TRATATUL DE LA TRIANON
Încă înainte de sfârșitul Primului Război
Mondial, Ungaria a trimis o serie de „diplomați”, „oameni de cultură” și
„specialiști” în țări occidentale cu misiunea de a convinge țările respective
să mențină Ungaria „istorică”. Se spera și la menținerea Austro-Ungariei,
pentru că erau încă destui oameni politici britanici și americani care
considerau Monarhia Dualistă „un factor de echilibru” în centru Europei. Pentru
România era vital ca la Conferința de Pace de la Paris să fie recunoscută hotărârea de Unire de la Alba-Iulia, pentru a se
înlătura ,astfel, o mare nedreptate istorică. Problema Transilvaniei a
constituit obiectul preocupărilor unor importanți diplomați, prezenți la
Conferință. Amintim, printre aceștia, pe: Andre
Tardieu, Giacomo di Martino, Eyre Crowe, David Lloyd George (primul-ministru
britanic), J. Larouche, etc.. De asemenea, de problema Transilvaniei se ocupau
îndeaproape Comisia Inquery a Departamentului de Stat american, Comisia pentru probleme teritoriale a
Foreign-Office-ului britanic. Între timp, în Ungaria se instaurase
dictatura comunistă sub forma așa-zisei „Republici
Ungare a Sfaturilor”. Un rol important în conducerea acesteia l-a avut Bala Kun. Noul regim se plasa, și el,
pe poziția apărării „Ungariei Mari” și a declarat că „se află în stare de
război cu toate țările de la care are ceva de recuperat!” Au avut loc întâlniri
între „diplomați„ și „oameni politici” ruși și maghiari pentru a se pune la
punct un plan comun de atacare a României, rușii/sovieticii dorind reocuparea
Basarabiei! În aceste condiții, trupele maghiare au atacat, în două rânduri,
Transilvania. Armata română, cu acordul tacit al statelor din Antantă, a
respins aceste atacuri, și cu sprijinul armatei cehoslovace, a împiedicat
joncțiunea trupelor sovieto-maghiare. Mai mult, armata română a ocupat
Budapesta! Din păcate, forțele ultranaționaliste maghiare vor aduce la putere
regimul condus de Miklos Horty, care
s-a plasat ferm pe ideea apărării cu orice preț a „Ungariei Mari”! George Clemenceau va permite Ungariei să trimită la Conferința de
Pace o delegație care să prezinte punctele de vedere maghiare. Totodată, pentru
a crea o opinie favorabilă Ungariei, Horty promitea că țara sa va participa la
orice alianță militară contra Rusiei Sovietice! În paralel, presa occidentală a
fost „invadată” de articole plătite de maghiari în care românii erau
considerați niște barbari care au ocupat samavolnic Transilvania și Banatul.
Invective asemănătoare se aduceau și cehoslovacilor, croaților și sârbilor.
Delegația maghiară a venit la Conferință cu 4 volume de „documente și analize
istorice” menite a demonstra legitimitatea istorică a Ungariei Mari. Mai mult,
a prezentat Consiliului celor „4 Mari” (S.U.A., Marea Britanie, Franța, Italia)
un memoriu intitulat „Responsabilitatea
națiunii maghiare în război”. În memoriu se prezentau argumentele „juste și
legitime” ale Ungariei pentru pretențiile sale teritoriale. Tot în acest
memoriu, li se aduceau acuzații extrem de grave României, Cehoslovaciei, Regatului
Sârbilor-Croaților-Slovenilor, care ar fi înfăptuit crime odioase contra
poporului maghiar și care ar fi anexat brutal teritorii ale „Coroanei Sfântului
Ștefan”. Se justifica și participarea Ungariei la războiul mondial contra
Antantei, deoarece, nu-i așa, în cadrul Antantei se aflau țări „mânate de
dorința de a ocupa teritorii sfinte maghiare”! Cei „4 Mari” au analizat
argumentele maghiare fără a permite reprezentanților țărilor încriminate de
către unguri să-și apere punctele de vedere. În aceste condiții, din România au
plecat în Occident importanți diplomați, politicieni, pentru a apăra justețea actului
de Unire de la Alba-Iulia și pentru a contrabalansa propaganda odioasă
maghiară. Sunt foarte importante discuțiile purtate la Paris de Regina Maria cu Clemenceau și misiunile
diplomatice conduse de ardeleanul Alexandru
Vaida Voevod la Londra și Paris. El a reușit să înlăture argumentele
maghiare conform cărora Transilvania ar fi un teritoriu pur maghiar, prezentând
datele diverselor recensăminte făcute de Austro-Ungaria, care demonstrau
limpede că românii reprezentau peste 55% din populația respectivului teritoriu,
în timp ce ungurii reprezentau ceva mai mult de 30%! În cele din urmă, cei „4
Mari” au respins categoric memoriul maghiar („Responsabilitatea …”), declarând
prin vocile lui David Lloyd George, Clemenceau, A. Millerand - important diplomat
francez -, Eyre Crowe - diplomat american, că „le-a fost imposibil să-și însușească
argumentele delegației maghiare”!! Astfel, se va ajunge, în cele din urmă,
la semnarea istoricului Tratat de la
Trianon! Acest Tratat a cosființit justețea actului de Unire de la
Alba-Iulia! Este drept: România n-a obținut tot ce-i promisese Antanta în 1916,
și, astfel, au rămas în componența Ungariei județele Bichiș și Cenad, părți din
județele Bihor și Sătmar. Dar noua graniță reflecta, în
mare măsură, configurația etnică a teritoriului. De asemenea, trebuie observat că această graniță era propusă de …
americani (fapt care va atârna greu și după cel De-al Doilea Război Mondial,
când americanii au fost de acord cu restabilirea graniței româno-maghiare
anterioară Dictatului de la Viena - doar era granița propusă de ei!). S-a
evitat, astfel, o altă propunere de graniță româno-maghiară foarte defavorabilă
României, pentru că ar fi lăsat Ungariei orașele Arad, Oradea Satu-Mare, această variantă de graniță fiind susținută de „marea noastră soră latină” - Franța!!
Mi se face rău!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu