. Având în
vedere dorința lui Dumnezeu, precum și dragostea Lui dovedită pentru întreaga
lume (Ioan 3.16), nici macar nu se mai poate deduce că El ar fi ales oameni
pentru iad, care a fost făcut cu un alt rost. Dacă însă nu se pot înțelege din punct
de vedere omenesc aceste afirmații împreună, se pot primi prin credință,
observând ce bine se potrivește fiecare afirmație atât celui care crede, cât și
celui care nu crede.
4. Referitor la textul din 2 Timotei 2, dacă citim împreună
versetul 9 cu 10 vom putea înțelege că versetul 10 continuă adevărul minunat al
versetului 9 partea de la final, și anume: „Dar
Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi,
pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Iisus, împreună cu
slava veşnică”. Aș înțelege că cei aleși au nevoie de propovăduirea
Cuvântului că să-l poata auzi și crede și astfel
„credința vine în urma auzirii”,
cu consecința mântuirii ca prim pas spre „slava veșnică” a Domnului Iisus,
despre care am putut înțelege că la aceasta am fost rânduiți. Aș mai sublinia
acest aspect cu câteva versete prin care se întărește adevărul că cei aleși și
rânduiți spre mântuire, viață veșnică și slava Domnului Iisus, prin credința în
jertfa Mielului lui Dumnezeu se întorc de la căile lor unde rătăceau „risipiti ca niște oi” pentru a fi
adunați, sau aduși într-un singur trup, și aceasta prin Cuvântul lui Dumnezeu
care - ce mare har - nu este legat! „Neamurile
se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi
cei ce erau rânduiţi să
capete viaţa veşnică, au
crezut” (Fapte 13:48). „Dar
lucrul acesta nu l-a spus de la el, ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a
proorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul
acela, ci şi ca să adune
într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi”
(Ioan 11:51-52). Divinitatea Cuvântului depășește înțelepciunea şi rațiunea
omenească. Pentru om este mai lesne ori să meargă pe predestinare, ori să
meargă pe responsabilitatea omului. Dar tocmai în acest fel omenesc nu gândește
şi nu vorbește Dumnezeu, ci prezintă ambele fațete ale
adevărului, spunând păcătosului că „cine crede în Fiul, are viaţa
veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu
rămâne peste el” (Ioan 3:36), iar celui ce a crezut că „prin
har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este
darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8) și că „în El, Dumnezeu ne-a ales înainte de
întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui” (Efeseni
1:4). Nu doresc să zic „atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta
împotriva voiei Lui?” (Romani 9:19) ci mai degrabă să-L laud mulțumindu-I
pentru sângele Domnului Iisus care m-a spălat de orice păcat şi nelegiuire, şi
pentru că înainte de întemeierea lumii m-a iubit alegându-mă în Cel Preaiubit
tocmai pentru ca acum să mă bucur nespus de mult în ceea ce a plănuit şi a
lucrat El şi în privința mea. Acesta este dealtfel motivul principal al
mulțumirilor din rugăciunile mele.
5. Preștiinta Dumnezeului nostru și decizia noastra … M-am gândit,
citind epistolele apostolului Pavel, precum și legăturile din Vechiul
Testament, că este posibil să înțelegem și chiar mi-am închipuit un exemplu din
viață : un tată îi oferă copilului său o suma de bani, spunându-i să-și cumpere
ce dorește. Tatăl știe că fiul său adoră înghețata și de aceea îi spune celui
de lânga el : „copilul meu va veni cu înghețată”. Copilul face exact ce afirmă
tatăl său. Tatăl știa, dar copilul a
luat decizia independent. Dumnezeu este un Tată care ne cunoaște mult mai
bine decât un tată pământean. De aceea ne cunoaște toate deciziile, iar noi luăm
aceste decizii prin propria voință. Voința copiilor lui Dumnezeu se suprapune
cu voința Domnului Iisus iar deciziile sunt în acest sens. Iar Scopul Lui
minunat este chiar Persoana în care se regăsește motivația: Domnul Iisus. Cunoscându-L
pe El, aflâm și scopul divin, acela de a fi ca El. În timp, afirmația „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să
am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur” devine
foarte exactă (deși te poate tulbura la început). Pentru că, lângă această
afirmație, a venit o alta: „Acesta este
Fiul Meu, în care Îmi găsesc toată
placerea!”. Concluzia este simplă: Tatălui nostru îi va plăcea de cel care
va fi ca Domnul Iisus! Zi de zi, clipă de clipă, să ne silim să plăcem Lui.
Acesta este scopul nostru! Scopul lui Dumnezeu nu îl putem cuprinde pe deplin,
dar măcar știm ce Îi place Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu